Criteriul National

Este greșit să dăm vina pe religia musulmană pentru faptele teroriștilor?

Este greșit să dăm vina pe religia musulmană pentru faptele teroriștilor?
august 31
15:14 2017

ATENŢIE!!!

ACEST DOCUMENT SE ADRESEAZĂ EXCLUSIV TUTUROR CELOR CE POT EVALUA RAŢIONAL ŞI POT FACE CONEXIUNI! TONUL ACESTUI DOCUMENT SE DOREŞTE A FI UNUL CONFESIV, SENTIMENTAL DAR ŞI MILITANT!

StockSnap_JBSF4GC035-e1503189937647

Motto  „Luptați-vă împotriva celor ce nu cred în Dumnezeu și în ziua de apoi și nu opresc ceea ce a oprit Dumnezeu și nu mărturisesc mărturia adevărată – dintre cei cărora li s-a dat Scriptura  – până ce nu dau tributul (jizya) din mână și sunt umiliți” (IX, 29,Coranul, pag 173)

 

 

Ce e Jihadul?

Jihadul e un termen din limba arabă. Acesta se definește prin mai multe interpretări. Prima dintre ele desemnează prin „a (se) lupta, a se strădui, a se zbate“. Din punctul multora de vedere, aceasta e o definiție improprie, care a ajuns însă să înlocuiască semnificația originară, deoarece în societatea actuală se vechiculează ideea aceea de „război sfânt“, împrumutată din vocabularul cruciaților.

Sensul fundamental al cuvântului este fără doar și poate dorința musulmanului în particular și a comunității musulmane în general de a extinde calitativ sau cantitativ religia islamică, modul ei de viață individuală și organizarea socială care decurge din ea.

Astfel musulmanii înteleg prin Jihad folosirea tuturor energiilor și resurselor pentru a urma sistemul islamic de viață, pentru a obține favoarea profetului Mahomed sau a falsului dumnezeu Allah. După cum bine intuiți, acesta reprezintă  un proces continuu.

În prima sa fază, orice musulman e instruit sau învață să-și controleze propriile sale dorințe și intenții rele. Acest Jihad pare că ar fi înăuntrul ființei și reprezintă baza Jihadului profund, adică aducerea  dreptății (Maruf)  și înlăturarea răului ( Munkar) din viață și din societate. În a doua fază, Jihadul presupune răspândirea credinței islamice prin orice mijloace. De aici, periculozitatea „războiului sfânt” a devenit o certitudine.

Dacă din debut nimic nu anunța vreo escaladare a limitelor sau o pervertire, o aprindere a alternativei viabile, ceea ce urmează alternează dar și demonstrează ineficacitatea conversiei pașnice. De fapt, majoritatea teologilor si juriștilor au căzut de acord că Jihadul e, printre altele, o obligație militară, una eminamente doctrinară ce e mereu propagată de către mulți imami.

a

Ce legături există cu terorismul?

  De aceea, următorul pas e tocmai producerea, proliferarea actelor teroriste, cu acea fervoare ce a îngrozit și continuă să producă teamă peste tot în lume. Un alt amănunt semnificativ ar fi acela care probează cu succes toate cele expuse de mine mai sus. Este o afirmație dură, destul de precisă, în sensul că majoritatea teroriștilor susțin că acționează sub autoritatea Islamului. Ar putea să aibă dreptate, deoarece nevoia de a cuceri, de a stăpâni a acestor popoare e adânc impregnată în ADN- ul lor. De precizat ar fi faptul care se leagă de setea de putere și de control al omului, indiferent de religie. Numai să ne amintim de Nabucodonosor, de Alexandru Macedon, de Hitler sau de Stalin și vom avea frisoane…

Unii oameni fsunt foarte influențați să creadă că este greșit din punct de vedere moral, chiar să ia în considerare această ipoteză. În discursul său din 2015 la o moschee din Boston, președintele SUA, Barack Obama, a declarat: „Și nu putem sugera că Islamul în sine este la originea problemei. Asta ne trădează valorile. „

Din păcate, valorile noastre nu garantează faptul că religiile majore sunt în mod necesar libere de idei distructive, mai mult decât ideologiile politice majore. Când un apologet religios susține că religia lui este bună, el recunoaște că religiile pot fi evaluate. Majoritatea oamenilor, dacă au auzit povestiri credibile despre convertiții musulmani care își curăță viața sau despre faptul că Mohamed era un om tolerant, ar crede că aceasta este o dovadă că Islamul este o forță apropiată noțiunii de bine. Dacă ar fi de o asemenea manieră, atunci probele s-ar putea dovedi c-ar susține afirmația… opusă!

Profetul războinic al islamului

Muhammad (Mohamed), care era și un războinic și un profet, a refuzat să-și ascundă intoleranța sa religioasă. În „predica de rămas bun” din anul 632 d.Hr., el a spus: „Pământul este a lui Allah și a trimisului Său. Până când oamenii vor spune: „Nu există Dumnezeu decât Allah” și să mă accepți ca Mesager al Lui, mi s-a poruncit să lupt și să lupt cu ei „.

Acum, aduceți-vă aminte de ceea ce ayatollah-ul Khomeini și Osama bin Laden au realizat. Ei au reiterat aceste cuvinte pentru a-și justifica acțiunile. Pe patul său de moarte, Mohamed a fost de acord, de asemenea și a profețit: „Două religii nu vor trăi împreună în țara arabilor”. Aceste cuvinte ar fi în afara oricărei urme de logică sau de sentiment de echilibru interior… Și rețineți că Mohamed le-a vorbit după ce dușmanii săi ”ghiauri”-”păgâni” au fost învinși.

steag-Arabia-Saudita

Cu voia dumneavoastră am să realizez o scurtă trecere  în istorie, dar și o paralelă necesară aprofundării acestor cunoștințe. În timp ce Mântuitorul nostru Iisus Hristos vorbea despre Împărăția lui Dumnezeu, Mohamed a folosit numele lui Dumnezeu pentru a construi o împărăție pământească. Aceasta a culminat prin cucerirea orașului Mecca în anul 630 d. Hr, care a avut loc timp de trei ani după un armistițiu de zece ani. După ce armata lui Mohamed a intrat în oraș printr-un atac surprinzător, locuitorii din Mecca au privit neputincioși, pe măsură ce Muhammad și tovarășii săi au distrus idolii și icoanele păgâne din clădirea neagră numită Ka’aba („cub”) – acum cel mai sacru loc din Islam -ce semnifică încheierea permanentă a modului lor de viață. Mecca pre-islamică a fost de altfel politeistă ca exprimare eminamente religioasă, dar după ce a fost cucerită și „curățată” de Mohamed-Ka’aba, are o singură religie- Islamul.

Apologeții contemporani sau cercetătorii din lumea aceasta nu sunt de acord cu ideea conform căreia, așa cum se arată în tradiția islamică cum ”orice violență pe care Mohamed o folosea era legitimă apărare.” O crimă venită din pură și nedisimulată răzbunare inter-tribală ar fi trebuit să constituie o încălcare a armistițiului cu locuitorii din Mecca, justificând cucerirea cetății.

 Cu doi ani mai devreme, comunitatea evreiască care trăia la oaza din Khaibar ar fi intrat într-o alianță cu dușmanii lui Mohamed, oferind prilejul sau pretextul musulmanilor să-i atace. După înfrângerea lor, cei din Khaibari au fost obligați să plătească jumătate din produsul lor ca tribut pentru noii stăpânii-musulmani , doar pentru privilegiul de a mai trăi în acea oază.

Umar, cel de-al doilea calif, totuși i-a expulzat mulți ani mai târziu, pe motiv că ”provoacă neplăceri.” Peste timp, fix ca o curiozitate ar fi fost interesant să auzim versiunea poveștii venite din partea unuia din locuitorii, supraviețuitorii din Mecca sau din acea oază.

 Deoarece nu avem acces la conturile noastre de relaționare cu aceștia, voi remarca în numele lor că este un set ciudat de circumstanțe în care autoapărarea necesită cucerirea unui oraș, distrugerea artefactelor religioase, declararea religiei ca fiind singura permisă și extragerea exorbitantei cantități de tribut din rândul populațiilor… mai slabe.

mahomedprofetul

Faptul că succesorii impecabili ai lui Mohamed au cucerit teritorii uriașe nu face absolut nimic pentru a-mi bloca suspiciunea că acțiunile lui ar putea să fi fost …” manevre defensive.” S-ar putea să vă gândiți, pe bună dreptate: de ce ar conta asta?Am să vă răspund că, chiar dacă aceste lucruri s-au petrecut cu mult timp în urmă, modul de acțiune a urmașilor lui Mohamed nu s-a schimbat deloc. Ba, din contră, s-a diversificat.

Este important de știut, deoarece  viața lui Muhammad este normativă pentru musulmani. Shahada sau profesia musulmană a credinței este următoarea :”Nu există Dumnezeu decât Dumnezeu și Muhammad este mesagerul Său”. Muhammad este mesagerul nu numai pentru că prin el a fost descoperit Coranul, ci și pentru că viața lui este ”un exemplu.” De aceea, eforturile extraordinare au fost investite în colectarea și sortarea hainelor, rapoarte despre viața lui Mohamed, în tradiția sunită. Dacă Mohamed a fost intolerant și agresiv, atunci există motive întemeiate pentru a spune că musulmanii…ar trebui să fie, la fel.

Islamul și terorismul

Fanaticii musulmani sunt responsabili pentru un număr disproporționat de acte samavolnice, împotriva umanității . Conform indicelui global al terorismului din anul 2016, toate cele patru organizații teroriste din lume care au fost cele mai periculoase . De asemenea, în 2015 au fost responsabile pentru acte de o cruzime fără precedent organizații jihadiste precum Boko Haram, Statul Islamic, talibanii și al-Qaeda. Împreună, aceste organizații au ucis 17.741 de persoane în 2015, reprezentând 74% din totalul deceselor cauzate de terorism în acel an. Și rețineți că aceste activități ale acestor patru organizații nu epuizează cu exactitate tot spectrul terorismului, din punct de vedere numeric, pe pământ în acel an.

Chiar și încercările de reducere a legăturii dintre Islam și terorism fac din greșeală tocmai reversul. Pentru a fi credibil, vă voi da ca exemplu un caz în acest sens . Este vorba de un raport publicat pe scară largă de către New America, care susține că extremiștii americani de dreapta sunt responsabili de moartea mai recentă a americanilor decât cele comise de jihadiști. Această afirmație a fost criticată, nu în ultimul rând pentru că începe cu numărul de crime de după  fatidica zi de 11 Septembrie și nu implică atacurile avute în evaluarea riscurilor.

22929601389_133e636069_b

Pe aceeași linie, dintr-un alt punct de vedere, problema se pune altcumva, fiind rodul faptului că musulmanii reprezintă doar 1% din populația americană și totuși doctrina Jihadului reușește să fie singura formă de fanatism religios care concurează cu tot terorismul de dreapta din SUA pentru titlul râvnit de „cea mai mare amenințare domestică”.

O minoritate substanțială de musulmani admit că susțin organizațiile teroriste. Un raport al Centrului de Cercetare Pew din 2013 privind atitudinile musulmane globale arată că ratingurile medii „favorabile” a 11 publicații islamice pentru al-Qaeda, talibanii, Hamas și Hezbollah sunt  de 13,23, 26 și respectiv 32 . Un studiu mai recent arată că mai multe țări musulmane cu rating „favorabil” pentru ISIS se situează în jur de 10%, cu procente mult mai mari (inclusiv 62% din Pakistan), spunând că „nu știu” cum se simt c-ar fi”sub ISIS. ”

Rețineți vă rog amănuntul conform căruia 10% dintre musulmanii din lume alcătuiesc cifra de 180 de milioane de oameni. Aceste cifre nu includ date din Arabia Saudită, Somalia, Libia sau Yemen, unde ne-am aștepta să găsim forme de extremism. Interesant mi se pare faptul că nu ni se spune ce procent din musulmani susțin cel puțin o organizație teroristă. Sunt cei 13% care susțin talibanii și 13% care susțin al-Qaida aceleași persoane?

Dat fiind faptul că organizația Hamas este sunnită, în timp ce Hezbollah este șiită, este puțin probabil că 26% dintre cei care susțin gruparea Hezbollah sunt toți incluși în cei 32% care sprijină Hamas. Deci, cifrele Pew probabil subestimează amploarea sprijinului musulman pentru proliferarea terorismului. Majoritatea musulmanilor nu sunt susținători ai terorismului, dar acest lucru nu este surprinzător. Revoluția împotriva terorismului este așteptată de la cei care sunt normali, non-psihopați.

Sunt de părere că musulmanii care resping terorismul ar fi făcut aproape sigur acest lucru dacă ar fi fost crescuți în orice altă religie majoră. Ceea ce trebuie explicat este motivul pentru care astfel de minorități musulmane ar fi de acord cu Jihadul, înțeles ca ”război sfânt.”

Concluzie

Atunci când jihadiștii efectuează atacuri asupra unor oameni nevinovați (adesea sacrificați în acest dur proces), nu trebuie să presupunem că ei înțeleg greșit religia pe care sunt dispuși să o moară. Am argumentat că nu sunt decât îndoctrinați. Adevărat sau nu, ar trebui spus acest lucru cu voce tare, deoarece există o tendință ca oamenii să refuze să discute această problemă.

De asemenea, comunitatea academică mondială ar trebui să facă un front comun cu cea politică pentru a nu aluneca în subiecte ce definesc doar noțiuni referitoare la epistemologie și pragmatică, adică între ceea ce este adevărat și ceea ce se presupune că este prudent sau moral de spus.

Identificarea islamului devine o cauză problematică deoarece , conform fostului președinte Barack Obama „înstrăinează musulmanii”. Pe lângă toate acestea, problema migrației rămâne un subiect conex, complicat iar soluțiile nu se dezbat doar la summit-uri mondiale. De aceea, acutele critici vis a vis de politică ar putea să-și alieneze atât populațiile non-musulmane dar mai ales pe majoritatea oponenților figurilor politice din prezent.

Într-adevăr, există chiar un risc major care se poate repercuta serios pe viitor, în sensul că se dorește a se provoca ”din greșeală” extremiștii din orice tabără, ca să acționeze violent împotriva unora sau altora. Puțini cred că acest lucru ar trebui să fie instituit ca o obligație de a se abține de la critici politice dure. De aceea, sunt convins că situația cu Islamul este similară. Pe termen lung, binele comun este rareori servit prin refuzul de a adresa întrebări serioase, oricât de dureros ar fi acesta.

images

Sursa foto : cer si pamant romanesc – WordPress.com,Rezistența Creștină – WordPress.com,Cumpara Adevarul,Cabal in Kabul – WordPress.com

Acest material a fost oferit de către Prof.Dr.Daniel Mihai, redactor-șef al platformei media Criteriul Național

Comentarii

Comentarii

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

„Ţi-e milă? Ţi-am luat banii!…”- CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tristele amintiri au ajuns departe…De fapt, cu o anumită ritmicitate , indiferent de context omul are posibilitatea de a alege .

Iar, această posibilitate de a râde sau de a plânge ar trebui să nu ne-o cenzureze nimeni!

De cele mai multe ori, datorită „regulilor nescrise” ale acestei societăţi suntem puşi în faţa unor evenimente triste şi întunecate , dar comicul îşi face apariţia tocmai atunci când ne-am aştepta cel mai puţin.

De la o vreme încoace am tot scris pe diferite atitudini vis a vis de anumite aspecte ce m-au determinat să mă exprim în mai multe registre sufleteşti!

Dar acum e cu totul altă treabă…

Fără să aduc jigniri, situaţia în care se află românul este analizată în mod ironic.“Filantropica” reprezintă cea mai eficientă şi în acelaşi timp amuzantă metodă de a aduce în prim-plan ideea că “nu tot ceea ce pare este adevărat”.

Asemeni unei proiecţii video avem o sumendenie de întâmplări ce constituie o modalitate de a genera materiale de informare publică.

Modul în care noi, asemeni spectatorilor avem „şansa” de a privi lumea este oarecum influenţat de experienţele celor din trecut, deoarece astfel, participând în mod indirect la acţiunile personajelor, noi suntem publicul ce primeşte şi decodifică mesajul în mod diferit.

Replica cheie a lui Gheorghe Dinică (textier pentru cerşetori) :”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană”, reprezintă fraza de bază a relaţiilor publice.

El este un portret „artistic”, machiavelic până la perfecțiune al diavolului ca show-man de geniu, care prin minciună şi înşelăciune a reuşit să ocupe o poziţie bună în societate. Această replică ar putea să-l includă, în cinismul ei şi pe artistul român care cerşeşte finanţare şi care va rămîne cu mîna întinsă, atâta timp cât nu găseşte o poveste captivantă...........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo