Criteriul National

EUobserver: UE, incapabilă să oprească războiul din Nagorno-Karabah – International

EUobserver: UE, incapabilă să oprească războiul din Nagorno-Karabah – International
octombrie 09
03:27 2020
Conflictul din Nagorno-Karabah se agravează, iar UE poate face puține lucruri în această privință, după cum afirmă importanți diplomați ai organizației. Luptele dintre Armenia și Azerbaidjan pentru cucerirea acestei regiuni “se agravează într-adevăr tot mai mult”, a declarat, miercuri (7 octombrie), șeful politicii externe a UE, Josep Borrell, în fața europarlamentarilor din Bruxelles, după care a adăugat: “Din nefericire, în acest moment, o escaladare în creștere și o mai mare implicare a actorilor din regiune nu pot fi excluse“, a mai adăugat el, potrivit EUobserver, citat de Rador.

El a subliniat că UE nici măcar nu știa ce se întâmplă acolo din cauza ‘ceții’ datorate dezinformării și din cauza absenței unor observatori internaționali. După care el le-a cerut europarlamentarilor ca UE ‘să intre în acțiune’, afirmând că, personal, nu prea mai are altceva de făcut decât să facă declarații și să dea telefoane prin care să pledeze pentru un armistițiu și pentru evitarea victimelor din rândul populației civile.

“Ce înseamnă să spui că trebuie să acționezi? Facem ce putem… Dacă unii dintre dvs. înțeleg prin asta o intervenție militară, atunci, ideea e cu totul exclusă din discuție“, a subliniat el.

Împreună cu Rusia și cu Statele Unite, Franța co-prezidează un forum de pace pe tema conflictului, cerut de Grupul de la Minsk, iar tratativele dintre Borrell și Grupul de la Minsk ar fi singura cale prin care s-ar opri violențele, din cauză că acest grup este și singura structură în care sunt recunoscute deopotrivă Armenia și Azerbaidjanul.

Dar el a recunoscut că nici acest eveniment nu aduce prea mari speranțe. “Acest format de negocieri a existat de 30 de ani, fără să se înregistreze vreun progres“, a mai spus el.

Mai mulți europarlamentari au cerut ca UE să adopte o poziție mai dură față de Turcia, țară care e acuzată că trimite drone și mercenari sirieni în Azerbaidjan, cu care ea este aliată. Dar Borrell a exclus noi sancțiuni împotriva Ankarei cel puțin până la summitul liderilor UE din decembrie, unde “se va discuta despre cum s-ar putea continua relațiile cu Turcia“, avându-se în vedere și alte dispute ale țării cu state membre ale UE pe tema prospecțiunilor de petrol și de gaze în estul Mediteranei.

Discuțiile din Parlamentul European s-au desfășurat în timp ce, în sudul Caucazului, lansarea obuzelor continua. În ultimele două săptămâni, luptele s-au soldat cu sute de victime atât din rândul armatei, cât și din rândul populației civile, incidentele fiind cele mai grave începând din 1994, când războiul propriu-zis a încetat. Iar retorica ambelor tabere a fost menită “să îi mobilizeze pe actorii din interior” și “să îi atragă în luptă pe cei regionali”, după cum a avertizat Borrell.

“Pentru mine, nu există nicio îndoială că este vorba despre o politică de continuare a genocidului armean și una de reinstaurare a imperiului turc“, a declarat în aceeași zi pentru Sky News premierul armean Nikol Pașinian, referindu-se la amestecul Turciei în Nagorno-Karabah.

În ceea ce îi privește, Iranul și Rusia au avertizat și ele în privința pericolului unei escaladări a situației. Conflictul devine un “război regional”, a declarat, miercuri, în presa iraniană de stat președintele Iranului, Hassan Rouhani. “Iranul nu va permite nimănui… să aducă niște teroriști împotriva cărora Iranul luptă de ani de zile la frontiere”, a adăugat el, referindu-se la detașamentele siriene ale Turciei.
Nagorno-Karabah a devenit un magnet pentru mercenarii jihadiști și o “nouă rampă de lansare pentru organizațiile teroriste internaționale”, a declarat, marți, Serghei Narîșkin, șeful serviciului rusesc de informații externe, SVR. “Este vorba despre sute de oameni, și deja mii de radicali speră să câștige bani de pe urma unui nou război în Karabah“, a mai spus el.

Președintele sirian Bashar al-Assad l-a atacat și el pe președintele turc Recep Tayyip Erdoğan, afirmând că el este “principalul instigator și inițiator” al războiului.

Logica lui Erdoğan

Dar Erdoğan nu a dat vreun semn că ar da înapoi într-un context care, potrivit declarațiilor lui Borrell, ar fi “o poziție a Turciei mai dură și mai amenințătoare”, poziție pe care diplomatul european a legat-o mai apoi de o scădere a interesului SUA față de regiunea din sudul Caucazului.

“Logica” lui Erdoğan a fost aceea de a destabiliza Grupul de la Minsk din cauză că acolo Turcia nu are niciun cuvânt de spus, e de părere Galip Dalay, expert la Academia Robert Bosch din Berlin.

“Logica Turciei este aceea de a perturba situația în aproape toate colțurile lumii. Pentru asta, orice subminează situația actuală e ceva bun, pentru că situația anterioară era considerată contrară intereselor ei“, le-a mai spus Dalay celor de la Reuters.

Și, potrivit sondajelor, popularitatea internă a lui Erdoğan a crescut după ciocnirile cu UE pe tema prospecțiunilor de petrol și gaze.

“În interior, toate aceste conflicte întăresc impresia că, pe drept sau pe nedrept, Turcia e o țară sub asediu”, afirmă Sinan Ülgen, de la EDAM, o organizație din Istanbul

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul