Criteriul National

Europa și uimitorul val de frig din aprilie – Recorduri absolute în Elveția și Slovenia, ninsoare la Marea Adriatică, temperaturi de sub -10 grade în România – Terra

Europa și uimitorul val de frig din aprilie – Recorduri absolute în Elveția și Slovenia, ninsoare la Marea Adriatică, temperaturi de sub -10 grade în România – Terra
aprilie 08
10:24 2021
De câteva zile este frig extrem în Europa și în câteva țări au fost doborâte recordurile de temperatură ale acestei luni. Au fost sub -25 de grade în Alpi, a dat înghețul și în sudul Franței și în centrul Italiei, iar în România au fost -11 grade la Joseni și -10 la Miercurea Ciuc. În multe părți ale Europei a nins: Belgrad, Bruxelles, Munchen, Copenhaga, estul Franței, coasta Adriaticii (Slovenia și Croația). Și în România a nins în multe zone miercuri. Acest val de frig este special fiindcă este foarte persistent și vine la nici 10 zile după ce au fost peste +25 de grade în multe locuri din Europa Centrală.

Miercuri dimineața a fost doborât recordul de temperatură pentru luna aprilie în Slovenia: la stația meteo Nova vas na Blokah au fost -20,6 grade și au fost – 7, – 5 grade pe coasta Adriaticii și a și nins în câteva zone de la mare din Croația și Slovenia. Interesant, tot în Slovenia au fost locuri unde acum în aprilie au fost sub -15 grade, temperatură care nu a fost atinsă nici în acestă iarnă în acele locuri.

Temperaturile în Europa în dimineața zilei de 8 aprilie 2021 (sursa Meteociel.fr)

Un record pentru aprilie a fost și într-un oraș din centrul Croației, Gospic (600 m alt), unde au fost -12 grade, cea mai mică temperatură înregistrată într-o localitate croată în aprilie. La Zadar au fost -6 grade, la Rijeka +1, iar la Split au fost +2 grade.

Un record național absolut pentru luna aprilie a fost la Jungfraujoch (Elveția), locul din Alpi unde se află cea mai înaltă gară europeană: atât miercuri, cât și joi, au fost -26 de grade. Miercuri, maxima a fost de -22,8 grade, în timp ce pe 31 martie au fost -1,1 grade. Unele date neconfirmate indică și -33 de grade, tot la o stație meteo din Alpi, la granița italo – elvețiană.

Joi dimineața temperaturi sub 0 grade au fost și în centrul Italiei (de exemplu – 1 la Florența, iar în Sardinia a fost +1 grad la nivelul mării. Joi a fost a treia zi consecutivă când minimele au fost în Franța în intervalul – 9, – 6 grade în câteva orașe. La Marsilia minima a ajuns la -1, la Nice au fost +6 grade, iar în capitala corsicană, Ajaccio, au fost 0 grade.

În Grecia s-a înregistrat -1 grad în orășelul Florina, situat la 662 m alt, care este un ”pol al frigului” pentru această țară, cu minime ce pot ajunge la -20 de grade în iernile dure. La aeroportul din Kastoria au fost +3 grade.

Tot joi au fost -16,2 grade la Vârfu Omu și -13,6 în munții Călimani. La Joseni au fost -11,5 grade, iar la Miercurea Ciuc, -10,2 grade. În aproape toată țara au fost sub 0 grade și cel mai cald a fost la Gura Portiței 4,7 grade.

În dimineața de marți au fost sub 0 grade în multe locuri din țară. inclusiv în sud, la Zimnicea și Turnu Măgurele. La vf Omu au fost -11 grade, sub -9 au fost la alte stații de la munte, iar la Miercurea Ciuc au fost -6,2 grade.

Marți dimineață au fost -25 de grade la Jungraujoch, în Elveția, la 3.500 m alt. Pe cel mai înalt vârf montan din Germania, Zugspitze, au fost -22 de grade, iar pe vârful Lomnicky (Tatra Înaltă, Slovacia), au fost -18 grade.

În Germania ningea marți la prânz la Koln și Bremen, iar în Cehia ningea și în zona de câmpie tot la prânz. Și în Polonia a nins în jurul prânzului și în orașe situate la mai puțin de 300 m altitudine.

În Scoția au fost -8 grade și a nins în mai multe locuri, stratul depășind 10 cm. Marți dimineața a nins și la Bruxelles.

Miercuri dimineața au fost -27 de grade în Alpii Italieni (stația meteo Piano Rosa, 3.500 m alt) și -25 de grade în Alpii elvețieni și austrieci. A nins mult chiar și în sudul Europei: spre exemplu în Croația, la Zavizan, munții Velebit (1.594 m alt) au fost -11 grade și zăpada a ajuns la 114 cm. A fost foarte rece și pe coasta Adriaticii: (+2 grade la Ploce, nu departe de Dubrovnik).

În Italia au fost -3 grade la Milano, -1 grad la Bologna și -6 grade la Tarvisio. În Franța au fost -7 grade la Beauvais și -6 la Briancon, iar în zona graniței cu Belgia a nins, tot miercuri.

În Spania au fost -6 grade la peste 1.500 m alt, dar au fost sub 0 grade în mai multe orașe, inclusiv Pamplona (-1). În nordul Greciei au fost +4 grade.

Marți dimineața a nins în multe orașe din România, dar temperaturile scăzute s-au menținut și la prânz în orașe din Transilvania și Ardeal unde ningea și în jurul orei 13.

Datele ANM de miercuri de la la ora 9 arătau strat de zăpadă de 20 cm la Predeal, 8 cm la Făgăraș și Sebeș, 7 cm la Sibiu și 6 cm la Alba Iulia. Joi la ora 9 erau 4 cm de zăpadă la Brașov, 30 cm la Predeal, 22 cm la Fundata, 55 cm la Păltiniș, 72 cm la Sinaia 1500, 165 cm la Vf Omu și 305 cm la Bâlea Lac.

Acest frig vine la doar câteva zile după ce, la final de martie, a fost extraordinar de cald în multe zone din Europa: +25.3 °C în Ljubljana (Slovenia), +26.0 °C în Paris, +26.8 °C în Koersel (Belgia), +26.1 °C în Arcen (Olanda), +26.3 °C în Ettelbreck (Luxembourg, +27.2 °C în Rheinau (Germania) și +32.3 °C în Badajoz (Spania),

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul