Tectonica sentimentelor este o piesă de teatru scrisă de Eric-Emmanuel Schmitt, pe care am văzut-o ziua trecută la TNB, sala Atelier. Din start vă pot spune că nu sunt critic de teatru, aşa că nu fac decât să vă exprim o părere de spectator care iubeşte fenomenul artistic.Recunosc faptul că această piesă are, prin desfăşurarea şi mai ales jocul personajelor cu ce atrage şi face sala plină,aşa cum s-a jucat ieri după-amiază.
Cu talentata actriţă Ilinca Goia în rolul principal ce ” intră în pielea „minunatei Diane, firul narativ este cât se poate de actual. Fiind vorba de o poveste de iubire, piesa are capacitatea de a transmite idei şi mesaje atunci când cine vorba de latura sentimentală. Exact ca şi acum 100 de ani şi în aceste vremuri există femei frumoase, inteligente şi realizate profesional care nu reuşesc să găsească iubirea sau ajung să dea cu piciorul atunci când o află.
Prototipul imaginat de autor ilustrează o lume desuetă, plină de instabilitate cauzat de un anumit joc al orgoliilor. Mai precis, un bărbat devine miza pentru care patru femei au hotărât să lupte prin toate mijloacelepunând speranţa, dragostea pură, şansa pe care niciodată nu au avut-o, dovada că îşi pot depăşi condiţia.
Povestea pătrunde în viaţa intimă a capitalei Franţei,Parisul zilelor noastre, un oraş elitist, pe deplin cel sofisticat, un oraş boem în care băuturile fine şi hainele scumpe contrastează cu pulsul străzii şi lupta dure pentru supravieţuire. Celebrul dramaturg şi scriitor francez imaginează două personaje provenind chiar din România, ţara atâtor prejudecăţi, unde promisiunea e întotdeauna în alta parte.
Într-un decor redus la esenţial, Tectonica sentimentelor a avut forţa de a releva a că între alb şi negru e loc şi pentru roşu şi că a iubi nu este deloc uşor.
Sentimentele au acea capacitate de a se schimba în timp, ideea piesei se mută asemenea plăcilor tectonice.Această permutare provoacă rupturi, dislocări ce lasa urme profunde în fiinţa celor ce iubesc. Fără a dori să vă spun prea multe din piesă, pentru cei care veţi vrea sa o vedeţi,pot aminti doar de Diane care va afla că Richard o minte atunci când îi spune că până şi sentimentele lui nu mai sunt la intensitatea iniţială. Asemeni unui joc. unei stratageme acestea sunt doar pentru a se apăra din orgoliu, iar reactia lui e falsă la vorbele iubitei, care nega tot ce trăiesera ei înainte,la presupusa poveste de iubire.
Piesa este o dramă însă are o multitudine de episoade amuzante, cu dialog savurat de public care a apreciat la adevărata valoare interpretarea naturală a actorilor.
Cea mai buna concluzie despre piesa o trage tot autorul: „Piesa este, în acelaşi timp, crudă şi optimistă. Ce ar fi optimismul fără cruzime, luciditate şi constientizarea a ceea ce ne face rău? Optimismul nu este negarea greutăţilor, ci dorinţa de a continua, în ciuda tuturor piedicilor şi suferinţelor. Această piesă arată dificultatea de a iubi, dar şi faptul că iubirea apare la unii când dispare pasiunea. Iubirea începe când încetăm să mai fim îndrăgostiţi. Poate în momentul în care ne despărţim ar trebui de fapt să înceapă totul, pentru că pasiunea se evaporă şi îl percepem pe celălalt aşa cum e în realitate. Dispar iluziile şi îl vedem pe celalalt. Se întâmplă adesea că atunci să încetăm să iubim, când, de fapt, de-acolo ar trebui să începem să iubim”.
M-a impresionat plăcut deoarece această piesă de teatru vizează un registru pshologic deosebit de fin, în pofida faptului că femeile sunt considerate puternice, dar totuşi fragile şi vulnerabile, atunci când vine vorba de sentimente.
Diane: Ilinca Goia Richard: Liviu Lucaci Doamna Pommeray: Tamara Creţulescu Rodica:Carmen Ionescu Elina:Valentina Zaharia Regia : Nicolae Scarlat
