Criteriul National

Facturile la energie vor crește cu până la 10% după 1 ianuarie- ​Asociația Energia Inteligentă – Energie

Facturile la energie vor crește cu până la 10% după 1 ianuarie- ​Asociația Energia Inteligentă – Energie
decembrie 15
12:46 2020
​Facturile clientilor casnici urmează se majoreze cu până la 10%, de la 1 ianuarie 2021, fără a exista posibilitatea efectivă a schimbării furnizorului până la sfârșitul anului, consideră Asociația Energia Inteligentă. Aceasta precizează că mai multe componente din preț (tarifele de distribuție, de transport) vor suferi creșteri începând cu 1 ianuarie, fapt care se va reflecta în prețul final. De la 1 ianaurie 2021, prețul energiei electrice ar urma să se liberalizeze, însă doar 10% din consumatori cunosc acest lucru. Deși are rol de informare și protecție a consumatorilor, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energieii (ANRE) a ignorat total, în această perioadă, clienții casnici.

Mai exact, consumatorii nu au fost informați că pot încheia contracte mai avantajoase, iar cei care cunosc acest lucru nu au la dispoziție informații precise legate de oferte și comparații clare ale acestora. În condițiile în care lipsesc informațiile despre liberalizarea prețurilor, nici piața nu va deveni suficient de concurențială astfel încât consumatorii să poată plăti prețul corect.

Consumatorii casnici vor rămâne, în general, captivi acelorași furnizori, care își vor stabili prețul final după bunul plac, nu după cum ar dicta o piață cu adevărat liberă și concurențială.

De la 1 ianuarie, prețul final va fi influențat de creșterea tarifelor reglementate de distribuție și transport, decisă de ANRE, însă nu va fi reglat în mod corect de piață, deoarece, în lipsa informațiilor, sunt prea puțini consumatorii care știu că își pot schimba furnizorii

Tarifele de distribuție energie electrica vor crește în medie cu 3,46%, tariful de transport energie electrică crește cu 23%, taxa de cogenerare a crescut (la 1 noiembrie 2020) cu 50,7%, tarifele de sistem vor scădea cu 17%, scrie Asociația Energia Inteligentă pe contul său de facebook. Potrivit acesteia, prețul energiei electrice în piața liberă este cu 3-5% mai mare decât prețul actual al energiei, la același furnizor.

Doar trei săptămâni mai sunt până la liberalizarea prețului energiei electrice, însă abia 10% dintre consumatori cunosc acest lucru, după cum arată un sondaj realizat de Asociația Energia Inteligentă. De ce? Din cauza inexistenței unei campanii de informare în care ar fi trebuit să se implice atât furnizorii de energie, cât și Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Prin lege, ANRE are și rol de informare și protecție a consumatorilor, însă aceștia sunt ignorați exact în momente cheie, cum ar fi liberalizarea pieței energiei electrice.

Exact ca în cazul liberalizării pieței gazelor, ANRE ar fi trebuit să publice pe site-ul său și să mediatizeze recomandări pentru clientul casnic, să tipărească și să distribuie pliante, lucru pe care nu l-a făcut până acum.

De exemplu, ar fi trebuit să explice ce se întâmplă cu acei clienți care nu își aleg un alt furnizor și nu încheie un nou contract până la data de 31 decembrie 2020. Teoretic, aceștia vor primi în continuare energie de la actualul furnizor, însă este foarte important și prețul. Până acum, prețul a fost reglementat, dar de la 1 ianuarie, acesta se va forma liber și va fi stabilit de fiecare furnizor în parte.

Va fi mai avantajos să rămâi cu actualul furnizor, în regim de serviciu universal, sau să închei un contract în regim concurențial? La această întrebare nu există răspuns și nici măcar comparatorul de oferte de furnizare a energiei de pe site-ul ANRE nu ajută prea mult. Aceasta pentru că nu sunt date suficient de precise. De exemplu, un mare furnizor prezintă oferte avantajoase, valabile până la data de 31 decembrie, însă precizează că își rezervă dreptul de a modifica prețul de bază al energiei începând cu data de 1 ianuarie.

Citește și
Liberalizarea prețului la energie electrică / Cum au ajuns consumatorii să fie total ignorați de către autoritatea de reglementare

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul