Criteriul National

Felurite moduri de manipulare electorală- Sondajele de opinie

Felurite moduri de manipulare electorală- Sondajele de opinie
mai 28
14:14 2016

ANALIZÂND CAMPANIILE ELECTORALE DESFĂŞURATE ÎN ROMÂNIA ÎN ULTIMII 15 ANI, O PARTE DINTRE OBSERVATORII VIEŢII POLITICE DIN ROMÂNIA AU REMARCAT CĂ UNELE DINTRE DECIZIILE ŞI SCHIMBĂRILE POLITICE AU FOST GENERATE DE ACTORI CARE AU RECURS LA DIVERSE FORME ALE MANIPULĂRII. INSTITUTUL „OVIDIU ŞINCAI” ŞI-A PROPUS ÎNTOCMIREA UNUI RAPORT MENIT SĂ ANALIZEZE DIVERSELE TIPURI  DE ACŢIUNI DE MANIPULARE CARE AU AVUT LOC ÎN CAMPANIILE ELECTORALE, FOCALIZÂNDU-ŞI ATENŢIA ASUPRA ANULUI ELECTORAL 2004.

REDACȚIA ZIARULUI CRITERIUL NAȚIONAL A CONSIDERAT OPORTUN SĂ REIA ȘI SĂ UPDATEZE CÂTE CEVA DIN ACEST DEMERS, DEOARECE NE AFLĂM ÎNTR-UN MOMENT CRUCIAL, CU CÂTEVA SĂPTĂMÂNI ÎNAINTE DE O PRIMENIRE A SCENEI POLITICE ROMÂNEȘTI. ACTUALA CLASĂ POLITICĂ SE ZBATE SAU LASĂ IMPRESIA CĂ AR URMA ” PAȘII CORECȚI „. TOTUȘI , NU PUTEM UITA FAPTUL CĂ ,PE PARCURSUL UNEI PERIOADE ÎNSEMNATE , POLITICIENII AU AJUNS SĂ FIE DOMINAȚI DE UTILIZAREA METODELOR MANIPULATORII ÎN COMUNICAREA PUBLICĂ.

 EFECTELE UNEI ASEMENEA SITUAŢII POT FI DRAMATICE PENTRU DEMOCRAŢIE, PENTRU CĂ SUBMINEAZĂ ÎNCREDEREA CETĂŢENILOR ÎN AUTORITATEA PUBLICĂ, GENERÂND NEÎNCREDERE, PASIVISM, DAR ŞI POTENŢIALE REACŢII VIOLENTE DE REVOLTĂ ÎMPOTRIVA ÎNTREGII CLASE POLITICE.

sigla

În sociologia comunicării un loc aparte îl ocupă problema utilizării sondajelor de opinie în campania electorală şi posibilitatea de a influenţa rezultatele votului prin acestea.
Sondajele de opinie au mai multe funcţii: informativă, strategică pentru staff-urile de campanie electorală, manipulativă.
Asupra acestei ultime funcţii există importante polemici, atât teoretice cât şi politice. Controversele teoretice au pus în evidenţă trei puncte de vedere importante:
• sondajele de opinie influenţează electoratul atât în favoarea învingătorului,cât şi a învinsului. Aplicând legea statistică a numerelor mari, acest punct de vedere susţine că, de fapt, efectele publicării sondajelor sunt minime, de până la 3% din opţiunile de vot, ca urmare a compensării dintre influenţele asupra electoratului partidului învingător şi ale celui învins;
• sondajele de opinie au totuşi un efect, în sensul în care electoratul se raliază învingătorului din sondaje. Această teorie este cunoscută şi sub numele de „teoria votului util”, derivată din paradigma alegătorului raţional care spune că electorul îşi acordă votul acelei formaţiuni politice în măsură să câştige alegerile sau, măcar, să intre în Parlament, Consiliu Judeţean, Primărie etc Dimensiunea efectului publicării sondajelor asupra alegătorilor nu poate fi stabilită în mod absolut, aceasta fiind diferită în fiecare societate şi în fiecare an electoral;
• în mod cert sondajele de opinie publică au efecte asupra a două categorii de persoane, finanţatorii partidelor şi militanţii de partid. Cei care finanţează activitatea politică îşi ponderează sprijinul în funcţie de cotaţia în sondaje a respectivelor partide. O parte din militanţii partidelor „învinse” se pot demobiliza, deoarece ei cred că oricum pierd, iar activiştii partidelor „învingătoare” pot considera că oricum bătălia e câştigată şi, de aceea, îşi reduc eforturile. Probabil că efectul cel mai demobilizant al sondajelor de opinie este asupra partidelor mici, aflate permanent în apropierea pragului electoral. De fapt, partidele „mici” sunt cele afectate de efectele „votului util”. În condiţiile unui echilibru foarte pronunţat între formaţiunile politice, în preajma campaniei electorale, sondajele de opinie sunt importante, deoarece ele pot mobiliza sau, dimpotrivă, demobiliza, militanţii partidelor.
sondaje
De asemenea, contribuind la scoaterea sau reintroducerea în cursă a partidelor mici, ele pot influenţa decisiv echilibrul de forţe politice în condiţiile în care principalele partide parlamentare sunt departajate doar de câteva procente, nici unul neavând majoritatea absolută – fie prin oferirea unui mare procent de voturi nealocate spre redistribuire (în sistemele electorale cu vot proporţional pe listă), fie prin impunerea unor partide de buzunar ca forţe esenţiale în realizarea majorităţii guvernamentale.
Manipularea prin sondaje se poate face fie prin denaturarea datelor sau chiar asemnificaţiei acestora ulterior obţinerii lor, fie prin pervertirea lor în momentul obţinerii ca urmare a formulării tendenţioase a întrebărilor sondajului.
În cazul sondajelor avem de a face cu conjugarea eforturilor mai multor factori. Pe de o parte este mass-media, interesată de publicarea rezultatelor unui sondaj în măsura în care acesta este spectaculos. De cealaltă parte, sunt cei care comandă sondajul şi care doresc să afle rezultatele reale, dar au şi interesul să maximizeze beneficiile deţinerii acestor informaţii prin intermediul publicării
lor. În unele cazuri, rolul mass-media se reduce la acela de difuzare a informaţiilor primite, în loc de a fi examinator critic a datelor transmise spre publicare.
manipularea-prin-sondaje- În loc de concluzii
Manipularea politică prin sondaje de opinie este o tehnică brevetată de manipulare complexă care vizează influenţarea electoratului. Bineînţeles nu este atât de nouă pe plaiurile mioritice dar, din câte se observă este folosită şi în prezent.
Personal detest pe absolut toţi manipulatorii. Poate că a sosit vremea ca fiecare dintre noi să discearnă şi, mai înainte de toate chiar să deschidă ochii. Poate nu e cazul, primul pas
ar fi acela de a arăta şi a ne demonstra că noi, ca români ne-am cam săturat de propagatorii şi falşii actori ce ne cerşesc votul…
E cazul să ne scuturăm de manipulare, de promisiuni neţinute, de nenumăratele minciuni, de bătaia de joc generalizată, de sărăcie, de somaj, de lipsa de perspectivă.Poate abia atunci când aceşti falşi actori vor inceta să -şi bată joc de noi, când vor da semne şi vor începe să le pese, când poate nu vor fura atât de mult puţin, când vor începe să construiască şi să distrugă mai puţin…viitorul va fi altul!

Atunci, cu siguranţă şi noi vom fi alţii…Până una-alta,ar fi cazul să ne gândim la viitorul copiilor noştri mai mult decât la destinaţiile viitoarelor vacanţe de lux ale aleşilor, ale acestor aşa zişi oameni cu principii, moralitate şi caracter!

În fiecare dintre noi stă opţiunea, iar soluţia se află la îndemâna noastră! Vă îndemnăm să şi acţionaţi, aşa cum vă dictează conştiinţa- cu responsabilitate!

Sursa document modificat : Raport de analiză politică, Analiză privind manipulările în campaniile electorale, Institutul Ovidiu Șincai Bucureşti 8 Decembrie 2005
Redacția ziarului Criteriul Național mulțumește Institutului Ovidiu Șincai pentru materialul didactic oferit!

Comentarii

Comentarii

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

„Ţi-e milă? Ţi-am luat banii!…”- CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tristele amintiri au ajuns departe…De fapt, cu o anumită ritmicitate , indiferent de context omul are posibilitatea de a alege .

Iar, această posibilitate de a râde sau de a plânge ar trebui să nu ne-o cenzureze nimeni!

De cele mai multe ori, datorită „regulilor nescrise” ale acestei societăţi suntem puşi în faţa unor evenimente triste şi întunecate , dar comicul îşi face apariţia tocmai atunci când ne-am aştepta cel mai puţin.

De la o vreme încoace am tot scris pe diferite atitudini vis a vis de anumite aspecte ce m-au determinat să mă exprim în mai multe registre sufleteşti!

Dar acum e cu totul altă treabă…

Fără să aduc jigniri, situaţia în care se află românul este analizată în mod ironic.“Filantropica” reprezintă cea mai eficientă şi în acelaşi timp amuzantă metodă de a aduce în prim-plan ideea că “nu tot ceea ce pare este adevărat”.

Asemeni unei proiecţii video avem o sumendenie de întâmplări ce constituie o modalitate de a genera materiale de informare publică.

Modul în care noi, asemeni spectatorilor avem „şansa” de a privi lumea este oarecum influenţat de experienţele celor din trecut, deoarece astfel, participând în mod indirect la acţiunile personajelor, noi suntem publicul ce primeşte şi decodifică mesajul în mod diferit.

Replica cheie a lui Gheorghe Dinică (textier pentru cerşetori) :”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană”, reprezintă fraza de bază a relaţiilor publice.

El este un portret „artistic”, machiavelic până la perfecțiune al diavolului ca show-man de geniu, care prin minciună şi înşelăciune a reuşit să ocupe o poziţie bună în societate. Această replică ar putea să-l includă, în cinismul ei şi pe artistul român care cerşeşte finanţare şi care va rămîne cu mîna întinsă, atâta timp cât nu găseşte o poveste captivantă...........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo