Criteriul National

Filmul, interviurile și festivitatea de premiere a celei de a VII-a ediții a Press Cup Dr. Oetker

Filmul, interviurile și festivitatea de premiere a celei de a VII-a ediții a Press Cup Dr. Oetker
iunie 08
11:33 2021

Fostul căpitan al naționalei de fotbal a României, Răzvan Raț, care a jucat la Press Cup Dr. Oetker 2021, s-a declarat impresionat de condițiile de organizare și de baza modernă de la Tenis Club Curtea de Argeș, informează Revista Sport Magazin.

„Mi-a plăcut tenisul dintotdeauna. Nu am avut ocazia să practic acest sport în perioada când am făcut fotbal de performanță. Am început să joc tenis deabia acum 2 ani. În mintea mea cred că am făcut progrese considerabile la tenis, însă mai am foarte multe de învățat. Cu fratele meu care conduce și baza mea Hard Ward Tennis din București, nu am apucat să mă confrunt în acest sport. Joc destul de frecvent tenis cu Maftei, cu Daniel Niculae, însă cu alți internaționali încă nu am apucat să joc. E surprinzător de frumos aici, nu mă așteptam ca la Curtea de Argeș să fie o asemena bază, cu terenuri foarte bune, cu condiții excelente de joc. Iar terenul din această sală ultramodernă cred că este unic în România. Nu pot decât să felicit organizatorii și să mulțumesc pentru invitație”, a declarat Răzvan Raț.

Cristi Mândru (TVR) a câștigat cea de a VII-a ediție a Press Cup Dr. Oetker, după ce l-a învins în finală, cu scorul de 6-4, 6-4, pe Teodor Chiriac (Business Philosophy).

Cristi Mândru: „A fost foarte frumos, dar și foarte greu. În fiecare an turneul este foarte puternic și foarte bine organizat. M-am simțit fenomenal aici, e o bază cochetă, modernă, la Tenis Club Curtea de Argeș. Până și vremea a fost foarte frumoasă, după sufletul nostru. Acum câțiva ani am comentat un turneu de Futures aici în această bază, care este una dintre cele mai frumoase din țară”.

Proba de dublu a fost câștigată de perechea Alexandru Hârleșteanu (Revista Sport Magazin)/Veneția Ghiță, care a învins în finală, dublul Cristi Mândru (TVR)/Oana Mândru. Proba de simplu fete a fost câștigată de Oana Mândru.

De asemenea, a avut loc o partidă demonstativă între perechile Răzvan Raț/Alexandru Schuster și Cristi Mândru Veneția Ghiță.

Alexandru Schuster (oficial Dr. Oetker): „Vremea a fost extraordinară, deși aveam și variantă de rezervă. Am avut o prezență mare de jurnaliști de la publicații arhicunoscute din România și un invitat de marcă, Răzvan Raț, fostul căpitan al naționalei de fotbal a României. Pe lângă frumusețea acestei baze sportive și plăcerea cu care se joacă aici, credem că s-a auzit de ospitalitatea de care dăm dovadă, de au venit de-a lungul timpului invitați precum Ilie Năstase, Marian Drăgulescu, Iosif Rotariu, Ilie Bărbulescu, Alina Dumitru, Ana Maria Brânză și alții. Dr. Oetker sprijină tinerele talente și competițiile importante, iar tenisul este o bază solidă în dezvoltarea turismului în acest oraș”.

Gheorghe Borțan (Director General Tenis Club Curtea de Argeș): „Ne bucurăm că am reușit să organizăm acest eveniment deosebit pentru Municipiul Curtea de Argeș. A fost o reușită, ca și celelalte ediții. Ca în fiecare an la Press Cup Dr. Oetker vine câte un mare sportiv de anvergură, iar ediția aceasta ne-am bucurat de prezența lui Răzvan Raț. Urmează să găzduim la Tenis Club din Curtea de Argeș competiția din Tennis Europe, adresată sportivilor U 16, apoi turneul ITF Vitality Open Tour, cu premii în valoare de 15.000 de dolari și trofeul Dr. Oetker, care face parte din Circuitul Național al FR Tenis, care înainte se numea Trofeul Victor Hănescu. Ne bucurăm că și vremea a ținut cu noi și am putut să organizăm această competiție minunată”.

Participanții au fost cazați la Păstrăvăria Brătioara, unde a a avot loc și festivitatea de premiere.

Pe site-ul Turneului – http://www.astenisclub.ro/presscup/, cât și în social media – pagina de Facebook Tennis Junior Stars se găsesc știri și informații actualizate pe toată durata desfășurării competiției.

Organizatorul Dr. Oetker Press Cup a fost Tenis Club Curtea de Argeș. Partenerul oficial al turneului a fost Dr. Oetker România.

Sponsorii ediției 2021 au fost: Păstrăvăria Brătioara, Euro Tehno Group și Macromex. Parteneri media: Radio Argeș Expres si Ziarul Argeș Expres. Promotorul turneului a fost Harmony Advertising.

Interviu Alexandru Harlesteanu si Venetia Ghita – https://youtu.be/04zej0fDEiE

Interviu Cristian Mandru – https://youtu.be/O0zIH933wSU

Interviu Gheorghe Bortan – https://youtu.be/rE0hmOpf6K4

Festivitatea de premiere – https://youtu.be/8Ic4zB6aa1g

Press Cup Dr Oetker 2021 –  https://youtu.be/iIXNq2Vf410

Comentarii

Comentarii

Share

Despre autor

AdrianaG

AdrianaG

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul