Criteriul National

Germanul Lucas Carstensen, de la echipa Bike Aid, câștigă cea de-a doua etapă din Turul României

Germanul Lucas Carstensen, de la echipa Bike Aid, câștigă cea de-a doua etapă din Turul României
septembrie 11
12:25 2020

  • Edi Grosu păstrează tricoul galben și își menține poziția de lider în clasamentul general
  • Competiția continuă mâine, 11 septembrie, pe traseul Târgu Mureș – Lacul Sf. Ana

Cluj-Napoca, 10 septembrie 2020

Cea de-a doua etapă a Turului României, cea mai importantă competiție ciclistă a țării, s-a derulat astăzi pe ruta Oradea – Cluj-Napoca. După un traseu de peste 200 km, Lucas Carstensen, membru al echipei germane Bike Aid, a trecut primul linia de finish, fiind urmat la scurtă distanță de Edi Grosu care, după etapa de astăzi, îmbracă din nou tricoul galben și rămâne lider în clasamentul general al competiției.

Astfel, câștigătorii celei de-a doua etape din Turul României sunt:

  1. CARSTENSEN Lucas – Bike Aid – Germania
  2. GROSU Eduard-Michael – Naționala României – tricoul galben, pentru liderul clasamentului general, și tricoul albastru, pentru cel mai bun român din competiție
  3. KRAWCZYK Szymon – CCC Development Team – Polonia

 

În continuare, în clasamentul general ierarhia este următoarea:

  1. GROSU Eduard-Michael (Naționala României)
  2. KRAWCZYK Szymon (CCC Development Team) – Polonia – tricoul alb (cel mai bun rutier U23)
  3. CARSTENSEN Lucas (Bike Aid) – Germania

În primii 15 cicliști din clasamentul general se regăsesc și Crista Daniel (CSA Steaua București), pe locul 5, DIMA Emil (Giotti Victoria – Savini Due), pe locul 10, și ȚVETCOV Serghei (Naționala României), pe locul 11.

 

Primele cinci poziții în clasamentul pe echipe sunt ocupate după cum urmează:

  1. Bike Aid
  2. CCC Development Team
  3. Giotti Victoria – Savini Due
  4. Naționala României
  5. Vino Astana Motors

 

Tricoul roșu (pentru cel mai bun sprinter) și cel verde (pentru cel mai bun cățărător), au mers astăzi la Ovsianikov Alexandr (Vino Astana Motors).

Competiția continuă mâine, 11 septembrie, pe ruta Târgu Mureș – Lacul Sf. Ana. Sâmbătă, 12 septembrie, rutierii vor pleca din Cârțișoara spre Transfăgărășan, drum care va fi închis pentru public până la ora 17:00, cu destinația Curtea de Argeș. Competiția se va încheia duminică, 13 septembrie, la București, cu un circuit de 5 km între Piața Presei Libere și Piața Victoriei.

Turul României este organizat de Federația Română de Ciclism alături de partenerii principali Auchan și Ministerul Tineretului și Sportului. Cele mai importante momente din competiție pot fi urmărite în exclusivitate pe TVR1 și TVR3, dar și online pe www.turulromaniei.com și pe paginile de Facebook Turul României și Auchan România.

 

Despre Turul României

Turul României sau „Mica Buclă” este cea mai importantă competiție ciclistă din România. Prima ediție a Turului, câștigată de echipa Bulgariei, a avut loc în 1934, pe o distanță de 1026 de kilometri, având 7 etape. Originile Turului datează însă de la începutul secolului trecut. În august 1910, inspirată de Turul Franței, publicația „Revista Automobila” a organizat Circuitul Munteniei, la care au participat 18 concurenți, pe ruta București-Sinaia-Târgoviște-Butimanu-București. Odată cu venirea Primului Război Mondial, competiția s-a oprit. În 1934, ziarul „Sportul Zilnic” a organizat prima ediție a Turului României, țara noastră devenind a șasea din lume cu propriul tur național. Din 1950 până în 1974, Turul României a fost organizat cu regularitate, urmat de o perioadă de pauză până în 1983. Din 1984, a fost reluată organizarea Turului. Cea mai rapidă cursă parcursă în cadrul Turului României a fost în 1974, între Pitești și București, când cei 109 kilometri au fost parcurși cu o medie de 52,516 km/h. Mircea Romașcanu și Constantin Dumitrescu, două legende ale ciclismului românesc, au câștigat fiecare de 3 ori Turului României, fiind cel mai mare număr de victorii individuale.

Mai multe informații despre Turul României 2020 sunt disponibile pe www.turulromaniei.com și pe www.auchan.ro.

Comentarii

Comentarii

Share

Despre autor

Criteriul.ro

Criteriul.ro

Ziar national de informatii si opinii.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul