Criteriul National

Grecia – 508 cazuri de coronavirus importate din străinătate. Cele mai multe- 88 provin din România – Coronavirus

Grecia – 508 cazuri de coronavirus importate din străinătate. Cele mai multe- 88 provin din România – Coronavirus
august 12
04:51 2020
Secretarul de stat pentru Protecţia Civilă, Nikos Hardalias, a prezentat în tradiţionala declaraţie de presă ultimele date centralizate de autorităţi pentru primele zece zile din luna august, după ce duminică (9 august) s-a înregistrat un număr record de 203 cazuri noi, scrie cotidianul elen Ta Nea, preluat de Rador. În plus, el a prezentat evoluţia virusului în Grecia de la data de 25 februarie (data depistării primului caz) până în prezent, cu cifre care provoacă o mare îngrijorare. Concret, în primele zece zile ale lunii august, Grecia a înregistrat 961 de cazuri noi, fapt care a determinat guvernul grec să impună noi măsuri pentru contracararea tendinţei de creştere a pandemiei.

În ceea ce priveşte evoluţia epidemiei pe parcursul celor 7 luni, au fost înregistrate 5.623 de cazuri din care în prezent sunt active 1.424. 2.841 de persoane s-au tratat la domiciliu, iar 1.146 de pacienţi au fost externaţi din spital după ce au fost vindecaţi de Covid-19.

  • Cazurile importate şi controalele la porţile de intrare în ţară

În ceea ce privește cazurile și controalele la porțile de intrare în țară, de la 1 iulie până la 9 august, au fost efectuate 266.116 teste moleculare în rândul celor 2.162.251 de persoane sosite și au fost depistate 508 cazuri active de coronavirus.

Din cele 508 cazuri depistate la porțile de intrare, 164 rămân active, 243 s-au întors în țările de origine, iar 101 nu mai sunt active și au rămas în Grecia. În plus, cele mai multe dintre cele 508 cazuri au fost depistate pe aeroporturile din țară, unde au fost confirmate pozitiv 278 de persoane. În porturi în această perioadă au fost depistate 12 cazuri, iar la frontiera terestră 218.

Majoritatea cazurilor importate provin din România (88), urmată de Serbia (80), Bulgaria (79), Albania (43) și Suedia (20).

  • Evoluţia controalelor în magazine/restaurante

În ceea ce priveşte verificarea respectării măsurilor de combatere a infectării în magazine şi restaurante, în total, în perioada 1 iulie – 9 august, au fost efectuate 69.913 controale, constatându-se o rată de încălcare a măsurilor de circa 5%. Au fost aplicate 3.822 de amenzi, cu o valoare totală de 1.515.500 de euro şi au fost impuse în total 1.815 de zile de suspendare a funcţionării.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul