Criteriul National

Guvernarea PNL și Președintele Iohannis au menținut România pe direcția Vest. Vizite importante în SUA, Franța și Israel – Politic

Guvernarea PNL și Președintele Iohannis au menținut România pe direcția Vest. Vizite importante în SUA, Franța și Israel – Politic
noiembrie 01
13:49 2020
​Unele dintre mai mari dorințe ale românilor după 1990 au fost aderarea României la NATO și la Uniunea Europeană. România se află astăzi în clubul democrațiilor euro-atlantice deoarece românii le-au cerut acest lucru politicienilor, chiar și atunci când la București clasa politică era încă legată de Uniunea Sovietică. Aderarea la NATO (2004) și la Uniunea Europeană (2007) au produs pentru România cea mai bună perioadă din istoria sa. Românii se bucură astăzi de o securitate fără precedent în istorie, se bucură de un nivel de trai mai ridicat ca niciodată și beneficiază de drepturi și libertăți care nici măcar nu putea fi imaginate în urmă cu 30 sau 50 de ani, când ne aflam în plină dictatură comunistă.

Din păcate, în societatea românească continuă să existe o puternică și influentă partidă anti-reformistă care încearcă de trei decenii să încetinească ritmul cu care România se aliniază la instituțiile și standardele euro-atlantice. Această grupare anti-reformistă și cu nostalgii comuniste se află adunată în cea mai mare parte în PSD. Acești oameni se uită cu interes către modele de societate care sunt incompatibile cu democrația liberală de tip occidental, țări în care conducătorii stau cu deceniile la putere, țări în care conducătorii nu răspund nici în fața cetățenilor, nici în fața justiției.


PSD și admirația pentru Est

Liviu Dragnea a încercat începând cu 2017 să imprime tuturor guvernelor pe care le-a controlat direcția Est. Același Liviu Dragnea promitea, fără să aibă dreptul, mutarea ambasadei României din Israel, contrar rezolutiilor Consiliului de Securitate, ceea ce ne-a costat credibilitatea în Orientul Mijlociu și poziția de membru nepermanent a aceluiași Consiliu de Securitate ONU.

Primul premier “garantat” de Liviu Dragnea – Sorin Grindeanu – declara că șeful său i-a reproșat că nu a îmbunătăți relațiile cu Rusia. La rândul lui, Mihai Tudose, următorul premier Dragnea-PSD își făcea un titlu de glorie din faptul că va aduce în România banii Chinei, bani cu care ar fi construit spitale, autostrăzi și, evident, Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă.

Viorica Dăncilă a rămas în istorie pentru harababura din guvernul său, inclusiv în zona de politică externă și apărare. De altfel, într-un articol recent semnat de Dăncilă în Jerusalem Post, fostul premier cerea nici mai mult nici mai puțin decât normalizarea relațiilor cu Rusia.

În ultimii 3 ani în care au fost la guvernare, pesediștii au făcut tot posibilul să lovească în interesele economice și comerciale ale României și să sprijine interesele altor state. Așa a apărut infama OUG 114, care lovea în firmele românești care exploatau gazele naturale în România, fapt ce a dus la o creștere semnificativă a exporturilor de gaze naturale din Rusia. Tot pe aceeași logică a apărut și legislația extrem de dură care practic bloca exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră.

Întâmplător sau nu, cât timp au fost la guvernare, pesediștii s-au certat cu partenerii noștri euro-atlantici. Tocmai de aceea, în puținele lor vizite în Occident au fost tratați cu răceală de liderii europeni. În plus, niciun lider euro-atlantic important nu a dorit să se afișeze cu ei în acele vremuri.

Direcția Vest. Vizite de succes în SUA, Franța și Israel

Una dintre prioritățile Guvernului liberal a fost să readucă România la aceeași masă cu aliații noștri din Occident. România avea deja un lider respectat în Vest, pe președintele Klaus Iohannis, un partener de dialog credibil pentru toate cancelariile occidentale. Klaus Iohannis a fost unul dintre puținii lideri care au vizitat Casa Albă de două ori în timpul primului mandat al președintelui Trump, o onoare de care beneficiază doar cei mai importanți aliați ai Statelor Unite.

Cu toate acestea, guvernele PSD au preferat să se certe cu aliații noștri din Vest și chiar să blocheze investiții occidentale în economia noastră. De aceea, Guvernul liberal a fost ocupat să șteargă efectele negative ale administrațiilor pesediste și să reconecteze și chiar să întărească dialogul politic și relațiile economice și comerciale cu prietenii noștri din Occident.

Ultimele săptămâni au fost marcate de o adevărată ofensivă diplomatică a Guvernului României. Am avut o importantă serie de vizite de miniștri în Statele Unite, am avut o importantă vizită a premierului Ludovic Orban în Franța, împreună cu o delegație relevantă de miniștri și în curând vom avea de asemenea o vizită robustă în Israel și Palestina a șefului Guvernului. Cele trei momente aduc beneficii uriașe pentru România și pentru români.

Din SUA vin investiții și garanții de securitate

Statele Unite au rămas în tot acest timp cel mai important aliat al țării noastre și un prieten cu care avem relații excelente la toate nivelurile. Acest lucru este demonstrat și de faptul că 3 miniștri extrem de importanți – Externe, Economie și Apărare – au efectuat vizite de succes la Washington. Din această vizită am obținut lucruri extrem de importante pentru români.

În primul rând, am obținut un pachet de investiții americane în valoare de aproximativ 7 miliarde de dolari, bani ce vor fi utilizați în special pentru construcția Reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă și pentru reabilitarea Reactorului 1. Exista perspectiva unei finanțări americane importante și pentru construcția căii ferate Constanța – Gdansk, ce va lega astfel flancul estic al NATO de la nord la sud până la Marea Neagră. Această cale ferată va aduce beneficii economice uriașe, dar va fi totodată extrem de utilă în cazul în care vom fi nevoiți să mutăm trupe în interiorul granițelor NATO, fie pentru a ne ajuta Aliații, fie pentru a primi ajutor de la Aliați. Tot în domeniul infrastructurii, americanii vor investi în Via Carpatia, o autostradă care va lega Marea Baltică de Marea Mediterană, și care va traversa deci și România.

În al doilea rând, sperăm ca împreună cu prietenii noștri americani să începem cât mai repede exploatarea gazelor naturale de la Marea Neagră, ceea ce ar aduce pentru noi o creștere a securității energetice dar și beneficii economice majore.

La Washington am discutat despre o creștere generală a prezenței militare americane în România, fapt ce ar crește și mai mult gradul de securitate pentru români.

O altă temă extrem de importantă a fost aceea a dezvoltării sistemului 5 G, având grijă ca de acest lucru să beneficieze atât companiile românești, cât și fiecare român, dar mai ales având grijă ca acest lucru să nu reprezinte o vulnerabilitate pentru securitatea națională.

Toate acestea demonstrează că dimensiunea economică a Parteneriatului Strategic se dezvoltă mai mult ca niciodată. Relația cu SUA este extraordinară în acest moment și intenționăm să o menținem la acest nivel.

Ne reconectăm cu prietenii noștri francezi

Ludovic Orban este primul șef de guvern român care face o vizită oficială la Paris după patru ani. In acelasi timp, spune foarte mult pentru respectul de care se bucură guvernul Orban, faptul că premierul român a fost primul omolog primit în vizită de premierul Franței. La Paris, cei doi premieri au semnat Foaia de Parcurs a Parteneriatului Strategic dintre România și Franța. Colaborarea bilaterală va fi întărită pe dimensiunea de securitate, economică, culturală și societală.

România și Franța au interese comune în interiorul Uniunii Europene, de exemplu în chestiunea politicii agricole comune. În plus, investițiile franceze în România sunt extrem de importante pentru noi. Investițiile franceze au creat sute de mii de locuri de muncă și generează prosperitate.

Premierul a fost însoțit la Paris de miniștrii Economiei, Agriculturii, Apărării și de Externe, adică domeniile în care cele două țări și-au asumat să-și întărească colaborarea. În urma acestei vizite, am obținut de la partea franceză promisiunea unei creșteri importante a investițiilor din Hexagon în România, în special în domeniul energetic și în agricultură. Companiile franceze vor investi alături de cele americane la Cernavodă, asta deși în urmă cu 3 ani au fost practic gonite de Liviu Dragnea care visa la parteneriate cu companii chineze.

Extrem de important, în Franța s-a discutat despre susținerea pe care Parisul urmează să ne-o acorde pentru aderarea la OECD și pentru aderarea la Spațiul Schengen.

Vizită în Israel și Palestina

Săptămâna viitoare, premierul Orban va merge la Ierusalim, unde se va întâlni cu premierul Netanyahu, un lider politic care în ultimele luni a restabilit relații normale cu majoritatea statelor arabe din regiune. Vizita are în primul rând o componentă economică, urmată de componenta strategică.

Cei doi șefi de Guvern vor discuta despre creșterea investițiilor israeliene în România, despre cum putem aduce mai mulți turiști israelieni în țara noastră, despre cooperarea în domeniul medical, un domeniu în care Israelul este unul dintre liderii globali, despre cooperarea în domeniul agriculturii, un alt domeniu unde statul evreu are performanțe nemaiîntâlnite, dar și despre tehnologii și inteligență artificială.

Cei doi premieri pregătesc și o ședință de guvern comună, ce va avea loc în primăvară.

Acest articol a fost redactat de PNL

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul