Criteriul National

Guvernul Tudose a depus jurământul și a intrat oficial în funcție

Guvernul Tudose a depus jurământul și a intrat oficial în funcție
iunie 29
21:32 2017

guvern-olguta

Filmul evenimentelor

Viitorii miniștri au fost audiați pe repede înainte astăzi în comisiile parlamentare. Ceea ce a urmat a fost conform statutului, astfel că deputații și senatorii au dat votul de încredere, astăzi de la ora 15:00. Plenul Parlamentului a validat învestirea Guvernului şi programul de guvernare cu un număr de 275 de voturi favorabile şi 102 împotrivă, potrivit unor surse parlamentare . Votul a fost secret cu bile.

Noul cabinet a fost așteptat apoi la Palatul Cotroceni pentru a depune jurământul. Premierul Mihai Tudose a anunţat imediat după depunerea jurământului la Palatul Cotroceni că va merge la Palatul Victoria pentru preluarea conducerii Guvernului de la fostul prim-ministru Sorin Grindeanu.

Reacțiile prezidențiale

”Noi, românii şi dumneavoastră avem mare nevoie de un succes guvernamentale. Au trecut abia şase luni de când ne-am întâlnit aici pentru a învesti un guvern PSD-ALDE, după ce au fost câştigate alegerile de această coaliţie. O formulă scurtă care ar caracteriza aceste prime şase luni din mandatul coaliţiei ar putea suna: Aţi băgat ţara în criză, fiindcă nu aţi ştiut să guvernaţi. Că a fost vina fostului premier, care nu s-a pus singur acolo, dar nu a ştiut să plece singur, sau a altcuiva, nu e o analiză pe care trebuie să o fac eu sau românii, e analiză pe care aţi făcut-o sau o veţi face în coaliţie”, le-a spus membrilor noului cabinet preşedintele României, domnul Klaus Iohannis.

Şeful statului a mai declarat că este o premieră chiar şi dărâmarea propriului Guvern prin moţiune.”Găsim coaliţia cu un nou Guvern şi, surprinzător, cu un nou program de guvernare. Noi taxe se anunţă pentru români, noi impozite. După ce abia am promulgat legea prin care cresc salariile românilor, deja se anunţă contramăsuri. Programul de guvernare a fost schimbat în puncte sensibile. Nu veţi mai putea merge în faţa românilor cu argumentul că acest program de guvernare a fost votat”, le-a spus domnul Klaus Iohannis membrilor guvernului.

Domnia sa a afirmat că este „dreptul legitim” al coaliţiei de a schimbat programul de guvernare, însă a subliniat problema trecerii, în doar şase luni, de la reduceri de taxe la reintroduceri de taxe.

Declarații  şi luări de poziții

„Astăzi după jurământ, după Cotroceni, mă voi duce la Palatul Victoria pentru acest act de predare-primire”, a declarat Tudose, la Parlament. Întrebat când îşi vor prelua ceilalţi miniştri mandatele, Tudose a răspuns: „Începând cu seara asta până mâine dimineaţă la ora 9.00 toată lumea trebuie să fie la muncă”. Cabinetul Tudose preia 16 dintre miniștrii Guvernului Grindeanu, responsabili pentru mai mult de jumătate din nerealizările guvernamentale, potrivit raportului făcut de Darius Vâlcov.

Un altfel de …analiză

La o primă vedere, oamenii noi din Guvern sunt la fel ca cei vechi, numai funcțiile sunt schimbate.De exemplu,noul ministru al Educației- Liviu Pop- este persoana care a desființat CNATDCU pentru a-l ajuta pe Ponta să scape de acuzația de plagiat.

Un alt ministru „nou” ce va reprezenta Cultura este nimeni altul decât domnul Lucian Romașcanu, care a fost director al tabloidelor Libertatea și Cancan și la postul Kanal D.

Nici la portofoliul ministerului Comunicațiilor licrurile nu stau pe roze. Din surse ce se probează, Lucian Șova, a făcut afaceri cu Boris Golovin, fost colonel în serviciul de spionaj al armatei ruse.

De altfel, noul ministru al Apărării- Adrian Țuțuianu- este cel care a acuzat multinaționalele că „au sprijinit protestele din iarnă împotriva OUG 13.”

La limita dintre lege…cu spectrul mai gri este si domnul vicepremier Marcel Ciolacu. Domnia sa a fost unul dintre partenerii de vânătoare al lui Omar Hayssam, condamnat la 23 de ani de închisoare pentru terorism.

Structura cabinetului condus de Mihai Tudose:

Sevil Shhaideh – vicepremier, ministru al Dezvoltării Regionale

Graţiela Gavrilescu – vicepremier, ministru al Mediului

Marcel Ciolacu – vicepremier fără portofoliu

Florian Bodog – ministru al Sănătăţii

Tudorel Toader – ministru al Justiţiei

Adrian Ţuţuianu – ministru al Apărării Naţionale

Ionuţ Mişa – ministru al Finanţelor Publice

Mihai Fifor – ministru al Economiei

Carmen Dan – ministru al Afacerilor Interne

Teodor Meleşcanu – ministru al Afacerilor Externe

Lucian Romaşcanu – ministru al Culturii şi Identităţii Naţionale

Liviu Pop – ministru al Educaţiei Naţionale

Lucian Georgescu – ministru al Cercetării şi Inovării

Lia Olguţa Vasilescu – ministru al Muncii şi Justiţiei Sociale

Rovana Plumb – ministru delegat pentru Fonduri Europene

Petre Daea – ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Toma Petcu – ministru al Energiei

Răzvan Cuc – ministru al Transporturilor

Doina Pană – ministru al Apelor şi Pădurilor

Lucian Şova – ministru al Comunicaţiilor

Gabriel Petrea – ministru al Consultării Publice şi Dialogului Social

Marius Alexandru Dunca – ministru al Tineretului şi Sportului

Mircea Titus Dobre – ministru al Turismului

Andreea Păstîrnac – ministru pentru Românii de Pretutindeni

Ilan Laufer – ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat

Viorel Ilie – ministru pentru Relaţia cu Parlamentul

Victor Negrescu – ministru delegat pentru Afaceri Europene

Cabinetul a fost deja convocat la Palatul Victoria vineri dimineaţă pentru o şedinţă pregătitoare, urmând ca prima şedinţă oficială la Palatul Victoria să aibă loc prânz, cel mai probabil la ora 13.Potrivit unor surse guvernamentale, pe ordinea de zi a şedinţei de vineri s-ar putea afla o serie de ordonanţe de urgenţă.

Sursa foto Ziua News

Sursa documentare 

1. https://republica.ro/adrian-tutuianu-sau-ministrul-apararii-fata-de-multinationale-fiica-sa-isi-declara-zscarba-fata-de-protestatarii

2. http://adevarul.ro/news/politica/cat-cunoaste-noul-ministru-aleducatie-limba-romana-In-2016-liviu-pop-anunta-trecut-pesteo-operatie-genunche-1_59539a7d5ab6550cb89a677e/index.html

3.http://adevarul.ro/news/politica/fostul-sef-cancan-wowbiz-desemnat-ministru-alculturii-1_5953a30d5ab6550cb89aa84a/index.html

4. http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21844712-cine-este-lucian-sova-propus-ministerul-comunicatiilor-fost-partener-afaceri-boris-golovin-fost-ofiter-spionajul-armatei-ruse.htm

5. http://www.hotnews.ro/stiri-politic-21844409-cine-este-marcel-ciolacu-propus-vicepremier-fara-portofoliul-vaslasul-lui-dragnea-scandalul-pozelor-teroristul-hayssam.htm

 

Sinteză realizată de către Prof.Dr.Daniel Mihai, redactor-șef al ziarului Criteriul Național

Comentarii

Comentarii

Share

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

AU TRECUT DOI ANI DE LA TRAGEDIA DIN CLUBUL COLECTIV… CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Au trecut deja destul de repede doi ani de la tragedia din clubul Colectiv. Neputința pe care au trăit-o majoritatea în acele zile coroborate și cu revolta care a urmat, rămân încă bine întipărite în memoria multora. Multitudinea de evenimente de comemorare din aceste zile ne arată că nu suntem dispuși să lăsăm umbra uitării să se aștearnă în urma incendiului care a luat 64 de vieți.

Colectiv este acea mărturie de netăgăduit, acea expresie plină de tragism pe care și din care foarte puțini au putut înțelege câte ceva. Cert este că lumea a rămas marcată pe moment, ca mai pe urmă, aproape ireversibil, inexplicabil, cu aceeași doză de cinism…a alunecat pe partea uitării.

Momentul Colectiv ne-a adus nu doar pierderea unor oameni de care suntem cu toții iremediabil legați. Ci, a fost vorba și de un fel de trezire involuntară, care ne-a pus în față un adevăr crud: corupția chiar ucide. Iar, dacă stăm și reflectăm câteva momente, fără a avea pretenția de a ne situa în postura de ”judecători”, cu acea durere a omului rănit, vom ajunge la anumite concluzii, despre care s-a tot scris și strigat cu voce tare, sinonimă cu acea dorință de a nu renunța până în ziua în care vom transcede și ne vom alătura lor, cu mențiunea și rugămintea adresată Cerului de a nu avea acel tragic sfârșit!

Tineri aceia deosebiți nu meritau să moară în asemenea chinuri. Tineri aceia meritau tratați cu mare grijă de către cei specializați și în măsură să îi aline, să le asigure o speranță…Dar, din nefericire, nimeni și nimic nu au putut să le schimbe destinul.

Așa s-a ajuns cu acțiunea de a protesta, atunci când o mare de oameni a decis să strige și să vocifereze, pe deplin întemeiat contra lentorii, neajunsurilor, incapacității Sistemului. Astfel, fără de acest spirit civic, care ulterior a fost confiscat de către unele partide nu se putea face vreo schimbare.

Datoria, dreptul de a manifesta, de a dezbate cu argumente, de a vocifera atunci când guvernanții greșesc și de a semna petiții pentru a cere și a obține o schimbare veritabilă este unul garantat de bunul simț, dacă de Constituție, se tot încearcă, spre a fi eliminat, treptat-treptat.........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo