Criteriul National

Harris contra Pence: Cea mai importantă dezbatere de vicepreşedinţi din istorie – International

Harris contra Pence: Cea mai importantă dezbatere de vicepreşedinţi din istorie – International
octombrie 08
03:54 2020
Candidata democrată Kamala Harris se va confrunta cu actualul vicepreședinte Mike Pence, într-o dezbatere în care alegătorii vor fi rugați să-și imagineze înlocuitorii președintelui.

La ora la care vicepreședintele Mike Pence și candidata rivală Kamala Harris se vor întâlni pe o scenă cu distanțare socială pentru singura dezbatere pe care o vor avea la aceste alegeri, președintele Donald Trump încă va mai fi în izolare, recuperându-se după Covid-19. Confruntarea candidaților la vicepreședinție nu atrage de obicei o atenție excesivă, dar de data aceasta lucrurile stau altfel. Ştacheta este atât de ridicată, încât John Hudak, directorul Centrului pentru Management Public Eficient al Brookings Institution, a scris că va fi „cea mai importantă de când au început dezbaterile dintre vicepreședinți”, în urmă cu 40 de ani, notează cotidianul portughez Diário de Notícias, citat de Rador.

În auditoriul pe jumătate gol de la Universitatea din Utah, în Salt Lake City, se vor afla potențialii înlocuitori ai președintelui Statelor Unite. Întrucât Trump este infectat cu Covid-19 și Joe Biden are aproape 78 de ani, ceea ce îl va face cel mai în vârstă președinte din toate timpurile dacă va fi ales, întrebarea este morbidă, dar necesară: care dintre acești doi candidați la funcția de vicepreședinte este cel mai bine dotat pentru a deţine cea mai înaltă funcţie la Casa Albă, dacă va fi nevoie?

Acest lucru va trebui să şi-l închipuie publicul la confruntarea față în față dintre actualul vicepreşedinte, Mike Pence, și adversara sa, Kamala Harris, care vor fi separaţi de un panou din material plastic și la o distanță de aproape patru metri, ca măsură de precauție.

Moderatoarea dezbaterii, jurnalista Susan Page de la „USA Today”, nu a dezvăluit subiectele care vor fi discutate. Dar nu este greu de intuit încotro se va îndrepta seara, omniprezenta pandemie de Covid-19 urmând să fie o temă centrală. Nu numai pentru că Donald Trump și prima doamnă Melania Trump sunt infectaţi, ci pentru că există vreo zece de oficiali din administrație și din partid cu diagnostice pozitive. Este cazul consilierei președintelui, Kellyanne Conway, a purtătoarei de cuvânt a Casei Albe, Kayleigh McEnany, a consilierei de presă, Hope Hicks, și a directorului de campanie pentru un nou mandat, Bill Steipen. Alți politicieni republicani care au contractat boala – se pare că în timpul unui eveniment de la Casa Albă din Rose Garden din 26 septembrie – sunt președinta Partidului Republican, Ronna McDaniel, senatorii Thom Tillis, Mike Lee și Ron Johnson, președintele Universității Notre Dame, John Jenkins, și fostul guvernator de New Jersey, care l-a pregătit pe Trump pentru dezbaterea cu Biden, Chris Christie.

Se așteaptă ca Mike Pence să fie întrebat despre grupul de lucru pe care administrația Trump l-a creat în luna martie pentru a face față pandemiei și pe care l-a condus vicepreședintele. Au trecut șapte luni de când epidemia din Wuhan a devenit o criză mondială, iar Statele Unite au devenit cea mai afectată țară din lume de urgența sanitară, cu 7,4 milioane de bolnavi și 210.000 de morți și cu o recesiune economică la orizont.

Kamala Harris nu numai că ar trebui să pună accent pe ideea potrivit căreia tandemul Trump-Pence nu a reușit să răspundă pandemiei, ci și să sublinieze faptul că administrația se află în instanțele de judecată, încercând să demonteze Affordable Care Act (ACA, mai cunoscut drept Obamacare), prin care aproximativ 20 de milioane de persoane din Statele Unite au acces la îngrijiri de sănătate.

Curtea Supremă și tensiunile rasiale

Aici, componența Curții Supreme va fi un subiect relevant, deoarece Trump a numit-o pe conservatoarea Amy Coney Barrett pentru postul vacant lăsat de Ruth Bader Ginsburg, iar completul de judecători va decide asupra viitorului ACA imediat după alegeri. În joc se află argumentul republican potrivit căruia legea adoptată de Barack Obama este neconstituțională; Coney Barrett, în trecut, și-a exprimat poziția conform căreia ACA se abate de la Constituția Statelor Unite.

Dacă judecătoarea va fi confirmată și instanța va avea șase judecători conservatori, posibilitatea modificării dreptului la avort va fi, de asemenea, în discuţie, acesta fiind un subiect drag evanghelicului Mike Pence, care se pronunţă împotriva dreptului la avort, și progresistei Kamala Harris, care se pronunţă în favoarea acestuia.

Din cauza situației de instabilitate înregistrate în orașe precum Portland, unde continuă protestele împotriva violenței poliţieneşti și a nedreptății, este de așteptat ca tensiunile rasiale să facă parte din dezbatere. Mike Pence urmează să susțină că administrația Trump se pronunţă pentru „legea și ordine” și ar putea critica trecutul Kamalei Harris în calitate de procuror al orașului San Francisco și apoi al statului California.

Dar poziția agresivă a fostei procuroare va fi cea care o poate face să se evidenţieze în această confruntare față în față, așa cum s-a întâmplat în runda de dezbateri care i-a opus pe numeroșii candidați la nominalizarea democrată în 2019. Acolo s-a remarcat profilul național al Kamalei Harris și probabil s-a decis alegerea în calitate de vicepreședintă a lui Joe Biden, cândva un rival în Partidul Democrat.

Harris este o oratoare asertivă, care nu se intimidează, iar Pence este un vorbitor eficient, calm, cu un stil diametral opus celui al lui Donald Trump. Prin urmare, dezbaterea ar trebui să fie foarte diferită de ora și jumătate de insulte și întreruperi la care am asistat între Trump și Biden la sfârșitul lunii septembrie. Va fi, de asemenea, prima dată când o femeie multirasială (mama indiană, tatăl jamaican) urcă pe scena dezbaterii în calitate de candidată la funcţia de vicepreședinte. Rezultatul, a scris John Hudak într-o opinie la Brookings Institute, va fi prilejul de a vedea dezbaterea „adulților” din sală. Aceștia pot fi „candidații prezidențiali pe care America îi dorește și de care are nevoie în acest moment”.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul