Criteriul National

„Îi plăcea să se uite din colțul camerei”: Scandalul care a lăsat una din cele mai mari universități evanghelice din SUA fără președinte – International

„Îi plăcea să se uite din colțul camerei”: Scandalul care a lăsat una din cele mai mari universități evanghelice din SUA fără președinte – International
august 25
15:05 2020
Președintele uneia din cele mai mari instituții de învățământ superior creștine din lume și-a anunțat demisia în urma unui scandal sexual în care a fost acuzat de voyeurism și a mai multor controverse pe care le-a provocat în ultimul timp, relatează BBC.

Jerry Falwell Jr., președintele universității evanghelice Liberty University din Statele Unite, a fost de acord „să demisioneze imediat din funcție astăzi dar apoi le-a dat indicații avocaților săi să nu depună scrisoarea de demisie”, potrivit unui comunicat remis de instituția de învățământ superior luni noaptea și citat de ABC News.

Însă liderul evanghelic a confirmat în cele din urmă pentru presa din SUA că și-a prezentat demisia, consiliul de administrație al universității urmând să se întâlnească în cursul zilei de astăzi pentru a discuta subiectul.

Falwell Jr. era deja criticat din cauza unei fotografii pe care o postase pe Instagram mai devreme în cursul lunii, acesta apârând în imagine cu pantalonii desfăcuți și brațul în jurul unei femei.

Imaginea a provocat indignare și atras acuzații de ipocrizie atât din partea dreptei cât și a stângii americane, Liberty University cerându-i lui Falwell să își ia concediu fără plată pe termen nedefinitv.


Imaginea postată de Falwell Jr. pe Instagram

Însă la începutul acestei săptămâni au apărut mai multe acuzații la adresa sa, Giancarlo Granda, un fost băiat de piscină devenit ulterior partener de afaceri al lui Falwell, declarând luni pentru agenția Reuters că a avut o relație sexuală cu soția liderului evanghelist care a durat șapte ani.

„Am dezvoltat o relație intimă cu Becki și lui Jerry îi plăcea să se uite la noi din colțul camerei”, a relatat Granda pentru Reuters.

Codul de conduită al Liberty University stipulează că „relațiile sexuale în afara unei căsătorii religioase între un bărbat și o femeie nu sunt permise”.

Avocatul lui Falwell Jr. a declarat pentru Reuters înainte de apariția articolului că clientul său „neagă categoric tot ce ați indicat că intenționați să publicați despre el”.

Duminică, Falwell a remis un comunicat pentru Washington Examiner în care afirma că soția sa a avut o aventură extraconjugală și că bărbatul implicat a amenințat că îi va pune „în mod deliberat” într-o situație jenantă „pe mine soția mea, familia mea și Liberty University”.

Acesta a vorbit și despre „impactul emoțional” pe care aventura a lăsat-o asupra sa.

Tatăl lui Falwell, Jerry Falwell Sr., a fost fondatorul Liberty University și un controversat activist conservator baptist din Statele Unite, fiind cunoscut pentru procesul pe care i l-a intentat lui Larry Flynt, creatorul revistei pentru adulți Hustler, disputa dintre cei doi ajungând până la Curtea Supremă a SUA.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul