Criteriul National

IMORAL!Stau mai mult pe trotuare iar autorităţile se prefac că nu văd…

IMORAL!Stau mai mult pe trotuare iar autorităţile se prefac că nu văd…
aprilie 25
14:14 2016

coool

În sfânta săptămână a Patimilor dar și în urmatoarea- Săptămâna Luminată , cu decenţă şi fără să exagerăm ne permitem să vă atragem atenţia asupra unor lucruri. Ca să vă faceţi o idee, putem doar să folosim un limbaj codat, aluziv în care să vă spunem că se petrec lucruri, fapte în cea mai mare parte a timpului pe trotuare iar autorităţile, în mod total iresponsabil şi sfidător se prefac că nu văd ce se întâmplă. Înainte să vă spunem despre ce este vorba ,cu voia dumneavoastră o să ne exprimăm satisfacţia pentru faptul că de data aceasta am reuşit să fim cu un pas înaintea moralistului priceput.

Ca să puteţi afla cine este personajul care pozează de ani de zile ca fiind moralist,cel care îşi dă cu părerea despre orice şi critică pe oricine fără ca să aibă pregatire academică şi expertiză în domeniile în care se bagă în seamă, o să vă rugăm să căutaţi pe internet expresia “Victor Maxim scandaluri “.

Până atunci, pentru cei care au urmărit scandalurile din locaţia administrată de către Victor Maxim. şi se întreabă ce va urma, îi informăm că pe masa de lucru avem un titlu ce „sună” în felul următor- “Victor Maxim trebuie să ştie! Prea multă sete de protagonism dăunează grav sănătăţii”

Revenind la subiectul anunţat in titlu, dorim ca înainte să prezentăm mai multe informaţii despre acest subiect, să reiterăm următoarele:

1) Se spune că portul Constanţa este al doilea port dupa cel din Rotterdam. Olandezii, faţă de alte popoare au liberalizat anumite activităţi care se petrec în jurul cele portuare  În alte ţări multe din activităţi ce se învârtesc în jurul cele portuare nu sunt considerate tocmai legale

2) În judeţul Constanţa sunt peste 45 000 de marinari. Atunci când marinarii se afla în voiaj, cu siguranţă urmăresc cu atenţie ce se petrece în lume prin intermediul on-line ului. Astfel că, menirea unui ziar este de a informa pe cititorii săi însă atunci când reuşeşte în acelaşi timp şi să-i surpindă este un lucru demn de toată isprava!

3) Dacă veţi urmări până la capăt acest articol veţi observa dacă Departamentul de Pamflet al ziarului Criteriul Naţional a reuşit să vă informeze despre un un subiect de mare interes pentru comunitate şi în acelaşi timp să-i surprindă pe cei care au citit materialul!

Citat-Theodore-Roosevelt

După această introducere, considerăm că a venit momentul propice să vă surprindem de o manieră mai puţin plăcută întrucât ceea ce vă vom prezenta în paragrafele ce urmează nu are legătură cu felul în care aţi perceput articolele încă de la început. Cu toate aceastea, autorităţile şi în mod cu totul special legiuitorii îşi păstrează rolul de persoaneje principale ale vieţii publice cât şi ale acestui conţinut. Acest lucru se întâmplă deoarece în ultima vreme a fost elaborată o lege care, printre altele îi scot pe angajaţi pe trotuare. Dar aceasta nu este tot, deoarece în timpul muncii, tot ei stau mai mult cu gândurile la plăcerea pe care o vor avea pe trotuare. Din aceste motive am încercat să atragem atenţia Ministerului Muncii, a sindicatelor şi a patronatului prin faptul că angajaţii stau mai multe pe trotuare.

William-Shakespeare40

În contextul unei astfel de situaţii reiese o întrebare logică şi de bun simţ. La calcularea orelor de lucru se va ţine cont de orele în şir pe care angajaţii stau şi se gândesc la plăcerea pe care vor s-o obţină pe trotuare? La calcularea vechimii pentru pensionare se va ţine cont de zeci de mii de ore în care angajaţii au stat cu gândul la plăcerea pe care o pot sau o vor avea pe trotuare? Din cauza unei astfel de circumstanţe nou apărute pe piaţa muncii, în discuţiile cu Sindicatele ar trebui să se ţină cont şi de faptul că angajaţii care stau mai mult cu gând la plăcerea pe care o pot avea pe trotuare şi nu se concentrează aşa cum ar fi trebuit la ceea ce trebuie, fac pe lângă o serie de prejudicii pe care le aduc atât întreprinderii, instituţiei etc la care lucrează cât şi economiei româneşti.Mai precis , fără să exagerăm ei pun în pericol atât pe ei înşişi cât şi pe colegi!

Pe lângă acest lucru trecătorii care văd ceea ce angajaţi lasă în urmă după ce şi-au satisfăcut astfel de plăcere, părinţii şi copii care inhalează fără sa vrea aerul lăsat în urmă au tot dreptul să ceară legituitorilor să le elaboreze o lege care sa le respecte drepturile! Şi este un lucru firesc, deoarece nimeni nu doreşte ca din cauza plăcerii unora sa inhaleze un aer care, încă de la început să ştie că îi va provoca cancer sau alte afecţiuni şi probleme !

imoral

Acum când aţi obervat în ce context am scris acest articol, puteţi înţelege de ce am început in titlu cu acest cuvânt scris cu majuscule- „imoral ” şi apoi am continuat “Stau mai mult pe trotuare iar autorităţile se prefac că nu văd!””

Cu speranţa că şi de data aceasta, pe lângă faptul că v-am informat despre o situaţie pe care noi o considerăm profund imorală şi neproductivă -am reuşit în acelaşi timp şi să vă surprindem ,o să încheiem acest articol atrăgându-vă atenţia referitoare la sănătatea dumneavoastră şi a copiilor dumneavoastră, care trebuie să fie mai presus de către dorinţa sarcastică a unora sau a altora de a -şi satisface propria plăcere… pe trotuare, chiar dacă o parte dintre ele …şi-au schimbat aspectul…

Sursa foto :www.jorgecunha.com.br,coletivodar.orgcuvintecelebre.ro

Departamentul Pamflet Criteriul

 

Comentarii

Comentarii

Despre autor

Pamflet Criteriul

Pamflet Criteriul

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

„Ţi-e milă? Ţi-am luat banii!…”- CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tristele amintiri au ajuns departe…De fapt, cu o anumită ritmicitate , indiferent de context omul are posibilitatea de a alege .

Iar, această posibilitate de a râde sau de a plânge ar trebui să nu ne-o cenzureze nimeni!

De cele mai multe ori, datorită „regulilor nescrise” ale acestei societăţi suntem puşi în faţa unor evenimente triste şi întunecate , dar comicul îşi face apariţia tocmai atunci când ne-am aştepta cel mai puţin.

De la o vreme încoace am tot scris pe diferite atitudini vis a vis de anumite aspecte ce m-au determinat să mă exprim în mai multe registre sufleteşti!

Dar acum e cu totul altă treabă…

Fără să aduc jigniri, situaţia în care se află românul este analizată în mod ironic.“Filantropica” reprezintă cea mai eficientă şi în acelaşi timp amuzantă metodă de a aduce în prim-plan ideea că “nu tot ceea ce pare este adevărat”.

Asemeni unei proiecţii video avem o sumendenie de întâmplări ce constituie o modalitate de a genera materiale de informare publică.

Modul în care noi, asemeni spectatorilor avem „şansa” de a privi lumea este oarecum influenţat de experienţele celor din trecut, deoarece astfel, participând în mod indirect la acţiunile personajelor, noi suntem publicul ce primeşte şi decodifică mesajul în mod diferit.

Replica cheie a lui Gheorghe Dinică (textier pentru cerşetori) :”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană”, reprezintă fraza de bază a relaţiilor publice.

El este un portret „artistic”, machiavelic până la perfecțiune al diavolului ca show-man de geniu, care prin minciună şi înşelăciune a reuşit să ocupe o poziţie bună în societate. Această replică ar putea să-l includă, în cinismul ei şi pe artistul român care cerşeşte finanţare şi care va rămîne cu mîna întinsă, atâta timp cât nu găseşte o poveste captivantă...........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo