Criteriul National

Indicele Libor, inclus în contractele românilor cu credite în franci elvețieni, va fi înlocuit cu un alt indice / Ce înseamnă asta pentru cei circa 10.000 de români care mai au împrumuturi în CHF – Finante – Banci

Indicele Libor, inclus în contractele românilor cu credite în franci elvețieni, va fi înlocuit cu un alt indice / Ce înseamnă asta pentru cei circa 10.000 de români care mai au împrumuturi în CHF – Finante – Banci
noiembrie 02
08:50 2021

La finalul lunii trecute, a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene un regulament al Comisiei privind desemnarea unei înlocuiri ale LIBOR CHF în cazul oricărui contract și al oricărui instrument financiar. Practic, de la data de 1 ianuarie 2022, referințele la ratele LIBOR CHF cu maturități la 1 lună, 3 luni, 6 luni și 12 luni, conținute în contractele și toate instrumentele financiare cu scadențe după 1 ianuarie 2022, care se raportează la LIBOR CHF, vor fi înlocuite automat cu ratele combinate SARON și ajustările de marjă corespunzătoare, se arată într-un comunicat transmis luni de BNR. Ce înseamnă asta pentru românii cu credite în franci?

Mai întâi să spunem că, potrivit celor mai recente date, numărul românilor care mai au credite în CHF active a scăzut simțitor, la mai puțin de 10.000.

Cum îi va afecta pe aceștia? Trebuie spus că noul indice va fi neutru în prima lună de aplicare (adică nu va mări dar nici nu va micșora rata la creditul pe care îl aveți), dar nimeni nu poate garanta că în viitor el nu va scădea sau va crește. Este un fel de dobândă variabilă care se mișcă fie în sus, fie în jos.

De ce a fost nevoie ca LIBOR să fie înlocuit? Pentru că a fost compromis

Libor a fost introdus de catre un bancher grec, Minos Zombanakis (care a decedat in 2019, la 93 de ani) în 1969, cand a intermediat un credit sindicalizat de 80 de milioane de dolari pentru sahul Iranului. Încă de ceva vreme reglementatorul britanic sustine inlocuirea Libor cu un alt indice, calculat mai transparent.

Discutiile nu sunt noi, tatonari au existat si in anii trecuti. In 2012, reprezentantii unora dintre cele mai mari banci din lume cautau solutii alternative pentru calculul costului finantarii si incercau sa obtina sprijinul Bancii Centrale Europene, cu scopul de a inlocui dobanda LIBOR. O parte din membrii European Repo Council, un grup legat de International Capital Markets Association (ICMA), care numara printre membrii sai banci precum Deutsche Bank si Goldman Sachs, au discutat cu oficialii BCE solutii alternative la EURIBOR (Euro Interbank Offered Rate) sau echivalentul sau londonez, LIBOR.

Ce este LIBOR?

LIBOR este o rata indicativa medie a dobanzii la care unele banci considerate „de prim rang” isi acorda imprumuturi intre ele pe piata londoneza.

LIBOR este calculat pentru 15 scadente diferite si pentru 10 de monede diferite. Rata oficiala LIBOR (bbalibor) se anunta o data pe zi la aproximativ 11:45, ora Londrei, de catre Thomson Reuters in numele Asociatiei Bancherilor Britanici (BBA).

La inceputul anilor optzeci a existat o nevoie tot mai mare in randul institutiilor financiare din Londra pentru a gasi un punct de reper pentru dobanzile la credite.

Aceasta referinta era extrem de necesara pentru a se putea calcula preturile unor produse financiare, cum ar fi swap-urile si optiunile. Sub conducerea BBA o serie de masuri au fost luate incepand din 1984 care au condus in 1986 la publicarea ratelor dobanzilor prima LIBOR (bbalibor). Cum spuneam mai sus, LIBOR este o rata medie a dobanzii fixata de cateva banci (panel banks) care isi imprumuta fonduri una, alteia.

Selectia se face in fiecare an de Asociatia Bancherilor Britanici (BBA) si de catre Comitetul pietelor (FX & MMC). Un juriu este alcatuit pentru fiecare moneda constand din cel putin 8 si cel mult 16 banci, considerate reprezentative pentru piata monetara din Londra. Bancile sunt evaluate dupa criteriul marimii cotelor de piata si a reputatiei pe care o au. Deoarece criteriile aplicate sunt stricte, ratele LIBOR pot fi, in general, considerate ca cele mai mici rate de creditare interbancare pe piata monetara londoneza.

Cum se calcula LIBOR? In niciun caz nu pe baza tranzactiilor reale

Ratele dobanzii LIBOR nu sunt bazate pe tranzactii reale. In fiecare zi lucratoare la aproximativ ora 11 am (ora Londrei) bancile din panou informeaza Thomson Reuters la ce rata a dobanzii s-ar imprumuta la diferite scadente, de pe piata monetara interbancara, in acel moment.

Motivul pentru care masurare nu se bazeaza pe tranzactiile reale se datoreaza faptului ca nu fiecare banca imprumuta sume substantiale pentru fiecare scadenta in fiecare zi. Odata ce Thomson Reuters a colectat ratele de la toate bancile din panel, se elimina cele mai mari 25% din valori, ca si cle mai mici 25% din cotatii. Din restul de 50% care raman se face o medie, aceasta reprezentand cotatia oficiala LIBOR (bbalibor).

Initial LIBOR a fost publicat pentru 3 valute: dolarul american, lira sterlina si yenul japonez. De-a lungul anilor care au urmat de numarul de monede LIBOR a crescut la un maxim de 16. Un numar de aceste monede au fuzionat in euro in anul 2000. In acest moment avem rate LIBOR pentru 10 valute.

Potrivit Bloomberg, bancile au achitat pana acum amenzi de 9 miliarde de euro pentru manipularea Libor. Inca nu se stie cum va arata viitorul indice. In mai multe tari s-au format grupuri de lucru care discuta aceste lucruri. Probabil ca „noul” Libor va fi in functie de valute si de piata, urmand sa asistam la mai multe reperein locul unui instrument global.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul