Criteriul National

INEDIT!Reacții interesante după ce Darius Vâlcov -”eminența cenușie” a PSD poate ajunge după gratii

INEDIT!Reacții interesante după ce Darius Vâlcov -”eminența cenușie” a PSD poate ajunge după gratii
februarie 09
18:08 2018

Magistraţii Înaltei Curți de Casație și Justiție l-au condamnat la 8 ani de închisoare cu executare pe fostul primar al Slatinei Darius Vâlcov. El ocupa funcția de consilier în aparatul de lucru al prim-ministrului. Decizia nu este definitivă. Sentința se bazează pe dosarul în care Vâlcov este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate, după ce ar fi cerut de la o firmă de construcţii 20% din valoarea unor contracte publice, în perioada în care a fost edilul Slatinei.

Vâlcov


Sentința în ”cazul Vâlcov”

Astfel, Darius Vâlcov a primit o condamnare de patru ani de închisoare pentru trafic de influență, șase ani pentru spălare de bani și doi ani pentru operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția.De asemenea, instanța a decis menținerea sechestrului instituit în acest dosar pe bunuri și conturi ale ex-consilierului actualului premier al Rom#niei.

Reamintesc faptul că domnul Vâlcov a fost trimis în judecată, în luna mai a anului 2015, pentru trafic de influență, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare ce au utilizat informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată.

De asemenea,după contopirea pedepselor, ICCJ a decis condamnarea la închisoare pentru o perioadă de 8 ani.Totodată ICCJ a decis confiscarea banilor pe care Darius Vâlcov i-ar fi primit ca mită. Este vorba de 6,2 milioane lei. Instanța a menținut, totodată, sechestrul pe bunurile ridicate la perchezițiile făcute în 2015 în acest dosar, adică circa 170 de tablouri și alte opere de artă, trei lingouri de aur și diverse sume de bani.

Demn de remarcat e faptul că Darius Vâlcov a fost primar al Slatinei timp de două mandate, în perioada 2004-2008. De asemenea, el a fost membru al PDL, apoi a trecut la PSD, fiind numit de partid ministru al Finanţelor. 

Reacții ale politicienilor, ale colegilor săi din PSD

Prima reacție de după anunțarea acestei sentințe s-a petrecut la televiziunea Digi24. Astfel, secretarul general-adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, s-a declarat șocat și a spus că PSD este vânat într-o manieră incalificabilă. „Să-i dai condamnare unui om care, totuși, este valoros, 8 ani de zile, pentru nimic, mi se pare în mod foarte clar că este o vânătoare totală la adresa noastră, a celor din PSD”, a admis Codrin Ștefănescu.

De remarcat e și tonul insolent al aceluiași secretar al PSD-ului. Atunci când a fost întrebat dacă verdictul primit în prima instanță de Darius Vâlcov aruncă o pată asupra Guvernului PSD-ALDE, Codrin Ștefănescu a spus nonșalant: „Nicio pată nu aruncă. Dimpotrivă. În România, cetățenii români, cei care ne-au votat, cei care ne simpatizează, cei care sunt alături de noi se înmulțesc ca număr pe zi ce trece după toate aceste aberații”.

Tot în cursul zilei de ieri 8 Februarie, purtătorul de cuvânt al Guvernului- domnul Nelu Barbu, a fost întrebat de jurnalişti la finalul şedinţei Executivului, despre situaţia lui Darius Vâlcov. Acesta a răspuns că nu ştie şi nu este mandatat să spună nimic. Întrebat dacă are vreun mesaj al premierului Viorica Dăncilă în legătură cu situaţia lui Darius Vâlcov, purtătorul de cuvânt al Guvernului a răspuns: „Nu sunt mandatat să ofer niciun fel de comentariu în privinţa acestui subiect. Dacă Guvernul României va avea ceva de spus, cu siguranţă o va face, şi vă anunţăm”.
De asemenea, la insistențele jurnaliștilor aflați la fața locului de a ști dacă Darius Vâlcov şi-a manifestat intenţia de a demisiona sau dacă premierul şi-a manifestat intenţia de a-l demite , același oficial a replicat: „Nu am niciun comentariu despre acest subiect. Nu cunosc, nu ştiu, nu”.

Liderul PSD Liviu Dragnea a fost solicitat astăzi 9 Februarie de către jurnalişt, să comenteze situaţia consilierului de stat în aparatul premierului, Darius Vâlcov, condamnat la opt ani de închisoare, decizia nefiind definitivă. Unul dintre cei mai puternici oameni din aparatul de stat a precizat ironic, că Darius Vâlcov trebuie „omorât” şi „împuşcat”.

Valcov 2

„Îmi este foarte greu să comentez o asemenea decizie. Am o părere de rău, dar până la decizia definitivă mai este. Sunt milioane de români care au salarii, pensii mai mari datorită unui program de guvernare la care Darius Vâlcov a avut o implicare mare”, a declarat Liviu Dragnea, chestionat cu privire la situaţia lui Darius Vâlcov.

Întrebat ce se întâmplă cu situaţia sa din Guvern, acolo unde momentan Vâlcov este consilier de stat în aparatul propriu al premierului; Dragnea a spus că nu se va implica.”Guvernul va decide dacă rămâne acolo sau nu. Nici nu o să propun, e strict decizia Guvernului”, a mai afirmat preşedintele PSD.

Reacțiile unor politicieni din Opoziție

„Din perspectivă politică, eu și PNL am fost susținătorii integrității. Din punctul nostru de vedere, în momentul în care există o problemă a unei persoane care ocupă o funcție publică, cea mai decentă măsură care denotă respect față de alegători este să faci un pas în spate și să îți rezolvi problema. În ipoteza în care se constată că e nevinovat își reia activitatea,” a spus senatorul PNL Daniel Fenechiu.

„Nu am spus că Vâlcov ar trebui să se declare vinovat, nici că ar trebui să ceară o pedeapsă mai mare. Eu am spus să facă un pas lateral, pentru că în momentul în care există o suspiciune care e confirmată și de o condamnare, poziția lui Vâlcov aduce o atingere atât Guvernului din care face parte, cât și partidului, cât și României”, a mai adăugat domnia sa.

De asemenea, vicepreședintele USR Ionuț Moșteanu spune că este „inacceptabil ca în Guvernul unei țări europene să avem un om judecat în două dosare și cercetat într-un dosar pentru furt de bani publici. El nu avea ce căuta acolo. Judecătorii tocmai au decis că este vinovat. Astfel de oameni nu au ce să caute în conducerea unei țări”.

„Cred că orice demnitar trebuie să fie un exemplu de conduită morală. Atunci când planează cel mai mic dubiu asupra integrității sale, trebuie să facă un pas în spate. E foarte grav că sunt promovați în conducerea statului oameni cu probleme penale majore, ne discreditează ca țară în ochii partenerilor noștri”, a adăugat vicepreședintele USR.

04-valcov

„Daddy, e groasă (MĂ) cu Vâlcov”, a scris Traian Băsescu, fostul președinte al României, în cea mai recentă postare pe Facebook.

„Dragnea, înţelege că menţinerea lui Darius Vâlcov în funcţia de consilier de stat în aparatul de lucru al premierului nu este posibilă. Este adevărat că această condamnare la 8 ani de închisoare pentru corupţie nu este definitivă, dar standardele politice într-un stat democratic nu mai permit menţinerea lui Vâlcov în funcţie”, continuă Băsescu.

„Dragnea, cât rău crezi că mai poţi face României în lupta fără limite pentru puterea ta, pentru demolarea şi subordonarea instituţiilor ţării şi împotriva României?”, se întreabă fostul șef al statului.

darrius-valcov.jpg cover

Sursa foto :stireazilei.com,psnews.ro

Sinteza acestui material a fost realizată de către Prof. Dr. Daniel Mihai, redactor șef al platformei media Criteriul Național

Comentarii

Comentarii

Share

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

U-NI-RE în cuget și în simțiri… EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tema unirii cu Basarabia este mai actuală și mai dorită ca oricând. Aceasta, datorită însemnătății sale deosebite suscită nenumărate discuții mai mult sau mai puțin aprinse. În special, în presa scrisă, subiectul este tratat în nota sferei de influență de care sau prin care se poate proba ori atașamentul față de culorile și legile acestui teritoriu blagoslovit de Dumnezeu ori unda de răutate vis a vis de cele menționate. De asemenea, ar trebui ca tocmai caracterul unificator să fie mai puternic decât orice fel de simbolistică istorică și de aceea disprețul și ducerea într-o accentuată stare de relativitate, de autentică degradare a tot ceea ce valorează ideea de românism amplifică starea de încordare,de neliniște atât de prezente în cele două state înrudite.În această ultimă și nedorită categorie se pot identifica destule articole asemănătoare unor mostre îmbibate de ură și venin ce frizează orice urmă de omenie sau de bun simț. Din respect făță de dumneavoastră și mai ales nedorind să nominalizez provocând polemică,am să mă abțin…Dar nu pot să-mi cenzurez o întrebare… Oare câtă dezinformare grosieră se poate ascunde în spatele acestor propagandiști de-a dreptul înfrățiți cu puterile străine,cu imperiile care mereu ne-au râvnit teritoriile și bogățiile de orice natură?De aceea nu pot să trec cu vederea și să uit mincinoasele mituri fabricate împotriva unirii care sunt de fapt niște teorii promovate, cu amatorism sau profesionalism, de cei care își manifestă constant antipatia faţă de procesul de reîntregire a ţării. Cu o retorică plină de ură, anumiți indivizi falsifică și denaturează adevărul istoric și chiar au nerușinarea să spună despre unirea Basarabiei cu România că „ar fi frumos, dar nu se poate” invocând, în acest sens, argumente de ordin economic sau strategic. Interesant e faptul că aceștia nu contrazic adevărul istoric și anume că Basarabia e parte a terioriului românesc. Mesajul lor induce mereu nesiguranţă și teamă, sugerând pericole majore precum instabilitatea economică, apariţia unei minorităţi incontrolabile sau a unei corupţii imposibil de eradicat. Ca și când acești propagandiști ar fi descoperit peste noapte secretul tinereţii fără bătrâneţii și al vieţii fără de moarte dublat de cel al guvernării fără de corupţie, ei influențează pe unii dintre noi la modul cel mai abject și care ține doar de negativitate. Au chiar unele pseudo- argumente care corelează problemele existente în societatea românească cu cele din Republica Moldova, de genul ”că România n-ar avea nevoie de o regiune săracă” . Cunoaștem bine că această stare de corupție endemică este generată de o clasă politică oligarhică, mult mai apropiată de modelul din Asia centrală decât de Europa. Dar,vă rog să fiți fără grijă deoarece domniile lor nu au contract permanent cu funcția și nu vor domni la infinit, așa cum li se pare… A sosit timpul ca să dăm dovezi că suntem înfrățiți, înrudiți, că suntem de același sânge și limbă cu verișorii de dincolo de Prut! Revenind la planul inițial,nu am dispoziția și nici timpul necesar de a demonta toate aceste pseudo-teorii, deoarece aceasta revine ca o datorie de onoare a istoricilor și diplomaților. Dar în cele ce urmează vă propun un exercițiu de imaginație. Acesta se realizează prin corelarea tuturor elementelor posibile care ar duce la acest eveniment cu profunde rezonanțe- UNIREA! De fapt, mai bine spus după reîntregirea, reunirea celor două state,altcumva vor fi parametrii,regulile, legile și automat nivelul de trai. Numai încercați să vă proiectați ideea conform căreia, Republica Moldova va face parte dintr-un stat integrat european, membru al NATO. Peste acestea, îndrăzniți să vă proiectați și imaginea unei justiții imparțiale, corecte ce se vor extinde ca model și peste Prut. Cu alte cuvinte, lucrurile pot evolua într-o direcție normală, firească.Totuși, filo-rușii nu se lasă și încetinesc acest proces. Mai e cazul să ne aducem aminte de „prietenia” și interesul Rusiei, care a încercat să blocheze eforturile Republicii Moldova în sensul integrării europene, aşa cum a procedat de altfel şi în cazul altor state din fosta Comunitate a Statelor Independente? De aceea, din dorința de a ne vedea visul împlinit,ar trebui să nu mai ezităm deloc și nici să luăm peste picior pe semenii care luptă,speră și cred în idealul acestei uniri, în cuget și în simțiri.......

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri:

content writing
clovis.ro