Criteriul National

Inelul de argint, una dintre cele mai îndrăgite bijuterii pentru femei din toate timpurile

Inelul de argint, una dintre cele mai îndrăgite bijuterii pentru femei din toate timpurile
decembrie 06
12:10 2017

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au căutat să poarte felurite podoabe care, la început, erau făcute din scoici, iar ulterior au fost confecționate din diferite materiale sau metale prețioase, cu scopul de a aduce un plus de frumusețe înfățișării lor sau de a-și etala bunăstarea. De fapt, toate aceste podoabe nu sunt altceva decât bijuteriile care continuă să fie populare și în zilele noastre.

Iar principalele metale prețioase din care sunt confecționate bijuteriile rămân, încă din Antichitate, aurul și argintul.

Inelul – una dintre cele mai cunoscute și mai vechi bijuterii

Toată lumea adoră bijuteriile, în special femeile care au și de unde alege – inele, cercei, coliere, brățări, broșe și alte câte și mai câte. Toate sunt la fel de populare în întreaga lume iar reprezentantele sexului frumos par să nu se sature niciodată de purtarea lor!

Însă dintre toate, inelul are o simbolistică aparte, iar asta pentru că nu are doar rol estetic, ci și o semnificație deosebită, în cazul în care este vorba de o verighetă sau de un inel de logodnă. Iar această semnificație constă în uniunea a două destine pentru totdeauna.

Se spune că primele inele au fost folosite în anii 2500 î.Hr., iar una dintre cele mai frumoase interpretări ale înțelesului pe care îl poartă cercul inelului este aceea de simbol al iubirii eterne dat de conturul fără început și sfârșit al bijuteriei.

Iar folosirea argintului pentru conceperea inelelor are, de asemenea, o însemnătate romantică și spirituală, existând ideea că acest metal protejează și ajută la menținerea armoniei în cuplu.

De exemplu, în Italia Renascentistă, argintul era principalul metal folosit la confecţionarea inelelor, în special a celor de logodnă. Bijuteriile mai conțineau, pe lângă argint, și cupru şi sulfură de plumb, iar frumuseţea lor era dată de combinaţia metalului strălucitor cu negrul aliajului.

De asemenea, în Anglia secolului al XVII-lea, la fel ca şi în Franţa, în perioada de maximă înflorire a poeziei de dragoste, inelele de logodnă și verighetele erau confecționate din argint inscripţionat cu versuri romantice.

Unde găsim inele de argint online?

Astăzi, inelul de argint rămâne, în continuare, una dintre cele mai populare bijuterii din lume. În funcție de tendințe, poate fi incrustat cu diferite pietre și poate avea modele mai mult sau mai puțin extravagante. Una peste alta, paleta acestor bijuterii a ajuns atât de largă încât există câte un inel potrivit pentru orice gust, ocazie și ținută.

Ultimul model de inel de argint care mi-a atras atenția a fost unul în formă de floare confecționată manual din porțelan. Este vândut în exclusivitate, în România, de bijuteria online Ariki.ro și poate fi și asortat cu cercei și pandantiv pentru colier.

Finețea florilor care împodobesc aceste inele este absolut impresionantă, cum, de altfel, ideea de a purta o bijuterie de porțelan este originală și inedită. De aceea, mai mult ca sigur orice femeie s-ar bucura să aibă, în colecția ei, un astfel de inel.

Mai mult, pe site-ul Ariki.ro se găsesc numeroase alte bijuterii deosebite, majoritatea vândute în exclusivitate, la noi, și fiecare având o poveste frumoasă, care te va cuceri numaidecât!

Comentarii

Comentarii

Share

Despre autor

Digital

Digital

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

AU TRECUT DOI ANI DE LA TRAGEDIA DIN CLUBUL COLECTIV… CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Au trecut deja destul de repede doi ani de la tragedia din clubul Colectiv. Neputința pe care au trăit-o majoritatea în acele zile coroborate și cu revolta care a urmat, rămân încă bine întipărite în memoria multora. Multitudinea de evenimente de comemorare din aceste zile ne arată că nu suntem dispuși să lăsăm umbra uitării să se aștearnă în urma incendiului care a luat 64 de vieți.

Colectiv este acea mărturie de netăgăduit, acea expresie plină de tragism pe care și din care foarte puțini au putut înțelege câte ceva. Cert este că lumea a rămas marcată pe moment, ca mai pe urmă, aproape ireversibil, inexplicabil, cu aceeași doză de cinism…a alunecat pe partea uitării.

Momentul Colectiv ne-a adus nu doar pierderea unor oameni de care suntem cu toții iremediabil legați. Ci, a fost vorba și de un fel de trezire involuntară, care ne-a pus în față un adevăr crud: corupția chiar ucide. Iar, dacă stăm și reflectăm câteva momente, fără a avea pretenția de a ne situa în postura de ”judecători”, cu acea durere a omului rănit, vom ajunge la anumite concluzii, despre care s-a tot scris și strigat cu voce tare, sinonimă cu acea dorință de a nu renunța până în ziua în care vom transcede și ne vom alătura lor, cu mențiunea și rugămintea adresată Cerului de a nu avea acel tragic sfârșit!

Tineri aceia deosebiți nu meritau să moară în asemenea chinuri. Tineri aceia meritau tratați cu mare grijă de către cei specializați și în măsură să îi aline, să le asigure o speranță…Dar, din nefericire, nimeni și nimic nu au putut să le schimbe destinul.

Așa s-a ajuns cu acțiunea de a protesta, atunci când o mare de oameni a decis să strige și să vocifereze, pe deplin întemeiat contra lentorii, neajunsurilor, incapacității Sistemului. Astfel, fără de acest spirit civic, care ulterior a fost confiscat de către unele partide nu se putea face vreo schimbare.

Datoria, dreptul de a manifesta, de a dezbate cu argumente, de a vocifera atunci când guvernanții greșesc și de a semna petiții pentru a cere și a obține o schimbare veritabilă este unul garantat de bunul simț, dacă de Constituție, se tot încearcă, spre a fi eliminat, treptat-treptat.........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo