Criteriul National

INFORMARE DE PRESĂ- ASOCIATIA ELEVILOR DIN CONSTANTA!

iulie 22
13:30 2015

 

unnamed

Ieri, 20 iulie a.c., Asociația Elevilor din Constanța a depus o cerere de chemare în judecată în contencios administrativ pentru decontarea integrală a navetei, conform art. 84 alin. (3) din Legea educației naționale. Concomitent, AEC a ridicat o excepție de neconstituționalitate a art. 15 din O.G. 29/2013 care plafonează naveta pentru elevi la 26 de lei/3 km + 2/km. În urma acestei măsuri, s-au înregistrat cazuri semnificative de abandon școlar în rândurile elevilor din mediul rural, principala cauză fiind lipsa banilor de navetă. Apreciem că Guvernul a modificat în mod abuziv legea educației ocolind dispozițiile constituționale și anume emiterea unei ordonanțe simple în domeniul organic, lucru interzis de art. 115 din Constituție. Nu în ultimul rând, apreciem că ordonanța intră în conflict cu art. 16 (egalitatea în drepturi), 32 (dreptul la învățătură), 49 (protecția copiilor și tinerilor) și 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi) din Constituție. Precizăm că naveta cadrelor didactice nu este plafonată.

    De asemenea, astăzi, 21 iulie a.c., a fost depusă o cerere de chemare în judecată, în contencios-administrativ, la Tribunalul Constanța, împotrivă Municipiului Constanța – prin primar si Consiliului Local Constanța, având ca obiect obligarea Consiliului Local Constanța la emiterea unei hotărâri, prin care să stabilească numărul și cuantumul burselor pentru elevii din municipiul Constanța, așa cum este obligat prin art. 82 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, respectiv prin OMECTS nr. 5576/2011. AEC a depus la instanța atât acte normative care arată că finanțarea complementară este o obligație și nu o facultate cât și practică judiciară și a administrațiilor publice locale din alte unități administrativ-teritoriale.

    “Municipiul Constanța este o excepție în rândul unităților administrativ-teritoriale pentru că aici regula este nerespectarea legii educației. Am avut exemplul cu transportul în comun, acum cu bursele. Se poate observa foarte clar dezinteresul pentru educație al autorităților locale. Referitor la nedecontarea integrală a navetei, aceasta este o cauză principală a părăsirii timpurii a școlii în mediul rural. Conform datelor statistice, abandonul școlar în România este de 17,4%, cu mult peste media europeană 12,7%.Țara noastră și-a asumat prin strategia Europa 2020, reducerea abandonului școlar la 11,3% până în anul 2020. Tragem astăzi un semnal de alarmă și afirmăm public că această țintă nu va putea fi atinsă dacă naveta elevilor nu va fi din nou decontată integral.” a declarat președintele Asociației Elevilor din Constanța, Constantin-Alexandru Manda.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Only registered users can comment.

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul