Criteriul National

”Inițiativa pentru Justiție”, despre dosarul ”10 august”: Intenție de tergiversare a cauzei, prin „plimbarea” dosarului de la o instanță la alta – Esential

”Inițiativa pentru Justiție”, despre dosarul ”10 august”: Intenție de tergiversare a cauzei, prin „plimbarea” dosarului de la o instanță la alta – Esential
august 05
01:12 2020
Conform comunicatului DIICOT, ordonanța procurorului-șef al DIICOT prin care s-a dispus infirmarea parțială a soluției de clasare date în dosarul numărul 2122/D/P/2019, cunoscut sub numele „10 August”, „a fost înaintată Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București în vederea confirmării, potrivit disp. art. 335 alin. 4 C.P.P.”

Cu toate acestea, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București nu este competent să redeschidă urmărirea penală pentru că, potrivit art. 54 C.P.P., competența sa este legată de competența instanței la care funcționează, or, în nicio situație, Curtea de Apel București nu ar putea fi competentă să judece infracțiunile care fac obiectul redeschiderii urmăririi penale, spune Asociația „Inițiativa pentru Justiție”.

Comunicat:

Astfel, ținând cont că în comunicatul DIICOT nu se precizează dacă redeschiderea urmăririi penale se referă și la presupuse fapte ale ministrului DAN CARMEN, cercetate in rem sau pentru care s-au formulat cel puțin plângeri sau denunțuri, rezultă că sunt posibile două situații:
1. Redeschiderea urmăririi penale se referă și la presupuse fapte ale ministrului DAN CARMEN – situație în care instanța competentă este, potrivit art. 40 alin. (1) C.P.P. , Înalta Curte de Casație și Justiție.
2. Redeschiderea urmăririi penale nu se referă și la presupuse fapte ale ministrului DAN CARMEN – situație în care instanța competentă este, potrivit art. 44 alin. (1), (3) (4) și (5) C.P.P., Tribunalul București, ca instanță civilă competentă teritorial egală în grad cu instanța militară care ar fi fost competentă să judece făptuitorii militari, dacă în cauză nu ar fi fost cercetați și făptuitori civili. Pentru a se ajunge la această concluzie s-a ținut cont de următoarele:
- instanța competentă material să judece infracțiunile enumerate în comunicatul DIICOT atunci când sunt săvârșite doar de civili este judecătoria, conform art. 35 C.P.P. întrucât aceste infracțiuni nu sunt date în competența altor instanțe;
- făptuitorii civili nu exercitau funcții care să atragă competența după calitatea persoanei a vreunei instanțe superioare în grad judecătoriei;
- instanța competentă să judece infracțiunile enumerate în comunicatul DIICOT săvârșite de militari până la gradul de colonel inclusiv (cum este cazul în cauza „10 August”) este tribunalul militar, potrivit art. 37 alin. (1) C.P.P., întrucât aceste infracțiuni nu sunt date în competența altor instanțe;
- tribunalul militar este mai înalt în grad decât judecătoria;
- instanța civilă egală în grad cu tribunalul militar este tribunalul;
- tribunalul competent teritorial este Tribunalul București.

În aceste condiții, singurele explicații posibile pentru înaintarea dosarului către Curtea de Apel București sunt:

1. Incompetența profesională a procurorului-sef al DIICOT, Hosu Georgiana, cu privire la care Asociația „Inițiativa pentru Justiție” a atras atenția în repetate rânduri Consiliului Superior al Magistraturii, Președintelui României și ministrului Justiției, cu referiri atât la dosarele „Caracal” și „10 August”, cât la rezultatele dezastruoase ale DIICOT în sfera combaterii traficului de persoane.

2. Intenția de tergiversare a cauzei, prin „plimbarea” dosarului de la o instanță la alta, prin declinări și eventual conflicte de competență, în scopul întârzierii tragerii la răspundere a vinovaților sau chiar al intervenției prescripției până la soluționarea definitivă a cauzei.

3. Intenția de „omorâre” a dosarului, prin redeschiderea urmăririi penale de către o instanță necompetentă, aspect care ar putea fi invocat de oricare dintre persoanele care ar fi, într-un final, trimise, eventual, în judecată, ca urmare a redeschiderii urmăririi penale, cu consecința anulării tuturor actelor de urmărire penală ulterioare redeschiderii. În acest sens, este izbitoare asemănarea cu situația din dosarul „Romgaz”, în care ÎCCJ a anulat probele autorizate de o instanță necompetentă și strânse de DIICOT sub conducerea actualei condamnate Bica Alina, ajutată de actuala șefă a direcției, Hosu Georgiana.

Apreciem că indiferent dacă este vorba de incompetență profesională sau de un mod de operare intenționat, este inacceptabil ca la nivelul conducerii „Parchetului Anti-Mafia” să se se emită acte cu nesocotirea flagrantă a normelor de competență a instanțelor judecătorești a căror încălcare este sancționată cu nulitatea și este deosebit de grav că un astfel de act a fost emis, potrivit comunicatului DIICOT, în dosarul cu cel mai mare impact social din ultimii 20 de ani.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul