Criteriul National

INTERMEDIARUL

INTERMEDIARUL
iunie 22
20:30 2020

received_310805506988412

Intermediarul…
Are şi acesta o poveste. E drept, de numai 25 de ani, dar cert este că a devenit, efectiv, un fenomen. Fără el nu se publică o carte, ba chiar este recenzentul gata oricând să-ţi facă serviciul de a scrie o cronică meşteşugită, dacă nu chiar elogioasă. Certamente, a devenit pe nesimţite indispensabil lumii noastre literare.
Că lucrează invariabil cu editura X din urbea Z, nu se bagă de seamă. Poate numai un cârcotaş ar putea să-i caute nod în papură acestui om cuviincios, bonom, amabil, gata oricând să sară în ajutorul « scriitorilor » dornici de afirmare. Pardon… ’Mnealui oferă clientului ce îi trebuie şi lucrează cu… materialul clientului. Este « onest », deci nu-i putem aduce nicio acuză.
Ne pune însă pe gânduri faptul că lucrează invariabil cu aceeaşi editură. Şi am sesizat acest lucru la un recent eveniment unde s-au lansat cinci cărţi (prolific românul, dom’le !), dintre care trei la editura amintită şi având drept postfaţă o recenzie semnată de acelaşi domn profesor dr. conferenţiar universitar…
Să nu intri la idei când constaţi asemenea lucru? Ba intri, fiindcă îţi pui sufletul pe tavă în mâna unui impostor, a unui escroc, că nu poate fi numit altfel un asemenea individ. Cum se face că nu a găsit nicio editură în oraşul nostru, unde sunt pe puţin cinci, şi a trebuit să colaboreze musai cu o editură din oraşul în care şi-a terminat studiile? Nu bate la ochi? Ba da, bate, şi încă al dracului, fiindcă ‘mnealui este, practic, porta-vocea editurii X, mascat, desigur, în amabilul profesor ce îţi perie orgoliul rănit de atâţia alţi colegi, care din invidie ( sic!) nu te apreciază, nu te înţeleg, ba te mai iau şi-n tărbacă atunci când citeşti în cenaclu. Iar tu, onest mâzgălitor, dornic de afirmare cu orice preţ, te laşi foarte uşor păcălit de « domnul profesor », fără a visa măcar că te afli, de fapt, în ghearele unui şarlatan de cea mai joasă speţă.
Pentru că, să fim înţeleşi, respectivul individ nu are alt rost în societatea noastră literară decât acela de a racola din rândul membrilor acesteia « scriitori » . Pe bandă rulantă, dacă se poate. Fiindcă editurile – SRL –uri apărute peste noapte, precum ciupercile după ploaie-, trebuie să facă profit ca să meargă mai departe. Şi nimeni altcineva n-a înţeles mai bine acest lucru decât umilul nostru coleg, intermediarul de serviciu al unui asemenea SRL. Că va fi având şi ‘mnealui partea, dacă nu va fi fiind chiar acţionar al unui asemenea SRL, asta e altă poveste. Doar e vorba de bani aici, de foarte mulţi bani. Câştigaţi cu sudoarea frunţii, nu?!
Luaţi aminte, aşadar, amatori de glorie ieftină! S-ar putea să vă coste scump, foarte scump. Şi la propriu şi la figurat! Fiindcă posteritatea ce vă va diseca opera, nu are de-a face cu amabilul profesor X. Din nefericire.

Sursa foto: https://google.com

Acest material a fost realizat de către doamna Elena Agiu-Neacșu în exclusivitate pentru platforma media independentă Criteriul Național

Comentarii

Comentarii

Share

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul