Criteriul National

Ioan Nicolae condamnat pentru „Mita la PSD”

Ioan Nicolae condamnat pentru „Mita la PSD”
aprilie 02
17:34 2015

În același dosar, Gheorghe Teodorescu (acționar al SC Insomar SRL) și Viorel Bărac (director al SC Interagro SA) au fost condamnați la 2 ani și 6 luni închisoare cu executare.

Decizia este definitivă.

Curtea de Apel a admis joi apelul DNA, după ce Judecătoria Sectorului 1 i-a achitat pe cei patru, printr-o decizie dată pe 20 noiembrie 2013.

Procurorii anticorupție i-au trimis în judecată pe 11 ianuarie 2012 pe Gheorghe Bunea Stancu și omul de afaceri Ioan Niculae, în dosarul privind finanțarea campaniei electorale a candidatului PSD la alegerile prezidențiale din 2009, Mircea Geoană.

Bunea Stancu, care era și președinte al Organizației Județene Brăila a PSD, a fost acuzat de folosirea influenței și autorității ce rezultă din funcția de conducere într-un partid pentru a obține pentru altul bani sau foloase necuvenite, iar Ioan Niculae, acționar principal al grupului Interagro SA, a fost acuzat de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În același dosar au fost deferiți justiției Gheorghe Teodorescu, acționar al SC Insomar SRL, și Viorel Bărac, director al SC Interagro SA, ambii pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Gheorghe Bunea Stancu și-a folosit influența și autoritatea rezultate din funcția de președinte al Organizației Județene Brăila a PSD pentru a obține, cu încălcarea dispozițiilor legale ce privesc finanțarea partidelor politice, suma de 1.000.000 euro de la Ioan Niculae, bani ce urmau să fie folosiți în campania electorală prezidențială desfășurată la sfârșitul anului 2009 pentru susținerea candidatului PSD Mircea Geoană.

sursa: agerpres

Comentarii

Comentarii

Articole similare

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Only registered users can comment.

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

„Ţi-e milă? Ţi-am luat banii!…”- CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tristele amintiri au ajuns departe…De fapt, cu o anumită ritmicitate , indiferent de context omul are posibilitatea de a alege .

Iar, această posibilitate de a râde sau de a plânge ar trebui să nu ne-o cenzureze nimeni!

De cele mai multe ori, datorită „regulilor nescrise” ale acestei societăţi suntem puşi în faţa unor evenimente triste şi întunecate , dar comicul îşi face apariţia tocmai atunci când ne-am aştepta cel mai puţin.

De la o vreme încoace am tot scris pe diferite atitudini vis a vis de anumite aspecte ce m-au determinat să mă exprim în mai multe registre sufleteşti!

Dar acum e cu totul altă treabă…

Fără să aduc jigniri, situaţia în care se află românul este analizată în mod ironic.“Filantropica” reprezintă cea mai eficientă şi în acelaşi timp amuzantă metodă de a aduce în prim-plan ideea că “nu tot ceea ce pare este adevărat”.

Asemeni unei proiecţii video avem o sumendenie de întâmplări ce constituie o modalitate de a genera materiale de informare publică.

Modul în care noi, asemeni spectatorilor avem „şansa” de a privi lumea este oarecum influenţat de experienţele celor din trecut, deoarece astfel, participând în mod indirect la acţiunile personajelor, noi suntem publicul ce primeşte şi decodifică mesajul în mod diferit.

Replica cheie a lui Gheorghe Dinică (textier pentru cerşetori) :”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană”, reprezintă fraza de bază a relaţiilor publice.

El este un portret „artistic”, machiavelic până la perfecțiune al diavolului ca show-man de geniu, care prin minciună şi înşelăciune a reuşit să ocupe o poziţie bună în societate. Această replică ar putea să-l includă, în cinismul ei şi pe artistul român care cerşeşte finanţare şi care va rămîne cu mîna întinsă, atâta timp cât nu găseşte o poveste captivantă...........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo