Criteriul National

Ionuț Moşteanu: Să fie foarte clar – USR-PLUS vrea să dea premierul după alegeri. Dacian Cioloș, mai potrivit decât Orban – Politic

Ionuț Moşteanu: Să fie foarte clar – USR-PLUS vrea să dea premierul după alegeri. Dacian Cioloș, mai potrivit decât Orban – Politic
octombrie 23
16:55 2020

USR-PLUS intră în alegerile parlamentare cu dorinţa de a da premierul în viitorul Guvern și „nimeni nu are un cec în alb” din partea alianţei, afirmă deputatul USR Ionuț Moșteanu, spunând că Dacian Cioloş ar fi „omul mai mult decât potrivit pentru a conduce viitorul Guvern”. Întrebat dacă Dacian Cioloș este mai potrivit decât Ludovic Orban pentru un viitor guvern, Moșteanu a răspuns: “Bineînțeles”.

Moșteanu a spus, vineri, într-o intervenție la Digi 24, că USR va intra la guvernare cu un mandat de reformă.

„Vrem un premier cu mandat de reformă. Nimeni nu are un cec în alb din partea noastră, în primul rând ca partid care intrăm acum în nişte alegeri. USR-PLUS vrea să dea premierul. Asta să fie foarte clar, noi cu gândul acesta intrăm în alegeri şi facem tot ce ţine de noi să ne convingem electoratul că noi suntem singura variantă, singurul partid care vrea într-adevăr o reformă, o reformă de care statul într-adevăr are atât de mare nevoie. Dincolo de asta, aşa cum spuneam, e prea devreme acum să căutăm funcţii şi să împărţim guvernarea. Vrem un parteneriat corect, onest”, a spus Moşteanu, întrebat dacă USR va condiţiona schimbarea lui Orban din fruntea Guvernului în cazul în care va intra la guvernare.

Întrebat dacă îşi menţine declaraţia că Ludovic Orban este „un mincinos”, Moşteanu a răspuns: „Eu vreau un parteneriat şi noi vrem un parteneriat onest, loial, deschis de guvernare. Domnul Orban, din punctul meu de vedere, pe mine m-a dezamăgit pentru că a minţit miercuri dimineaţă când a spus nişte lucruri total neadevărate, ştia că sunt total neadevărate”.

„Vreau să stăm la masă, după alegeri, discutăm cu toţii, nu decid eu singur. Noi avem un proces decizional şi de dezbatere foarte bun în USR-PLUS. Vrem să dăm premierul şi, cum spuneam, nimeni nu are un cec în alb”, a mai spus deputatul USR, subliniind că, potrivit protocolului de alianță, Dacian Cioloş este cel desemnat pentru funcția de premier.

Chestionat dacă Dacian Cioloș este este mai potrivit decât Ludovic Orban pentru un viitor guvern, Moșteanu a răspuns: “Bineînțeles, bineînțeles”.

Reamintim că USR și PNL s-au acuzat reciproc de blat cu PSD după ce controversatul Florin Iordache a fost ales de parlamentari la șefia Consiliului Legislativ.

Liderul PNL, Ludovic Orban, îi acuză pe parlamentarii USR că ar fi votat pentru alegerea lui Florin Iordache la conducerea Consiliului Legislativ, spunând că parlamentarii PNL sunt singurii care au votat pentru Augustin Zegrean. „După cum arată rezultatele, nu există altă posibilitate”, a spus Orban, miercuri, întrebat de jurnaliști dacă este posibil ca Iordache să fi fost ales și cu voturile USR.

Precizările șefului statului au venit în contextul unei întrebări referitoare la o postare a vicepreședintelui USR Cătălin Drulă, potrivit căruia Ludovic Orban a picat testul „onestității și loialității”.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul