Criteriul National

Iran: Explozie în oraşul Natanz, unde se află o centrală nucleară. Televiziunea de stat spune că a fost un exerciţiu de apărare antiaeriană – International

Iran: Explozie în oraşul Natanz, unde se află o centrală nucleară. Televiziunea de stat spune că a fost un exerciţiu de apărare antiaeriană – International
decembrie 05
00:25 2021
Apărarea antiaeriană iraniană a tras o rachetă în timpul unui exerciţiu desfăşurat sâmbătă deasupra oraşului Natanz, unde se află o centrală cu instalaţii nucleare, a anunţat televiziunea de stat de la Teheran, după ce locuitorii acelui oraş au auzit o explozie puternică, relatează Agerpres.

Conform televiziunii iraniene, apărarea antiaeriană a tras o rachetă pentru a testa forţa de reacţie rapidă de la Natanz.

Agenţiile iraniene de ştiri relataseră anterior despre o deflagraţie puternică însoţită de o lumină intensă pe cerul acestui oraş, fără explicaţii oficiale asupra celor întâmplate.

În aceeaşi zi, Statele Unite au acuzat Iranul că blochează negocierile menite să salveze acordul nuclear şi că îşi continuă dezvoltarea programului nuclear, avertizând totodată că Washingtonul nu va accepta o asemenea atitudine.

Suspendate din luna iunie, negocierile asupra programului nuclear iranian au fost reluate luni între Teheran şi ţările care încă sunt parte a acordului încheiat în 2015 (Germania, China, Franţa, Regatul Unit, Rusia). SUA, care au părăsit acordul în 2018, în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, participă în mod indirect la discuţii.

Conform unui raport din noiembrie al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Iranul îmbogăţeşte tot mai mult uraniu până la niveluri apropiate de necesarul fabricării unei arme atomice şi în plus blochează inspecţiile internaţionale.

Potrivit AIEA, Iranul şi-a sporit stocul de uraniu îmbogăţit la 60% la 17,7 kg, faţă de 10 kg la sfârşitul lunii august, iar cel al uraniului îmbogăţit la 20% a crescut în aceeaşi perioadă de la 84,3 kg la 113,8 kg.

Pentru a produce o bombă nucleară, uraniul trebuie îmbogăţit la 90%, ceea ce Iranul nu a făcut deocamdată, dar ţările occidentale sunt îngrijorate de progresul rapid al Teheranului în domeniu. Iranul insistă că programul său nuclear este paşnic şi că nu urmăreşte să se doteze cu arma nucleară.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

photostudio_1649947095742

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul