Criteriul National

Istoria gardului electric, din 1832 pana in zilele noastre

Istoria gardului electric, din 1832 pana in zilele noastre
august 31
07:08 2017

asarqwqCele mai vechi mentiuni despre gardul electric pot fi gasite intr-o varietate de publicatii, cea mai cunoscuta fiind Manners Domestic of the Americans de Franny Trollope, publicata pentru prima data in 1832, unde gardul electric era descris ca un aranjament de fire conectat la o masina electrica, folosit pentru a proteja un display numit “Iadul lui Dorfeuille”, pe care ea insasi l-a inventat. Publicat in 1870, capitolul 22 din “20 000 de leghe sub mari” al lui Jules Verne face referire la folosirea electrificarii unei structuri ca arma defensiva. Publicat in 1889, romanul lui Mark Twain, “Un yankeu la curtea regelui Arthur” face si el referire la folosirea unui gard electric in scopuri defensive.

Gardul electric a fost folosit si de catre fermierii texani, la sfarsitul secolului XIX, ca modalitate de a-si pastra bovinele intr-un tarc fara a risca pierderea vreuneia dintre ele. Gardurile erau destinate a fi mai putin periculoase pentru bovine decat sarma ghimpata, dar, ca si in cazul tuturor celorlalte modele de garduri electrice din trecut, acestea erau impracticabile si foarte periculoase.

Aceste garduri s-au bazat pe electricitatea standard pe care o stim in sistemul actual de retea si, prin urmare, erau potential periculoase atat pentru om cat si pentru animale. Acest lucru este, de fapt, demonstrat de armata rusa care a improvizat garduri electrice in timpul razboiului ruso-japonez la Port Arthur in 1905 si de catre germani in timpul Primului Razboi Mondial, in 1915, cand acestia au instalat “Gardul Mortii”, o serie de garduri electrificate la frontiera dintre Belgia si Olanda pentru a impiedica circulatia neautorizata a persoanelor peste granita. Gardurile au acoperit 300 de km si au constat in mai multe fire de sarma de cupru, sustinute cu sarma ghimpata, alimentate de cateva mii de volti. Se estimeaza ca circa 3000 de decese umane au fost cauzate de gardul electric nemtesc, acesta omorand totodata un numar foarte mare de animale.

Dezvoltarea gardului electric modern a inceput in Noua Zeelanda, in 1936, cand William “Bill” Gallagher a construit un astfel de gard cu o bobina de pornire a mainilor pentru a-si tine calul departe de masina. Dispozitivele de incarcare a gardului din acea perioada foloseau curent alternativ cu un transformator si un comutator actionat mecanic, dand impulsuri lungi si uneori furnizand tensiuni imprevizibile. Asa cum era de asteptat, aceste intrerupatoare mecanice au esuat frecvent, iar evolutia utilizarii condensatoarelor si a circuitelor solid-state de catre un alt nou zeelandez, Doughy Phillips, a imbunatatit considerabil eficienta sistemului.

Dezvoltarea gardurilor electrice a continuat si s-a accelerat odata cu aparitia placilor de micro-circuite, fiind astazi capabile sa citeasca ceea ce atinge gardul si sa reactioneze in consecinta, interactionand cu tehnologia GPS pentru a anunta proprietarul atunci cand sunt furate sau nu functioneaza. Unele modele pot fi controlate de la distanta prin utilizarea semnalelor telefonice.

Comentarii

Comentarii

Share

Despre autor

Antonio

Antonio

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

„Ţi-e milă? Ţi-am luat banii!…”- CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tristele amintiri au ajuns departe…De fapt, cu o anumită ritmicitate , indiferent de context omul are posibilitatea de a alege .

Iar, această posibilitate de a râde sau de a plânge ar trebui să nu ne-o cenzureze nimeni!

De cele mai multe ori, datorită „regulilor nescrise” ale acestei societăţi suntem puşi în faţa unor evenimente triste şi întunecate , dar comicul îşi face apariţia tocmai atunci când ne-am aştepta cel mai puţin.

De la o vreme încoace am tot scris pe diferite atitudini vis a vis de anumite aspecte ce m-au determinat să mă exprim în mai multe registre sufleteşti!

Dar acum e cu totul altă treabă…

Fără să aduc jigniri, situaţia în care se află românul este analizată în mod ironic.“Filantropica” reprezintă cea mai eficientă şi în acelaşi timp amuzantă metodă de a aduce în prim-plan ideea că “nu tot ceea ce pare este adevărat”.

Asemeni unei proiecţii video avem o sumendenie de întâmplări ce constituie o modalitate de a genera materiale de informare publică.

Modul în care noi, asemeni spectatorilor avem „şansa” de a privi lumea este oarecum influenţat de experienţele celor din trecut, deoarece astfel, participând în mod indirect la acţiunile personajelor, noi suntem publicul ce primeşte şi decodifică mesajul în mod diferit.

Replica cheie a lui Gheorghe Dinică (textier pentru cerşetori) :”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană”, reprezintă fraza de bază a relaţiilor publice.

El este un portret „artistic”, machiavelic până la perfecțiune al diavolului ca show-man de geniu, care prin minciună şi înşelăciune a reuşit să ocupe o poziţie bună în societate. Această replică ar putea să-l includă, în cinismul ei şi pe artistul român care cerşeşte finanţare şi care va rămîne cu mîna întinsă, atâta timp cât nu găseşte o poveste captivantă...........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo