Criteriul National

Istoria, mizele și actorii conflictului din Nagorno-Karabakh, sau cadoul ticălos făcut de Stalin Azerbaidjanului – International

Istoria, mizele și actorii conflictului din Nagorno-Karabakh, sau cadoul ticălos făcut de Stalin Azerbaidjanului – International
septembrie 29
14:48 2020
​Rădăcinile problemelor din ziua de astăzi din Nagorni-Karabakh, ca atâtea altele în spațiul ex-sovietic, sunt de la bolșevici și, mai exact, de la Stalin, care a făcut din această regiune una autonomă, dar a inclus-o în Azerbaidjan.

Caucazul, una dintre cele mai complicate regiuni ale lumii, s-ar putea afla în pragul unui nou război. Luptele s-au declanșat duminică, 27 septembrie, iar bilanțurile independente provizorii indică zeci de morți și sute de răniți doar în primele două zile – asta dacă nu ne luăm după ce spun cele două tabere, care vorbesc fiecare de sute de morți în rândul inamicului.

Oricum, deja se vorbește de cele mai violente ciocniri de după încetarea focului din 1994 și situația este suficient de serioasă pentru ca să se pună problema unei reuniuni de urgență a Consiliului de Securitate al ONU. În teren, Armenia, regiunea Nagorno-Karabakh și Azerbaidjanul au decretat lege marțială și mobilizare generală (primele două) sau parțială (ultimul). Armenii se bazează pe alianța lor cu Rusia; azerii au în spate Turcia.

Actorii unui conflict sădit de Stalin: Armenia, Azerbaidjanul și Nagorno-Karabakh


Legea marțială declarată în Azerbaidjan, 27 septembrie. FOTO via Profimedia Images

Nagorno-Karabakh este, în ochii comunității internaționale, parte din teritoriul Azerbaidjanului, chiar dacă autoritățile de la Baku nu mai exercită niciun fel de control asupra sa de 30 de ani. Armenii își bazează revendicările pe istorie – acolo s-a aflat provincia Artsakh a regatului antic al Armeniei (de altfel, această denumire este folosită în prezent de separatiști) – și pe faptul că au format, întotdeauna, populația majoritară a enclavei; istoria Caucazului este, însă, mult prea complicată și încâlcită ca să putem vorbi și de o continuitate politică sau statală.

Rădăcinile problemelor din ziua de astăzi vin, ca atâtea altele în spațiul ex-sovietic, de la bolșevici și, mai exact, de la Stalin, care a făcut din Nagorno-Karabakh o regiune autonomă dar a inclus-o în Azerbaidjan. Formule mai mult sau mai puțin asemănătoare au dat naștere, ulterior, și la alte conflicte înghețate în spațiul ex-sovietic (cele din Osetia de Sud și Abhazia, în Georgia, și Transnistria, în Republica Moldova).

Toate aceste aranjamente teritoriale sovietice ar putea fi descrise, cinic, drept “the gift that keeps on giving” – nu doar că au cauzat tensiuni constante în regiunile respective și le-au blocat dezvoltarea, dar au și asigurat perpetuarea influenței și prezenței militare rusești după prăbușirea URSS.

În Nagorno-Karabakh problemele au început la sfârșitul anilor ’80, în timp ce Uniunea Sovietică simțea din plin criza care avea să-i aducă prăbușirea. Naționaliștii armeni au început să militeze pentru alipirea regiunii la Armenia sovietică, acest lucru a dus la inflamarea spiritelor și printre azeri – au existat inclusiv pogromuri ale populației armenești – și, în cele din urmă, la război, în care s-a implicat, de partea Nagorno-Karabakului, și Armenia. Zeci de mii de persoane au fost ucise, sute de mii au fost forțate să-și părăsească locuințele, armenii fiind alungați din Azerbaidjan și azerii din Nagorno-Karabakh.


Casă din Nagorno-Karabakh distrusă în urma conflictului. FOTO via Profimedia Images

Războiul, la fel ca și alte conflicte din anii ’90, a avut și o componentă religioasă – alături de azeri au luptat și mujahedini afghani. Merită menționat în acest context că regiunea Caucazului este una dintre acelea în care Samuel Huntington a văzut linii de falie între civilizații, zonele în care credea că sunt probabile; în Caucaz e vorba de civilizația ortodoxă și cea musulmană, chiar dacă, strict tehnic, Biserica Armeană nu ține de cea Ortodoxă, iar cei mai mulți azeri sunt șiiți, în timp ce majoritatea musulmanilor sunt sunniți.

Războiul a intrat într-o fază de “îngheț” în 1994 când, după o serie de victorii importante ale forțelor armene, s-a ajuns la un acord de încetare a focului – nu, însă, și la pace. Ciocnirile au continuat cu regularitate de-a lungul liniei de demarcație dintre Azerbaidjan și Nagorno-Karabakh și chiar și în zona frontierei azero-armene, cu escaladări periodice, cea mai gravă dintre acestea înregistrându-se în 2016, când a avut loc un așa-numit “război de patru zile”.

Tensiunile s-au amplificat și în urmă cu două luni, în iulie, când zeci de persoane au fost ucise în schimburi de tiruri dintre cele două părți. Teoretic, Azerbaidjanul ar trebui să fie puterea dominantă – are o populație de trei ori mai mare și venituri mult superioare, grație bogatelor rezerve de hidrocarburi de la Marea Caspică care îi permit să investească mult și în armament.

Victoria Armeniei în 1994 arată că populația nu este singurul factor care contează, dar situația s-a mai schimbat în ultimii 25 de ani – au început să se vadă banii din petrol, iar atât Rusia cât și Turcia sunt într-un cu totul alt punct decât atunci.

Principalii aliați: Turcia și Rusia


Localnic din Nagorno-Karabakh care ține în mână un proiectil provenit din confruntările dintre cele două țări. FOTO via Profimedia Images

Turcia a pus paie pe foc prin tot-mai-belicosul său lider, Recep Tayyip Erdogan, care s-a grăbit să denunțe Armenia și să anunțe că Ankara e gata să sprijine Azerbaidjanul; Erevanul afirmă că pe teren sunt deja consilieri turci. De altfel, Turcia cooperează militar cu Azerbaidjanul și recent, în timp ce în zonă se amplificau tensiunile, au avut loc exerciții militare comune ale celor două țări.

Relația Ankarei cu Armenia este cvasi-inexistentă – deși au avut loc contacte nu există relații diplomatice oficiale, iar tensiunile sunt periodice mai ales din cauza refuzului Ankarei de a recunoaște genocidul armenilor din timpul Primului Război Mondial și a furiei cu care aceasta întâmpină eforturile de a aduce în atenție acele crime.

Pe de altă parte, Turcia este unul dintre cei mai apropiați aliați ai Azerbaidjanului, primul care l-a recunoscut ca stat atunci când și-a proclamat independența, în 1991. Relația a fost descrisă drept “o națiune, două țări”, pornind de la faptul că e vorba de populații turcice.

Se poate vedea aici și o formă modernă a ideii de pan-turcism, apărută prin secolul XIX și promovată în perioada de final a Imperiului Otoman, inclusiv după prăbușirea acestuia: Enver Pașa, care făcuse parte din triumviratul militar care a condus Imperiul în ultimii săi ani, și-a găsit sfârșitul încercând să formeze un stat pan-turcic în Caucaz și Asia Centrală.

Un alt liant al celor două state l-a reprezentat, în primele decenii de după independența Azerbaidjanului, laicismul asumat de ambele, convenabil și pentru că, din punct de vedere confesional există o diferență semnificativă: turcii sunt sunniți hanefiți, în timp ce azerii sunt preponderent șiiți.

Dincolo de aceste aspecte, există și o foarte importantă miză energetică: Azerbaidjanul este unul dintre principalii furnizori de gaze naturale ai Turciei. Rusia a fost, până acum, ceva mai rezervată, dar are o importantă bază militară în Armenia și un acord de apărare cu Erevanul, așa că ar putea fi și ea atrasă în acest conflict – dar doar dacă teritoriul Armeniei propriu-zise va fi invadat, pentru că Moscova nu i-a oferit garanții de securitate și Nagorno-Karabakhului, pe care nu-l recunoaște.

Chiar și dacă s-ar ajunge la scenariul în care Rusia ar interveni în favoarea Armeniei și Turcia pentru Azerbaidjan, e foarte puțin probabil să se ajungă la un război între cele două puteri. Conflictele din Siria și Libia oferă indicii în acest sens: Moscova și Ankara sprijină tabere diferite și au și militari în teren, dar asta nu a stricat amiciția dintre Putin și Erdogan.

Liderul de la Kremlin e interesat ca, pe de-o parte, să exploateze fracturile dintre Turcia și aliații săi din NATO, iar pe de altă parte să scoată bani din relația sa cu Ankara (vânzări de armament, energie etc.). Erdogan a apreciat sprijinul lui Putin în contextul puciului eșuat din 2016 și este, la rândul său, interesat de partea economică a relației și de achiziții de armament.

Faptul că e puțin probabil ca Rusia și Turcia să ajungă la război direct nu înseamnă, însă, că nu pot alimenta conflictul dintre cele două țări sau că nu le pot sprijini. Oricum, chiar și dacă actuala criză va fi depășită înainte de a se ajunge prea departe, o reglementare a conflictului din Nagorno-Karabakh este greu de imaginat: Azerbaidjanul nu poate să recunoască pierderea propriului său teritoriu, iar armenii nici nu vor să audă de întoarcerea acestuia sub jurisdicția guvernului de la Baku.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul