Criteriul National

Justiția UE impune garanții pentru colectarea masivă de date: Doar în caz de amenințare gravă pentru securitatea națională și sub control judecătoresc – Telecom

Justiția UE impune garanții pentru colectarea masivă de date: Doar în caz de amenințare gravă pentru securitatea națională și sub control judecătoresc – Telecom
octombrie 06
12:07 2020
Reglementările naționale care impun operatorilor telecom să transmită sau să stocheze de manieră generalizată și nediferențiată metadatele conexiunilor internet și ale conversațiilor telefonice nu sunt în conformitate cu dreptul european, a decis marți Curtea de Justiție a Uniunii Europene, potrivit AFP.

CJUE, solicitată de Franța, Belgia și Marea Britanie, se opune astfel ca statele să ordone operatorilor telecom colectarea „generalizată și nediferențiată” a datelor de conectare și de localizare și cere impunerea de garanții privind o colectare țintită sau de durată limitată în cazuri de „amenințare gravă pentru securitatea națională”.

Concret, metadatele conexiunilor internet și conversațiile telefonice – care nu vizează conținutul mesajelor, ci condițiile în care ele au fost transmise (identitate, localizare, dată, durată …) – nu pot fi stocate pe termen nelimitat și generalizat de către operatori.

CJUE admite însă nevoia unor derogări în cazul în care un stat se confruntă cu o „amenințare gravă pentru securitatea națională, reală și actuală sau previzibilă”, ceea ce poate conduce la impunerea, prin „măsuri legislative”, unei colectări „generalizate și nediferențiate” a datelor, dar „pentru o durată de timp limitată la strictul necesar”.

În același timp, în „lupta împotriva criminalității grave” și pentru „prevenirea unor amenințări grave împotriva securității publice”, un stat membru poate de asemenea să „prevadă conservarea țintită a datelor precum și conservarea lor rapidă”.

Cu toate acestea, „o astfel de ingerință în drepturile fundamentale trebuie să fie însoțită de garanții efective și controlată de către un judecător sau de o autoritate administrativă independentă”, subliniază Curtea.

Într-o decizie din 2016 denumită „Tele2″, CJUE a decis că statele membre nu pot impune furnizorilor o „obligație generalizată și nediferențiată” de colectare și stocare a datelor legate de trafic și de localizare.

Mai multe state membre continuă să ceară o astfel de colectare și stocare, pentru ca polițiștii, procurorii sau serviciile de informații să poată avea acces la aceste date. Ele se bazează pe Tratatul UE. potrivit căruia securitatea națională ține strict de responsabilitatea fiecărui stat.

Un argument care nu a convins CJUE, pentru care aceste practici contravin directivei europene „viață privată și comunicații electronice”.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul