Criteriul National

Liderii Libanului au fost avertizați cu privire la materialele explozibile din port în luna iulie – documente – International

Liderii Libanului au fost avertizați cu privire la materialele explozibile din port în luna iulie – documente – International
august 11
01:07 2020

Oficialii în securitate ai Libanului i-au avertizat pe premier și pe președinte de luna trecută că 2.750 de tone de nitrat de amoniu depozitate în portul Beirutului prezintă risc de securitate și ar putea distruge capitala dacă explodează, potrivit unor documente văzute de Reuters, precum și unor surse din serviciul de securitate.

Un raport al Direcției Generale a Securității de Stat cu privire la evenimentele care au condus la explozie a inclus și o referință la o scrisoare privată trimisă președintelui Michel Aoun și premierului Hassan Diab pe 20 iulie.

În timp ce conținutul scrisorii nu se afla în raportul văzut de Reuters, un oficial în securitate a spus că aceasta rezuma rezultatele unei anchete judiciare lansată în ianuarie și care a concluzionat că substanțele chimice trebuie să fie depuse în siguranță imediat.

Raportul Direcției de Securitate, care a confirmat trimiterea scrisorii către președinte și premier, nu fusese făcut public anterior.

”Exista pericolul ca acest material, dacă ar fi fost furat, ar fi putut fi folosit pentru un atac terorist”, a spus oficialul pentru Reuters.

”La finalul anchetei, procurorul general (Ghassan) Oweidat a pregătit un raport final care a fost trimis autorităților”, a spus el, referindu-se la scrisoarea trimisă premierului și președintelui de către Securitatea de Stat, care monitorizează și securitatea portului.

”I-am avertizat că ar putea distruge Beirutul dacă explodează”, a spus oficialul, care a fost implicat în redactarea scrisorii și a refuzat să i se publice numele.

Reuters nu a putut confirma în mod independent descrierea făcută de el asupra conținutului scrisorii.

Cabinetul premierului și președinția nu au răspuns cererii de a comenta scrisoarea din 20 iulie. Nici procurorul general nu a răspuns.

”Fă ce este necesar”

Corespondența ar putea să alimenteze și mai mult criticile și furia publică în sensul că explozia este doar ultimul, dacă nu, cel puțin cel mai dramatic, exemplu al neglijenței guvernului și corupției care au împins deja Libanul în colaps economic.

Doar reconstruirea Beirutului este așteptat să coste până la 15 miliarde de dolari, într-o țară deja falimentară.

Aoun a confirmat săptămâna trecută că a fost informat cu privire la material. El le-a spus reporterilor că l-a însărcinat pe secretarul general al Consiliului suprem de Apărare, să ”facă ce este necesar”.

”(Serviciul de Securitate) a spus că este periculos. Nu sunt responsabil! Nu știu unde era pus și nu știam cât de periculos era. Nu am autoritatea de a mă ocupa în mod direct de port. Există o ierarhie, iar toți cei care au știut ar fi trebuit să știe care sunt sarcinile lor pentru a face ce era necesar”, a spus Aoun.

Scrisoarea către președinte și premier vin după o serie de alte scrisori și memo-uri trimite tribunalelor țării în ultimii șase ani de către port, vamă și oficialii în securitate, făcând apel la judecători să elimine materialul explozibil de acolo.

Citește și:

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul