Criteriul National

Lipsa afecțiunii în copilărie – repercusiuni în viața de adult

Lipsa afecțiunii în copilărie – repercusiuni în viața de adult
iulie 17
09:11 2019

Afecțiunea este esențială în viața oricărei ființe umane. Când aceasta este neglijată, au loc dezechilibre psihice fie că sunt recunoscute, negate, reprimate în mod conștient sau nu. Acest concept își are bazele în natura umană.

Cu alte cuvinte, nevoia de afecțiune este o componentă remarcată încă din primele zile de viață. Chiar dacă limbajul nu este dezvoltat, iubirea se cere într-o formă sau alta. Cu timpul devenim dependenți de această formă de confort. Este nevoie de o îmbrățișare, o vorbă bună sau o apreciere.

În perioada copilăriei cand cererile nu sunt concretizate prin comunicare, părinţii din variate motive pot să cadă în capcana de a nu acorda suficientă atenţie. Copilul prin urmare se obișnuiește cu ideea că cererile nu îi sunt ascultate indiferent de situaţie. Astfel, echilibrul interior este afectat. În timp, atașamentul poate avea două forme conform specialiștilor psihologi și anume – unul securizant sau unul anxios.

Când nu știm să cerem, există posibilitatea de a acumula frustrări provenite din dezamăgiri repetate. Programarea unor ședințe de psihoterapie la un cabinet psihologie Bucuresti este o soluție optimă de a depăși aceste bariere care pănă la urmă afectează bunul mers al activităților zilnice.

Afectivitatea înseamnă a da și a primi. Taberele sunt împărțite în acest sens. Unii nu știu să primească, în timp ce alții nu știu cum să ceară și când să ceară ajutorul pentru că se așteaptă la un refuz ori simt că nu merită atenția. Multe persoane adulte se confruntă cu probleme de acest gen chiar dacă par nesemnificative.

Psihicul uman este considerat a fi complex. De aceea, este recomandată opţiunea unui cabinet psihologie București. Psihoterapeutul Daniel Ivan stă la dispoziția publicului interesat oferind diverse servicii ce se pliază pe diferite cauze și perioade de vârstă. Mai mult decât atât, pe DanielIvan.ro se poate accesa și opțiunea psihoterapiei online.

Agresivitatea excesivă poate avea origini în copilărie

Privarea de afecțiune poate influența comportamentul în variate moduri. Unul dintre manifestările evidente se poate observa în agresivitate, violență și lipsa controlului. Aceste manifestări ieșite din comun sunt cauzate de acumularea frustrărilor în combinație cu pierderea respectului de sine.

Specialiștii mai aduc în vedere că o formă de a cere atenție se poate remarca și prin acțiunile de autodistrugere. Acesti copii tind să își facă rău singuri și să se îmbolnăvească voit. O altă formă de manifestare reiese și dintr-un comportament așa zis rebel. Acest lucru este de multe ori pus sub stigmatul vârstei propice pentru rebeliune.

În atenția specificațiilor specialiștilor este și faptul că lipsa afecțiunii din copilărie conduce la o rată mare a infracționalității juvenile.

O altă direcție urmărită de lipsa afectivității din copilărie constă și în comportamentul antisocial. Printre acestea se poate număra abandonul școlar sau fuga de acasă.  În timp, aceste manifestări se agravează, iar persoana prezintă forme de frică în colaborarea cu oamenii. Prin urmare, găsirea unui loc de muncă este o activitate ce implică maxim efort sau în cazuri mai grave intervine incapacitatea de a părăsi locuința.

La un cabinet psihologie București, Daniel Ivan se ocupă de aceste probleme prin tehnici de terapie cognitiv comportamentală.

Absența părinților compensată de cadouri

Obișnuința de a primi cadouri în locul afecțiunii poate avea repercusiuni viitoare în ceea ce privește relațiile de cuplu și cu alți oameni. Nivelul de conexiune intimă nu este niciodată atins, de cele mai multe ori aceștia traduc o relație prin numărul cadourilor cumpărate.

Afecțiunea exagerată – o altă formă de perturbare a personalității

Extrema lipsei de afecțiune este superprotecția și sufocarea. Copilul sufocat de afecțiunea excesiva a parintilor va ajunge să nu fie capabil să se descurce singur. Acest lucru este cauzat de neîncrederea în propriile forțe. Părintele în acest caz are rol de ancoră și salvator, copilul nefiind provocat cognitiv în luarea deciziilor.

În cele mai dese cazuri, acești copii dezvoltă o formă de egoism, rezultatele pe plan psihic fiind asemanatoare cu cei care sunt privați de afecțiune. Mai cu seamă sunt apatici, dezorganizați, bolnăvicioși.

Aceste manifestări ce afectează mai curând viața de adult sunt des întâlnite, dar nu sunt probleme recunoscute sau conștientizate.

Prin urmare orice formă ce poate afecta viața socială și confortul cu propria persoană ar trebui să fie un motiv de a opta serviciile profesioniste ale unui psiholog sau psihoterapeut. Daniel Iavan este un psiholog Bucuresti ce dispune atât de servicii online pentru persoanele cu diferite afecțiuni antisociale, cât și de opțiuni stabilite la cabinetul particular.

Comentarii

Comentarii

Share

Despre autor

Catalin Mihai

Catalin Mihai

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Partener media exclusiv

Revista presei