Criteriul National

Lista județelor în care purtarea măștii este obligatorie începând de astăzi în spațiile deschise – Coronavirus

Lista județelor în care purtarea măștii este obligatorie începând de astăzi în spațiile deschise – Coronavirus
august 01
08:23 2020
​Purtarea măștii de protecție este oblicatorie și în spațiile publice aglomerate în aproape jumătate dintre județele României. În majoritatea cazurilor măsura intră în vigoare începând de astăzi, 1 august. ​Județele în care măsura a fost impusă sunt Arad, Argeș, Botoșani, Brașov, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Iași, Prahova, Satu Mare, Teleorman, Vâlcea, Vrancea.

În Teleorman, Giurgiu și Argeș terasele pot funcționa până la ora 23.00, iar evenimentele se pot organiza până la aceeași oră.

Luni, la nivelul municipiului București se așteaptă adoptarea măsurii privind obligativitatea purtării măștilor în zona pietonală a Centrului Vechi, cu excepția teraselor.

ARAD – măsură valabilă de la 1 august

Obligativitatea purtării măștii de protecție de către toate persoanele, începând cu vârsta de 5 ani:

  • în piețele agroalimentare, permanente sau temporare, închise sau deschise,
  • în spațiile de tipul târgurilor de animale sau de produse tradiționale, bâlciuri, oboare, piețe/târguri săptămânale etc.,
  • în incinta aeroportului,
  • stațiilor CFR, autogărilor, pe peroane
  • în stațiile mijloacelor de transport în comun
  • la toate evenimentele, de orice natură, unde există aglomerări de persoane, , desfășurate atât în interior, cât și în exterior, pe toată perioada stării de alertă.

ARGEȘ – măsura a intrat în vigoare pe 30 iulie

  • Obligativitatea purtării măştii de protecţie de către toate persoanele cu vârsta de peste cinci ani, în spaţii închise şi deschise, pentru grupuri mai mari de două persoane care nu locuiesc la aceeaşi adresă.
  • Programul activităţilor comerciale de tip fast-food, drive-in, jocuri de noroc, case de pariuri, cazinouri se va reduce până la ora 22,00 de luni până vineri şi ora 23,00 în zilele de sâmbătă şi duminică
  • Administratorii societăţilor comerciale care organizează evenimente private (nunţi, botezuri, aniversări şi alte asemenea) trebuie să reducă desfăşurarea evenimentului până la ora 22,00 de luni până vineri şi ora 23,00 în zilele de sâmbătă şi duminică. În cadrul acestor evenimente sunt interzise interacţiunile fizice de tip joc sau dans, atunci când nu se poate păstra distanţa fizică.

BOTOȘANI - măsură valabilă de la 1 august

Purtarea măştii de protecţie este obligatorie pentru toate persoanele în spaţiile publice deschise:
pieţe agroalimentare, târguri, oboarele,

  • târgurile auto constituite, pe întreg intervalul orar de desfăşurare
  • zonele de aşteptare (staţii de autobuz, tramvai şi peroane CF);
  • în zonele unde se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje.

BRAȘOV – măsură valabilă de la 1 august

  • Obligativitatea purtării măștii de protecție pentru toate persoanele prezente în:
  • piețele agroalimentare, permanente sau temporare, închise sau deschise
  • în spațiile de tipul târgurilor de animale sau de produse tradiționale, bâlciuri
  • la toate evenimentele de orice natură unde sunt create condiții de aglomerare de persoane, atât în interior, cât și în exterior
  • pe arterele pietonale intens frecventate, precum și în alte zone aglomerate.


BUZĂU – măsură valabilă de la 1 august

Obligativitatea purtării măştii de protecție în cazul persoanelor cu vârsta de peste 5 ani, aflate în spațiile publice deschise:

  • toate piețele, târgurile organizate în oraș și în comunele județului
  • stațiile de autobuz
  • peroanele gării
  • piețele publice, amfiteatrele și alte zone publice în care se desfășoară serbări sau pelerinaje
  • exteriorul obiectivelor turistice
  • alte spații publice în care s-ar putea produce aglomerație (curțile bisericilor, intrarea într-o instituție publică)

CONSTANȚA -măsură valabilă de la 1 august

Obligativitatea purtării măştii în:

  • zonele de promenadă din staţiunile turistice, în intervalul orar 18,00-24,00
  • în zonele tradiţionale unde se creează aglomerări
  • esplanadele din Eforie, Mamaia Năvodari, Costineşti sau Constanţa

DÂMBOVIȚA – mărură în vigoare din 30 iulie

Purtarea măştii este obligatorie:

  • în spaţiile publice deschise în care sunt organizate pieţe, târguri şi oboare
  • pentru comercianţii care îşi desfăşoară activitatea în astfel de spaţii, obligativitatea purtării atât a măştii de protecţie, cât şi a mănuşilor

GALAȚI – măsură valabilă de la 1 august

Purtarea măştii e obligatorie în anumite intervale orare

  • pe faleza Dunării: între orele 16,00 şi 23,00, gălăţenii sunt obligaţi să poarta masca şi în aer liber pe Faleza inferioară şi superioară a Dunării, Promenada blocurilor P1 – P12 şi Potcoava de Aur,
  • în staţiile de autobuz
  • în parcuri: Spicu, Romarta Veche, Grădina Publică, Eminescu, Viva, Şahiştilor din Ţiglina I, Micro 19 şi Micro 39, Cloşca, Turn TV şi Platoul de la Sala Sporturilor.
  • pe străzile aglomerate din municipiu: pe strada Brăilei din cartierele Ţiglina I, Micro 19 şi Micro 18.
  • în pieţele din Ţiglina I, Micro 17, Micro 19 şi Micro 39, în Piaţa Centrală şi în Piaţa Basarabiei, se pot face cumpărături doar cu masca pe faţă de la ora 7,00 la 18,00.
  • în Talciocul de pe Drumul de Centură.

GIURGIU – măsură valabilă de la 1 august

Obligativitatea purtării măştii de protecţie pentru toate persoanele prezente în spaţiile publice deschise:

  • faleze
  • pieţe deschise
  • târguri, oboare
  • gări, autogări, staţii pentru transportul în comun
  • parcuri, locuri de joacă

Au fost interzise comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi a băuturilor alcoolice şi nealcoolice, în intervalul orar 23,00 – 6,00.

GORJ – măsura valabilă de la 1 august

Obligativităţii purtării măştilor de protecţie şi păstrarea distanţării pentru toate persoanele prezente în următoarele spaţii publice deschise:

  • pieţe și parcările din apropierea pieţelor
  • staţiile mijloacelor de transport în comun,
  • zonele de promenadă – zona de centru şi parcurile din municipiul Târgu-Jiu şi din oraşele/comunele din judeţul Gorj

A fost adoptată suspendarea de târguri/bâlciuri cu ocazia sărbătorilor religioase”, au mai transmis autorităţile din Gorj.

IAȘI – măsură valabilă de la 1 august

Obligativitatea purtării măștii de protecție pentru toate persoanele, prezente în spațiile publice deschise, de pe întreg teritoriul județului Iași

PRAHOVA – măsură valabilă de la 1 august

Purtarea măştii de protecţie în spaţii deschise va fi obligatorie :

  • în spaţii publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea)
  • zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje
  • exteriorul obiectivelor turistice, în intervalele orare: 07.00-11.00 şi 15.00-23.00.

SATU MARE – măsură valabilă de la 1 august

Obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile deschise, respectiv în piețele și târgurile din județ.

TELEORMAN – măsură în vigoare de la 31 iulie

Obligativitatea purtării măștii de protecție în spații închise și în spațiile deschise în care există aglomerări de persoane:

  • piețe, târguri, oboare
  • mijloace de transport în comun, stații de autobuz
  • gări, autogări, parcuri
  • în alte spații deschise unde se formează grupuri mai mari de 3 persoane.

Programul activităților comerciale de tip fast-food, drive-in, jocuri de noroc, case de pariuri și cazinouri se va reduce până la ora 22.00, în cursul săptămânii, și până la ora 23.00, în zilele de sâmbătă și duminică

De asemenea, hotărârea adoptată mai prevede și că administratorii societăților comerciale care organizează evenimente private (nunți, botezuri, aniversări și alte asemenea) vor reduce durata evenimentului până la ora 22.00, în cursul săptămânii, și până la ora 23.00, în zilele de sâmbătă și duminică. În cadrul acestor evenimente sunt interzise interacțiunile fizice de tip joc, dans.Se recomandă desfășurarea activităților religioase în aer liber.

VÂLCEA – măsură valabilă de la 1 august

Purtarea măştii de protecţie să fie obligatorie şi în spaţiile deschise aglomerate din tot judeţul,:

  • în târguri de zi, târguri săptămânale
  • pieţe agro-alimentare
  • ştranduri, piscine
  • gări, autogări, staţii de transport în comun

VRANCEA – măsura valabilă după 3 august

Purtarea măştilor de protecţie devine obligatorie în spaţiile deschise aglomerate. Primarii au termen până pe 3 august pentru a transmite lista spaţiilor în care purtarea măştilor în aer liber este obligatorie.

Măştile vor fi purtate obligatoriu:

  • în pieţele agroalimentare, oboare, târguri, talciocuri
  • pieţe, piaţete, grădini publice, parcuri, zone de agrement
  • în staţiile de aşteptare pentru transportul în comun
  • staţiile CFR, pe peroane şi în autogări.
  • în parcările magazinelor şi spaţiilor comerciale, supermarket-uri şi hipermarket-uri
  • în curţi ale lăcaşurilor de cult şi la procesiunile religioase, respectiv înmormântări sau pelerinaje.

Călărași

Purtarea măştii de protecţie în spaţiile publice deschise precum pieţe, târguri, oboare și parcuri devine obligatorie

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul