Criteriul National

LIVE Război în Ucraina, ziua 40: Explozii în primele ore ale zilei de luni în Herson și Odesa / Germania cere ca UE să interzică importurile de gaze din Rusia / Cel puțin 70% din Cernihiv, distrus de atacurile rusești

LIVE Război în Ucraina, ziua 40: Explozii în primele ore ale zilei de luni în Herson și Odesa / Germania cere ca UE să interzică importurile de gaze din Rusia / Cel puțin 70% din Cernihiv, distrus de atacurile rusești
aprilie 04
06:00 2022

Cea de-a 40-a zi de război a început cu explozii, acestea fiind auzite în primele ore ale zilei de luni în orașele Herson și Odesa. Liderii mondiali se declară stupefiați după ce peste 400 de cadavre au fost descoperite în apropiere de Kiev, autoritățile ucrainene vorbind despre „crime de război”; cadavre ale civililor executați și gropi comune din orașele Bucha, Irpin și Hostomel din jurul capitalei.

Razboi in UcrainaFoto: Colaj foto

Rezumatul zilei de duminică, pe scurt:

  • Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare interzicerea importurilor de gaze din Rusia, a declarat ministrul german al apărării Christine Lambrecht.
  • Rusia a negat acuzațiile conform cărora forțele sale ar fi ucis civili, spunând că totul e o „provocare” a Ucrainei, menită să perturbe discuțiile de pace. Ministerul de Externe al Kremlinului a declarat că Rusia solicită o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pe această temă. Ministerul rus al apărării a descris fotografiile și videoclipurile drept „o altă reprezentație organizată de regimul de la Kiev”.
  • Liderii mondiali condamnă crimele din Bucha și cer investigații independente. Președintele francez Emmanuel Macron, secretarul general al ONU António Guterres, cancelarul german Olaf Scholz, premierul britanic Boris Johnson și ambasadorul SUA la ONU Linda Thomas-Greenfield au condamnat public acțiunile Rusiei. Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a descris crimele de la Bucha drept „un pumn în stomac” și s-a alăturat aliaților occidentali care au promis să-i tragă la răspundere pe autori.
  • Zelenskiy s-a adresat forțelor ruse numindu-i „ucigași”, „torționari” și „violatori” și a promis că toate „crimele” Rusiei vor fi urmărite penal.
  • Cel puțin 70% din Cernihiv a fost distrus de atacurile rusești, a declarat duminică primarul orașului. Vladyslav Atroșenko a spus că „consecințele” atacului au fost grave și le reflectă pe cele din alte orașe grav avariate din Ucraina, cum ar fi Bucha și Mariupol.
  • Capturarea Mariupolului rămâne un „obiectiv cheie” al invaziei ruse, a declarat Ministerul Apărării din Marea Britanie, în timp ce luptele grele continuă în orașul de sud-est.
  • Rusia își va atinge toate obiectivele „operațiunii sale militare speciale” din Ucraina și speră că Moscova și Kievul vor putea semna în cele din urmă un acord de pace, a spus Kremlinul, citat de agenția de presă Inferfax.

Cele mai importante evenimente de luni privind invazia sunt LIVETEXT pe HotNews.ro:

05:00Zelensky s-a adresat publicului de la festivitatea de decernare a Premiilor Grammy printr-un mesaj video înregistrat, cerându-le oamenilor să sprijine Ucraina fiecare după cum poate. „Care este opusul muzicii? Tăcerea orașelor în ruine și a oamenilor uciși”, a spus președintele Zelenski, înaintea intrării în scenă a lui John Legend, alături de artiștii ucraineni, Mika Newton și Lyuba Yakimchukt.

01:00Imagini din satelit din Bucha arată un sanț de 13 de metri pe locul în care a fost descoperit o groapă comună.

00:39Explozii se aud și în Herson, scrie mass-media locală, potrivit Reuters.

00:20O serie de explozii au fost auzite în Odesa duminică seara târziu, potrivit martorilor Reuters.

23:27Rusia cere Consiliului de Securitate al ONU să discute despre „provocarea” de la Bucha.

22:14Obuzele rusești au ucis șapte persoane în orașul Harkiv duminică seara și au rănit încă 34, inclusiv trei copii, a anunțat parchetul regional, relatează Reuters.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

photostudio_1649947095742

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul