Criteriul National

Manifest pentru politizare – Opinii

Manifest pentru politizare – Opinii
noiembrie 30
10:00 2020

”Depolitizarea” este una din cele mai populiste teme de campanie. Urmată îndeaproape de ”descentralizare”, dar despre eroarea cu descentralizarea, cu altă ocazie. Dacă gândiți cu mintea voastră -și nu înghițiți pe nemestecate soluții populiste frumos ambalate- veți constata că soluția corectă (dar nepopulară) este fix cea opusă: politizarea. Consider că ar trebui politizate următoarele funcții*, prin numire făcută de premier sau ministru:

1) ministru, secretari de stat, secretar general in ministere. Nu sunt indecis referitor la directorii generali din ministere (din experiența mea, mai degrabă nu).

2) Șefii de agenții.

3) Șefii serviciilor deconcentrate (Inspectorat Școlar Județean, DSP, Direcția Muncii, etc).

4) Prefect.

Iată motivele:

1) ”Depolitizare” nu înseamnă, de fapt, nimic măsurabil, nimic concret pentru că în afară de râme, nimeni nu e apolitic. Cum măsurăm gradul de ”politizare” al unei persoane? Punem în funcții doar oameni care nu au mers la vot? Ne uităm pe facebook-ul lor și dacă acum 12 ani au scris un mesaj de susținere al politicianului X îl dăm afară pentru că nu e suficient de ”apolitic”? Sau apoliticii noștri sunt mai apolitici decât ai lor? Dreptul la asociere în partide politice e garantat de constituție și nu văd cum l-am putea lua unui șef de structură deconcentrată. Dacă mergem la extremul absurd, vă întreb: până la urmă de ce să nu fim conduși de expertiza aseptică a inteligenței artificiale?

2) Un ministru trebuie să poată să își pună în practică politicile pentru care guvernul a fost învestit democratic. Închipuți-vă că Miclea e ministru dar are inspectori, pe care nu îi poate schimba, acoliți de-ai lui Liviu Pop sau Andronescu. Schimbarea e esența democrației, a fixa pe cineva într-o funcție de conducere e, așadar, prin definiție nedemocratic. Închipuiți-vă că ministrul muncii dă un ordin pe care directorii județeni, pe care ministrul nu poate să îi schimbe, nu îl aplică ”fiindcă nu vrea mușchiul lor”. Nici măcar abuz în serviciu nu e… Ministrul decontează politic neputința, în timp ce aparatul îi râde în nas…

3) Cei care vor ”depolitizare” spun că vor în acele funcții ”experți”. Or, ce exact înseamnă expert? Fără să fac o teorie a ceea ce e un ”expert”, o să vă dau un exemplu: Cătălin Drulă. Un om despre care am scris numai de bine și un expert cert în infrastructură. Aș fi bucuros să fie ministrul infrastructurii, ar fi fost un excelent comisar european. Prin ce diplomă poate demonstra că este ”expert în infrastructură”, pentru că din câte știu are doctorat în IT și a lucrat în IT? Sau încă un exemplu: Vlad Voiculescu, despre care fanii spun că ar fi un excelent ministru al sănătății. Are studii de specialitate? Nu din câte știu. Are studii administrative sau științele educației? Nu, dar va ajunge viceprimarul Bucureștiului responsabil cu educație. Iată doar două exemple de oameni care pretind justificat la posturi ministeriale dar nu s-ar califica să conducă direcții județene pentru că nu sunt… experți. Treabă-i asta? Vi se pare logic? Mie nu. Pleșu a fost un excelent ministru de externe. A făcut vreo ”școală de experți în relații internaționale”?

4) Cine face parte din comisiile de concurs dacă depolitizăm aceste funcții? Să fie clar, independență absolută și obiectivitate absolută nu există. Comisiile de concurs nu sunt și nu pot fi făcute din spirite pogorâte din rai. Da, pentru posturile executive, care necesită competențe tehnice punctuale, sigur că se pot da examene obiective. Legislație, chestiuni tehnice de specialitate. Dar când conduci o structură altele sunt competențele necesare. Să cunoști bine ministrul, secretarul de stat, colegii de la finanțe, pur și simplu pentru a fi performant ai nevoie de rețele de cunoștințe pentru a fi eficient.

5) Timpul e un factor esențial. Un guvern nou, cu program ultramodern tocmai e învestit. Dacă pierzi luni bune cu concursuri, cu cunoașterea subalternilor sau altele asemenea… degeaba ai câștigat alegeri, că nu poți face nimic. Priviți noii primari: intră în iarnă cu aparatele vechilor primari. Acestea sunt argumentele principale și, probabil, suficiente. Mai sunt și altele, cel mai important fiind că partidele nu au decât foarte puțini oameni cu competențe clare. Politizarea funcțiilor de mai sus ar duce, inevitabil, la profesionalizarea partidelor mari. Ne mai putem gândi și la lipsa actuală de răspundere pentru anumite numiri: adesea cei în funcție au ajuns prin concursuri desfășurate cu comisii prietenoase, iar liderii politici care i-au susținut se ascund sub ”dom’le, haber nu am, a câștigat concursul”. Dacă întreg partidul ar deconta pentru numiri neinspirate, responsabilitatea ar fi mult mai mare atunci când se fac respectivele numiri.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

photostudio_1649947095742

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul