Criteriul National

Marea actriță Stela Popescu a murit la vârsta de 81 de ani, în urma unui stop cardio-respirator

Marea actriță Stela Popescu a murit la vârsta de 81 de ani, în urma unui stop cardio-respirator
noiembrie 23
18:22 2017

Marea actriță Stela Popescu a murit la vârsta de 81 de ani, în urma unui stop cardio-respirator.

Actrița a fost găsită la ora 15.40 fără suflare, de un echipaj SMURD.

SMURD spune că apelul a fost primit la 15,32, la 112, din partea fiicei. La fața locului a ajuns un echipaj care a putut constat doar decesul. Conform SMURD, Stela Popescu era decedata de ceva vreme.

Stela Popescu s-a născut la 21 decembrie 1935 într-o familie de învățători modești, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă. Atunci, în 1940, tatăl ei considerat intelectual, deci dușman de clasă, este deportat în Siberia, iar mama se refugiază, împreună cu fiica în România, la Brașov. În 1953, susține examenul de admitere la facultate și este repartizată la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki“, la care renunță după un an și jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne. În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, iar în paralel continuă să susțină spectacole de teatru. La sfârșitul facultății, este repartizată la Teatrul din Brașov, acolo unde ajunge să susțină 400 de spectacole pe an. Din 1963 până in 1969 joacă la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. În 1969, Stela părăsește Revista și se angajează la Teatrul de Comedie, ceea ce nu o impiedică să continue colaborarea cu Radiodifuziunea Română (pe atunci Radioteleviziunea) din 1963 până în prezent. În paralel, susține și o colaborare cu Revista Românească, sub condeiul lui Mihai Maximilian, cu care avea să se căsătorească în 1969, la puțin timp după divorțul de Dan Puican. Totodată, joacă în celebra serie de spectacole „Boema” de la Grădina Boema, spectacole care se înscriu în peisajul anti-putere pentru vremea aceea, cu succes de public foarte mare. Timp de 24 de ani cât a jucat la Teatrul de Comedie, vara, când se încheia stagiunea teatrală, juca la Revistă la Grădina Boema. La Teatrul de Comedie joacă din 1969 până în 1993, când revine la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, unde lucrează și în prezent. Pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” și pe cea a Teatrului de Comedie, Stela Popescu strălucește în piese precum „Omul care a văzut moartea”, „Mama Boema”, „Boema, slăbiciunea mea” etc. A jucat 18 ani în „Preșul”, 12 ani în „Pețitoarea” și 10 ani în „Plicul”. A avut șansa de a lucra cu mari regizori, precum: Sanda Manu, Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu.

 

Între anii 1971 și 1979 face cuplul, pe scenă și la televiziune, cu Ștefan Bănică. Cât despre longevivul cuplu umoristic Stela – Alexandru Arșinel, care a început în 1979, acesta a fost garanția umorului de calitate și în prezent, dar și în trecut, când textele scenetelor erau semnate Mihai Maximilian.

Text original pe B1 – Stela Popescu a murit

 

Comentarii

Comentarii

Despre autor

Digital

Digital

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

Revoluția fiscală - o gogoriță națională EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Exprimarea greoaie din textul Ordonanței pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal a creat mai degrabă confuzie, în rândul angajaților, decât să confere siguranța pe care și-o doreau guvernanții. Această “revoluție fiscală” declanșată de Guvern a alimentat și mai mult nemulțumirile celor care protestează în stradă săptămână de săptămână.
O adevărată cavalcadă ce a provocat nenumărate neliniști , pe deplin justificate au tot zdruncinat atît încrederea dar mai ales au alimentat temerile tuturor oamenilor de bună credință din Romînia. Promisiunile lansate imediat după începutul acestui an au cauzat o adevărată sarabandă a emisiunilor în care doamna ministră a portofoliului muncii-Lia Olguța Vasilescu a tot fost invitată.
Numai că, din nefericire, din toate acestea s-a desprins ceva ce nu are o finalitate sau ceva care nu va aduce prosperitatea românilor . ‘‘Mult zgomot pentru nimic” ar fi motto-ul acestei adevărate campanii de conștientizare a noii revoluții fiscale. Aceasta își va arăta cu adevărat efectele în cel mai scurt timp.

Cu toate mijloacele moderne de informare , promisiunile și noutatea adusă în practică în domeniul fiscal a determinat ca întreaga clasă politica aflată la guvernare să se plângă deseori că toți oamenii nu le înțeleg deloc rostul sau deja iluzoriul program de guvernare, rămas mereu în urmă sau neonorat din cauze diverse…
Lipsa de transparență este dublată și de o lipsă de comunicare corespunzătoare ce accentuează lipsa resurselor financiare si antrenează nemultumirea majorității cetățenilor, acei buni plătitori de taxe și impozite ! .......

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Parteneri:

content writing
clovis.ro