Criteriul National

MARI PERSONALITĂȚI! Alexandru cel Mare între glorie și decadență…

MARI PERSONALITĂȚI! Alexandru cel Mare între glorie și decadență…
ianuarie 30
09:55 2016

 Alexandros III Philippou Makedonon (20 iulie 356 î.Hr.–10 iunie 323 î.Hr.), cunoscut sub numele de Alexandru cel Mare, Alexandru Macedon sau Alexandru al III-lea al Macedoniei ( în greacă Μέγας Αλέξανδρος), rege al Macedoniei (336 î.Hr.-323 î.Hr.) a fost unul dintre primii mari strategi şi conducători militari din istorie. Cuceririle sale spectaculoase i-au făcut pe greci stăpâni ai Orientului Apropiat. La moartea sa, la vârsta de 33 de ani, Alexandru era stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată. Alexandru a contribuit substanţial la răspândirea culturii elene în întreaga lume.a fost unul dintre primii mari strategi și conducători militari din istorie. Cuceririle sale spectaculoase i-au făcut pe macedoneni stăpâni ai Orientului Apropiat.

FRONT

Fiul regelui Filip al II-lea al Macedoniei și al reginei Olimpia s-a născut în anul 356 î.Hr., chiar în aceeași noapte când Templul lui Artemis din Efes a fost incendiat. Tatăl său, care avea multe soții și care își neglija nevasta, i-a oferit fiului său, de-a lungul copilăriei o educație spartană, fiind foarte sever. Se spune că l-a aruncat în mijlocul unui grup de lei Zilnic, Alexandru se antrena din greu să lupte și să comande soldați, îndeplinind îndatoriri militare stricte. Datorită acestui mod de viață, a deprins tradițiile militare, dezvoltându-și o constituție robustă.

Mama lui Alexandru, Olimpia, nu era de origine macedoneană, ci era grecoaică din Epir. După istorici, ea a fost o femeie aprigă, extrem de neconvențională, cu ambiții dinastice foarte puternice și cu interese oculte, crezând în „viața viitoare” și farmece. Soțul ei, regele Filip, a luat-o în căsătorie când ea avea 20 de ani, iar el 28. Dar, foarte curând, după conceperea lui Alexandru, el a început să se sperie de propria lui soție, pe care a surprins-o odată dormind cu șerpi în pat. Oracolul i-a prezis lui Filip că ochiul cu care s-a uitat prin gaura cheii ca să-și vadă pe ascuns nevasta îi va fi scos în viitor. Ceea ce s-a și întamplat, în cursul unei lupte.

Când Alexandru a împlinit treisprezece ani, tatăl său, regele Filip al II-lea al Macedoniei, a decis că Alexandru avea nevoie de o educație superioară pe lânga educația spartană, și i-a căutat un tutore. Acesta a fost marele filozof al antichității, Aristotel, care s-a ocupat de educația tânărului Alexandru, dându-i acestuia vaste cunoaștințe din domeniul filozofiei, astronomiei, matematicii, artei, biologiei, geografiei și politicii.

Pallas_Athena_by_Rembrandt_Museu_Calouste_Gulbenkian_1488

Circulă și în prezent legenda conform căreia micul prinț a reușit să îmblânzească un armăsar cu coama neagră, de proveniență grecească ce fiind vândut regelui de către un comerciant, nu l-au putut călări nici cei mai puternici generali din armata lui Filip și nici regele însuși. Alexandru a exclamat: „Ce cal pierd (ei, suita lui Filip). Și numai pentru că ei nu știu să se poarte cu un cal”. Alexandru i-a cerut voie tatălui său să tragă de frâiele calului și descoperise frica calului față de umbra sa. L-a întors cu fața spre soare și l-a putut încăleca. De atunci, acest armăsar a devenit calul lui Alexandru, pe care l-a numit Bucefal („cap de bou”). Filip, tatăl lui Alexandru l-a cumpărat în 343 î.Hr. pentru o sumă echivalentă acum cu 20.000 lire sterline, iar în acel moment era atât de sălbatic încât nimeni nu-l putea încăleca. Descris ca provenind din cea mai bună linie de creștere thesaliană, Bucefal avea roba neagră și o stea albă în frunte și era mai mare în comparație cu ceilalți contemporani ai săi. Un scriitor grec spunea că Bucefal avea un ochi albastru.

 

Confom istoricilor, Alexandru era un băiat deosebit, având o frumusețe aproape feminină, și fiind exact opusul tatălui său Filip, care era o „brută care bea de stingea și era dur cu toți cei din jurul său”. Alexandru avea trăsături delicate; toate reprezentările lui rămase până astăzi confirmă acest lucru.

Conform lui Plutarh, Alexandru a avut un temperament violent și impulsiv, care, fără îndoială, a contribuit la unele dintre deciziile sale. Deși Alexandru a fost încăpățânat și nu a răspuns la toate comenzile primite de la tatăl său, el a fost deschis la dezbateri. El a avut și o latură mai calmă, perceptivă, logică și calculată. A avut o mare dorință de cunoaștere, o dragoste pentru filozofie, și a fost un cititor pasionat. Acest lucru a fost, fără îndoială, datorită tutelei lui Aristotel. Alexandru a fost inteligent și avea un ritm alert de învățare. Datorită inteligenței sale, și-ar fi dezvoltat capacitatea de-a comanda. El a avut o mare auto-reținere în „plăceri ale corpului”, în contrast cu lipsa lui de control de sine, și cu consumul de alcool. Alexandru a fost erudit și pasionat atât de arte și științe. Cu toate acestea, el a avut un interes scăzut în sport sau jocuri olimpice, spre deosebire de tatăl său. El a avut o mare carismă și o forță de personalitate, caracteristici care l-au făcut un mare lider.

Abilitățile sale unice au demonstrat incapacitatea generalilor săi să se unească și să mențină Imperiul după moartea lui – doar Alexandru a avut capacitatea de a face acest lucru.

Alessandro_Magno_(firmata_Menas)_-_sec._III_a.C._-_da_Magnesia

În timpul ultimilor săi ani, mai ales după moartea lui Hephaestion, Alexandru a inceput să prezinte semne de megalomanie și paranoia. Realizările sale extraordinare, împreună cu propriul său sentiment inefabil al destinului și lingușirea tovarășilor săi, pot fi combinate cu iluziile sale de grandoare care sunt ușor vizibile în testamentul său, precum și dorința sa de a cuceri lumea.

El pare să fi crezut ca el însuși este un zeu, sau cel puțin a încercat să se divinizeze. Mama sa, Olimpia, întotdeauna a insistat că el a fost fiul lui Zeus, confirmat de oracolul lui Amun de la Siwa. El a început să se identifice ca fiu al lui Zeus-Amon.

Alexandru a adoptat elemente ale tradiției persane, practici pe care macedonenii le-au respins. Cu toate acestea, Alexandru a fost un conducător pragmatic, care a înțeles dificultățile de a guverna asupra diferitelor popoare. Astfel, comportamentul său megalomanic ar fi fost pur și simplu o încercare practică de a consolida statul său și de păstrare a imperiului întregit.

Alexandru Macedon era descris ca o persoană superstițioasă. De foarte multe ori, seara, organiza împreună cu generalii săi concursuri de rezistență la băut, presărate cu partide de homosexualitate. Istoricii spun că într-o noapte Prohamos, unul dintre supușii lui, a băut trei litri de vin de stafide, foarte tare, și trei zile mai târziu a murit. Alexandru a vrut să depășească recordul și a băut patru litri. A două zi l-a cuprins o febră foarte puternică și la puțin timp a intrat în comă. La 28 iulie 323 î.Hr. a murit lăsând imperiul în „mâna celui mai bun” dintre generalii săi.

buchephalus

Ar fi nedrept şi de neconceput să considerăm toate împlinirile lui fără să-l însoţim de fabulosul cal pe care l-a încălecat în marile lui bătălii. Calul se numea Bucefal, ceea ce însemna „cap de oaie“ şi se referea la fruntea largă şi la profilul uşor concave caracteristice sângelui oriental cât şi unei culori thesaliene.

Descris ca fiind cea mai bună linie de creştere thesaliană, Bucefal avea roba neagră şi o stea albă în frunte şi era mai mare în comparaţie cu ceilalţi contemporani ai săi. Un scriitor grec spunea că Bucefal avea un ochi albastru. Tatăl lui Alexandru l-a cumpărat în 343 î.Ch. pentru o sumă echivalentă acum cu 20.000 lire sterline, iar în acel moment era atât de sălbatic încât nimeni nu-l putea încaleca. Dar, Alexandru, care la 12 ani îşi terminase deja serviciul activ de armată a spus că-l va încaleca. Văzând că Bucefal se sperie atât de umbră să cât şi de oamenii care încercau să-l îmblânzească, Alexandru l-a întors cu faţa spre soare şi s-a aruncat pe spatele lui.Alexandru l-a încălecat pe Bucefal pentru ultima dată în 327 î.Ch. când l-a învins pe regele indian Porus. Bucefal avea 30 de ani şi la sfârşitul zilei a murit din cauza rănilor. A fost înmormântat cu onoruri militare, iar în acel loc Alexandru a fondat cetatea Bucefalia.

AlexandertheGreatbyGeorgeSStuartRealizările și domnia lui Alexandru cel Mare sunt prevestite și menționate în Biblie, în special în Cartea lui Daniel și Cartea Macabeilor.

„Și va ieși la iveală un rege viteaz și va stăpâni peste un regat puternic și va face numai ceea ce i se va părea bun.Iar când va fi în culmea puterii sale, regatul lui se va prăbuși și se va împărți după cele patru vânturi ale carului, fără ca să rămână urmașilor lui și nici să aibă putere întocmai ca mai înainte, că regatul lui va fi sfâșiat și se va împărți la alții decât la aceia din neamul lui. „(Proorocul Daniel-Capitolul 11,vers.3-4)
 
„Apoi m-am uitat din nou și iată o altă fiară, asemenea unui leopard, având pe spate patru aripi de pasăre; și fiara avea patru capete, și i s-a dat putere.” (Daniel-Capitolul 7,vers.6)
 
” Și m-am uitat în vedenie și, când priveam, parcă eram în capitala Suza, care este în țara Elamului și, stând cu privirea ațintită, eram pe fluviul Ulai. ” (…) Și am ridicat ochii mei și m-am uitat și iată un berbec cu două coarne stând în picioare în fața fluviului și coarnele lui erau lungi, iar unul mai lung decât celălalt și cel mai lung creștea cel din urmă. Am văzut berbecul lovind cu coarnele la apus, la miazănoapte și la miazăzi și nici o fiară nu-i putea sta împotrivă și nimeni nu scăpa de asuprirea lui. El făcea ce voia și creștea. Și m-am uitat cu luare aminte și iată un țap venea de la apus pe deasupra feței pământului, fără ca să-l atingă. Și țapul avea un corn între ochi, care corn se putea zări. (…)și a venit până la berbecul cel cu două coarne pe care l-am văzut stând în fața fluviului și s-a năpustit spre el cu toată tăria puterii lui.  Și l-am văzut cum s-a apropiat de berbec, s-a întărâtat împotriva lui și a lovit berbecul și i-a sfărâmat cele două coarne, iar berbecul nu mai avea putere să i se împotrivească; și l-a aruncat la pământ și 1-a călcat în picioare și nimeni n-a scăpat pe berbec.  Și țapul a crescut foarte și când a ajuns puternic, cornul cel mare s-a sfărâmat și am zărit patru coarne crescând în locul lor, spre cele patru vânturi ale cerului. (Proorocul Daniel-Capitolul 8,vers.2-8)
 
*”apoi un al treilea regat de aramă, care va stăpâni peste tot pământul.” (Proorocul Daniel-Capitolul 2,vers.39)
 
” După ce s-a luptat Alexandru Macedon, fiul lui Filip, care a ieșit din țara Chitim și a bătut pe Darie, regele Perșilor și al Mezilor, a domnit în locul lui, fiind cel dintâi împărat de neam grecesc.  Și a făcut războaie multe, a biruit multe cetăți și a nimicit pe regii pământului. Și a trecut până la marginile pământului, a luat prăzi de la neamuri multe și a fost supus pământul înaintea lui.  Și s-a înălțat și s-a ridicat inima lui și a adunat putere și oștire foarte tare.  Și a stăpânit țări și neamuri și tirani și i-au fost lui birnici.  Și după aceasta a căzut la pat și a înțeles că i se apropie moartea. Atunci a chemat slugile sale cele cinstite, care erau cu sine, crescuți din tinerețe, și le-a împărțit regatul său, încă fiind viu.  Și a domnit Alexandru timp de doisprezece ani, și a murit.  Și au stăpânit slugile lui fiecare la locul său. Și au pus toți steme după ce a murit el, și fiii lor după dânșii ani mulți, și s-au înmulțit răutățile pe pământ.
(Cartea întâi a Macabeilor-Capitolul 1,vers.1-10)
MacedonEmpire
Imperiul lui Alexandru cel Mare la maxima sa întindere
 
La moartea sa, la vârsta de 32 de ani, Alexandru era stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată. Alexandru cel Mare a contribuit substanțial la răspândirea civilizației elenistice în întreaga lume.

Alexandru cel Mare, Rege al Macedoniei și conducătorul unui imperiu enorm, care se întindea de la marginea Chinei, până în Egipt și Europa, a murit pe 10 iunie 323 î.Hr., la vârsta de 32 de ani, din cauza malariei (conform opiniei unora) sau a fost otrăvit (conform altora).

Misterul morții celui mai mare cuceritor al antichității nu a fost nici acum dezlegat. Se spune că a murit la puțin timp de la pierderea prietenului său drag din copilarie, Hefaiston (care a murit de febră tifoidă, ce a contactat-o în campania din India). La sfârșitul lunii mai, Alexandru cel Mare ținea un mare ospăț și orgie la Medius, unul dintre efebiții săi favoriți, pe 3 iunie. După ce băuse vin din cupa de 12 litri a lui Hercule, a strigat de durere și s-a prăbușit și a fost curpins de febră. Cu câteva zile înainte, navigând pe Eufrat, își pierduse diadema luată de o pală de vânt. Un vâslaș a sărit după ea în apă și, ca să înoate mai ușor înapoi, și-a pus diadema pe cap. Gestul a fost interpretat ca un semn rău, care prevestea că imperiul avea să-și schimbe stăpânul.

Starea regelui s-a înrăutățit rapid. Pe 10 iunie își pierdu cunoștința. Timp de 10 zile s-a aflat în agonie la pat, înconjurat de generalii săi care doreau să afle care dintre ei va fi numit moștenitorul marelui Imperiu ce se întindea din Grecia spre India. Alexandru cel Mare suferea de febră cu temperatură ridicată, avea stări de vomă, regurgita sânge, suferea de friguri, ochii erau înroșiți, avea dureri abdominale acute, dureri de spate, momente de delir și, în final, paralizie. Când mama lui Darius a văzut starea gravă în care se afla regele s-a întors către un perete și a murit prin înfometare. Doctorii făceau tot ce puteau ca să-l salveze. Însă a fost în zadar. În seara zilei de 13 iunie, inima a încetat să-i mai bată.

Ca întotdeauna în cazul morții subite a unui suveran, s-a vorbit de otrăvire. Crima ar fi fost plănuită de Antipater, locotenentul lui Alexandru, și înfăptuită de fiul acestuia, Iolaus, care era paharnicul regelui. Băutura mortală ar fi fost apa înghețată luată din izvorul rîului Styx, din Arcadia. Apa era pusă într-o copită de măgar, de cal sau catâr, căci orice alt vas din lut, fier sau bronz ar fi crăpat din pricina răcelii și acidității apei. Ipoteza otrăvirii, acceptată de îndată de mama lui Alexandru, Olimpia, i-a oferit bătrânei regine, veșnic pusă pe represalii, un motiv de răzbunare.

Dar adevărul pare să fi fost altul. Clima caldă a Babilonului în pragul verii, mlaștinile care înconjurau orașul, țînțarii: existau toate condițiile îmbolnăvirii de malarie. Alexandru delira deja când unul dintre generalii săi i-a pus întrebarea decisivă: cui îi lăsa imperiul? „Celui mai bun/puternic/vrednic/demn“, ar fi răspuns el. După alții, răspunsul ar fi fost: „Celui mai puternic“ sau: „Celui mai vrednic“, și, scoțându-și inelul, l-a pus pe degetul lui Perdiccas. Se poate bănui cine a născocit acest scenariu. Dar i se poate da crezare? Mărturiile oficiale atestă faptul că, începând cu 10 iunie, bolnavul, foarte slăbit, n-ar mai fi putut rosti cuvintele care i-au fost atribuite. Este însă o tactică bine știută că, în scopuri politice și pentru a influența opinia publică, să li se atribuie postum suveranilor aflați pe patul morții tot felul de cuvinte. Sunt controverse legate de ultimele sale cuvinte, având dublă semnificație: „lui Caterus” (Krater’oi) sau celui mai puternic (Krat’eroi).

Alexansersarkofagen

Trupul neînsuflețit al regelui a fost așezat într-un sarcofag de aur, iar mai apoi într-o casetă mare, tot din aur. În drum spre monumentul funerar,Ptolemeu a deturnat convoiul funerar, ducând sarcofagul cu trupul regelui la Memphis, în Egipt. Succesorul acestuia, Ptolemeu al II-lea Filadelful, a mutat sarcofagul în Alexandria, unde va și rămâne vreme îndelungată. Ptolemeu al IX-lea Latiros, unul dintre succesorii lui Ptolemeu I, topește sarcofagul de aur pentru fabricarea de monezi, așezând trupul regelui într-o casetă de sticlă. În cele din urmă, în anul 200, împăratul Septimius Sever a închis mormântul regelui pentru public.
Sfântul Sisoe, ucenic al Sfântului Antonie cel Mare, s-a oprit lânga mormântul lui Alexandru cel Mare. Privind spre osemintele celui care fusese până nu demult unul dintre cei mai mari cuceritori și împărați ai lumii, sfântul a început să cugete la zădărnicia vieții omenesti, vârsând lacrimi pentru neajunsurile vieții.
 
În zilele noastre, mormântul și trupul cuceritorului par a fi pierdute pe veci. Imediat după oficializarea creștinismului, în secolul al IV-lea, nu a mai apărut nicio menționare a mormântului.
Sf Sisoe

 În prezent există un număr mare de legende folclorice și tradiționale despre marele cuceritor al antichității. Se povestește că a fost fiul ultimului faraon al Egiptului și că în copilărie, Filip l-a aruncat la lei și că l-ar fi aruncat accidental pe un astronom egiptean într-o groapa. Se spune că a cucerit Roma și Cartagina. Ar fi întâlnit giganți, oameni fără cap, cu șase picioare și șase brațe, pitici, oameni-maimuță și oameni galbeni în India. A fost înghițit de un pește uriaș și scuipat afara. A călătorit în ținuturi întunecate unde Soarele nu răsărea niciodată. Ar fi explorat Munții Himalaya. Că a zburat pe spatele unei păsări imense și că s-a întâlnit cu amazoanele. Acesta ar fi descoperit și fântâna tinereții.

Atât de divinizat a fost Alexandru cel Mare pentru realizările sale, încât europenii și oamenii din Orientul Mijlociu erau încântați și extaziați de inventarea și istorisirea acestor legende. Alexandru cel Mare era de asemenea, standardul cu care voiau să se măsoare alți cuceritori precum: Iulius Cezar care a căzut plângând când i-a vizitat o statuie de-a sa și când a citit fragmentul care descria moartea mentorului său, spunând că nu a realizat nimic față de Alexandru care la vârsta lui tânară, cucerise Persia; împaratul Caracalla l-a admirat și el;Hanibal, care i-a studiat tacticile pentru a invada Roma, a căror strategii sunt considerate de valoroase în armata americană de azi. Ultima regină elenistică a Egiptului Ptolemeic, Cleopatra, se considera a fi urmașa acestuia, fiind de sânge grecesc. Sultanii din evul mediu, ca Mahomed al II-lea sau Soliman I au încercat să extindă Imperiul Otoman până la aceleași dimensiuni ale Imperiului lui Alexandru. Influența lui a continuat și în epoca modernă- împaratul francez Napoleon I și-a decorat dormitorul cu un portret de-al său, iar Adolf Hitler tot menționa în discursurile sale despre expasiunea estica a Germaniei naziste, asemănând Rusia cu Imperiul Persiei și Germania cu Imperiul Macedonean. Așa cum și Alexandru a năzuit să devină asemeni lui Ahile, toți comandanții militari și-au dorit să-l depășească. Niciun alt lider militar ca el, nici măcar Ginghis Han, n-au reușit să cucerească teritorii atât de vaste într-un timp atât de scurt (12 ani), fără sa fie înlăturat de la putere sau să sfârșească în umilința.

Niciun alt lider occidental nu a mai reușit să cucereasca într-un timp atât de scurt Persia (sau Iranul de azi) datorita reliefului muntos, greu de traversat. Alexandru cel Mare n-a pierdut nicio bătălie. Deși în perioada imediat după moartea sa au urmat numai războaie dintre generalii săi, s-a născut o noua cultură – Elenismul în care, datorită lui, cultura a progresat. Cultura greacă a influențat până și arta budista datorită intervenției militare din India. Alexandru dorea să puna bazele unui Imperiu Euroasiatic care să îmbine cultura greacă cu cea orientală. N-a reusit în totalitate, însa în schimb, a pus bazele la ceea ce numim noi în prezent- globalizare.

Așa cum a murit în plină glorie, Alexandru cel Mare va rămâne pentru totdeauna un mare comandant tânăr al antichității.

Alexandru cel Mare
  În loc de concluzie…

Alexandru cel Mare a rămas în istorie pentru nenumăratele fapte de arme. Puţini ştiu că el este, în acelaşi timp, inventatorul unei metode eficace de spionaj.

Pentru a se convinge care dintre soldaţi îi este loial şi care nu, el şi-a încurajat oamenii să scrie familiilor. Apoi, a interceptat toate scrisorile şi le-a citit pentru a vedea ce părere au oamenii despre el!

Sunt de părere că un lucru ce nu lasă loc interpretărilor are forța de a transcede! Și are eticheta de a fi cu statutul de incontestabil!
Se referă la profesioniștii uniți toți într-un ideal militar, nu într-o turmă de…naivi ( ca să nu-i cataloghez ca fiind proști ) condusă de un mare strateg.
Până la urmă rolul de conducător, de lider militar, de președinte al unei țări e mai mult decât o marionetă manevrată de ….orice păpușar. Bineînțeles, consilierii și specialiștii din echipă sunt foarte importanți și hotărăsc totul, dar nu din umbră, ci de comun acord!
Eh, stimabililor, nu-i așa că s-au schimbat foarte multe lucruri și tocmai paradigma, felul de a vedea lumea este diferit?

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

„Ţi-e milă? Ţi-am luat banii!…”- CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tristele amintiri au ajuns departe…De fapt, cu o anumită ritmicitate , indiferent de context omul are posibilitatea de a alege .

Iar, această posibilitate de a râde sau de a plânge ar trebui să nu ne-o cenzureze nimeni!

De cele mai multe ori, datorită „regulilor nescrise” ale acestei societăţi suntem puşi în faţa unor evenimente triste şi întunecate , dar comicul îşi face apariţia tocmai atunci când ne-am aştepta cel mai puţin.

De la o vreme încoace am tot scris pe diferite atitudini vis a vis de anumite aspecte ce m-au determinat să mă exprim în mai multe registre sufleteşti!

Dar acum e cu totul altă treabă…

Fără să aduc jigniri, situaţia în care se află românul este analizată în mod ironic.“Filantropica” reprezintă cea mai eficientă şi în acelaşi timp amuzantă metodă de a aduce în prim-plan ideea că “nu tot ceea ce pare este adevărat”.

Asemeni unei proiecţii video avem o sumendenie de întâmplări ce constituie o modalitate de a genera materiale de informare publică.

Modul în care noi, asemeni spectatorilor avem „şansa” de a privi lumea este oarecum influenţat de experienţele celor din trecut, deoarece astfel, participând în mod indirect la acţiunile personajelor, noi suntem publicul ce primeşte şi decodifică mesajul în mod diferit.

Replica cheie a lui Gheorghe Dinică (textier pentru cerşetori) :”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană”, reprezintă fraza de bază a relaţiilor publice.

El este un portret „artistic”, machiavelic până la perfecțiune al diavolului ca show-man de geniu, care prin minciună şi înşelăciune a reuşit să ocupe o poziţie bună în societate. Această replică ar putea să-l includă, în cinismul ei şi pe artistul român care cerşeşte finanţare şi care va rămîne cu mîna întinsă, atâta timp cât nu găseşte o poveste captivantă...........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro