Uleiul de canepa este extras din semintele plantei de canepa, denumirea data plantei de canabis cu putin sau deloc THC (THC fiind o substanta psihoactiva). Semintele sunt presate la rece pentru a produce unul dintre cele mai bune si diverse uleiuri nutritionale disponibile, un ulei cu popularitate din ce in ce mai mare, dat fiind faptul ca are o lista lunga de beneficii pentru sanatate care au fost confirmate de nenumarati cercetatori.
Semintele de canepa nu au atat de multe substante fitochimice ca planta insasi, dar au un profil bogat de acizi grasi, proteine, carbohidrati, vitamine si minerale bioactive valoroase. Numeroasele efecte pozitive asupra sanatatii pe care le poti obtine consumand in mod regulat ulei de canepa sunt legate de raportul 3:1 dintre acidul linoleic si acidul alfa-linolenic, doi acizi grasi polinesaturati esentiali extrem de benefici pentru inima.
Acestea fiind spuse, iata care sunt marile beneficii pe care le ofera consumul de ulei de canepa:
Echilibreaza sistemul hormonal.
Uleiul de canepa contine acid gamma-linolenic (GLA), un nutrient necesar pentru sintetizarea prostaglandinelor, niste compusi identici cu hormonii care contribuie la diferite functii ale corpului. Dupa cum au descoperit oamenii de stiinta, suplimentarea organismului cu GLA poate imbunatati sanatatea hormonala si poate reduce simptomele asociate cu sindromul premenstrual, cum ar fi crampele menstruale. In plus, dovezile sustin ca uleiul de canepa poate reduce sensibilitatea sanilor, iritabilitatea si depresia.
Promoveaza sanatatea inimii.
Uleiul de canepa imbunatateste sanatatea inimii prin mai multe mecanisme.
Contine niveluri ridicate de acizi grasi esentiali omega-6 si omega-3 in raport de 3:1. Studiile au aratat ca raportul nu trebuie sa depaseasca niciodata 4:1, ceea ce inseamna ca 3:1 este un raport perfect pentru sanatatea noastra. Acesti acizi grasi esentiali reduc nivelul de colesterol din sange, ajutand la prevenirea bolilor de inima.
Uleiul de canepa este, de asemenea, bogat in lipaza, o enzima ce actioneaza ca tratament de chelare non-invaziv pentru indepartarea depunerilor de placa din vasele de sange si membranele celulare.
Ajuta la pierderea in greutate.
GLA gasit in semintele de canepa poate reduce pofta de zahar si este un supresor natural al poftei de mancare, fiind astfel de mare folos pentru cei care doresc sa slabeasca.
Totodata, se pare ca acizii grasi omega-3 stimuleaza procesul de pierdere in greutate, desi inca nu exista suficiente dovezi care sa ateste acest lucru.
Amelioreaza diferite afectiuni ale pielii.
Uleiul de canepa este un hidratant excelent pentru piele, deoarece se absoarbe usor si previne pierderea umiditatii pielii. De asemenea, este bogat in antioxidanti si acizi grasi esentiali, ceea ce ajuta la imbunatatirea texturii pielii.
Uleiul de canepa ofera si alte beneficii pielii: amelioreaza acneea, psoriazisul si dermatita, trateaza eczemele si sporeste rezistenta la infectii virale, fungice si bacteriene.