Criteriul National

Marșul pentru viață 2017 intitulat „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine” va avea loc pe data de 25 Martie

Marșul pentru viață 2017  intitulat „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine” va avea loc pe data de 25 Martie
februarie 10
17:21 2017

poza-site-mars-v1.0-768x438

În perioada 1–31 martie 2017, în numeroase orașe și localități din România și Republica Moldova, se va desfășura Luna pentru viață 2017 „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”, având ca punct culminant Marșul pentru viață 2017 – „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”, organizat sâmbătă, 25 martie 2017.

Marșul pentru viață este la a VII-a ediție națională. Tema „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine” oferă posibilitatea dezbaterii necesității, posibilității și eficienței sprijinirii femeilor aflate în criză de sarcină.

La nivel național, aceste manifestări nu au un organizator unic, ci în fiecare oraș sau localitate există organizatori locali independenți, care reprezintă diferite organizații și instituții pro-viață locale.

Iată câteva aspecte care motivează tema aleasă pentru acest an.

România ocupă locul a doilea în lume în statistica numărului de avorturi raportat la populația actuală (Rusia este pe locul întâi): 22.743.390 de avorturi legale, chirurgicale, doar în spitalele de stat, în perioada 1958–iunie 2016, față de o populație de 19.760.000 de persoane la 1 ianuarie 2016.

În condițiile în care civilizația tradițională și spiritualitatea românească nu au valorizat avortul, numărul uriaș de avorturi este cauzat de ignorarea problematicii crizei de sarcină și de existența unei mentalități publice pro-avort, ambele cu rădăcini în perioada și în ideologia comunistă.

Criza de sarcină

Criza de sarcină apare în momentul în care o femeie ia în considerare întreruperea cursului firesc al sarcinii, care s-ar concretiza prin nașterea copilului, și se gândește la posibilitatea de a face avort. Criza de sarcină se datorează unor probleme exterioare cărora ea nu reușește să le facă față.

Cel mai des întâlnite cauze ale crizei de sarcină sunt:

  • tatăl copilului nu își dorește copilul;

  • tatăl copilului o părăsește pe mamă;

  • femeia depinde financiar de tatăl copilului, care îi cere să facă avort;

  • femeia trăiește într-o relație violentă din care nu se poate desprinde;

  • femeia este necăsătorită și se teme de ostracizarea din spațiul public dacă va naște copilul.

Criza de sarcină este accentuată de presiunea din partea altor persoane pentru a face avort: 64% dintre femeile care au făcut avort s-au simțit presate să facă avort, potrivit unui studiu publicat într-o prestigioasă revistă medicală1.

În majoritatea cazurilor, femeile în criză de sarcină doresc să aibă și alte opțiuni în afara avortului. Dar aceste opțiuni devin disponibile doar dacă o altă persoană o sprijină. Lipsa sprijinului duce la lipsa de alte opțiuni. Astfel, alegerea avortului nu mai este o alegere propriu-zisă, ci pare singura cale de ieșire din criza de sarcină. Decizia de avort în criza de sarcină este sintetizată cel mai potrivit de scriitoarea americană Frederica Mathewes-Green: „O femeie nu dorește să facă avort așa cum își dorește o înghețată sau un Porsche, ci ca un animal prins în cursă care își roade picioarele pentru a scăpa”.

Relatările persoanelor care au făcut avort (www.avorturiregretate.ro) și relatările persoanelor care au ales să nască copilul, deși au luat în calcul și avortul (www.femeifericite.com), arată cât de traumatizantă este criza de sarcină. În plus, în cazul avortului, ea se continuă adesea cu tulburarea de stres post-avort, care poate ajunge până la sinucidere. Studiile arată că femeile care au făcut avort prezintă un risc de suicid de 6 ori mai mare2.

Mentalitatea pro-avort

Legalizarea avortului la cerere de către regimul comunist prin Decretul 463 din 1957 nu a avut impact doar asupra persoanelor care doreau să facă avort, ci a transformat mentalitatea publică și societatea în ansamblu. Așa se explică curba ascendentă a numărului de avorturi în primii ani de după legalizarea avortului la cerere în România:

  • 1958: 112.100

  • 1959: 578.000

  • 1960: 774.000

  • 1961: 865.000

  • 1962: 967.000

  • 1963: 1.037.000

  • 1964: 1.100.000

Prin asocierea „este legal, deci este corect” și prin prezentarea avortului ca o emancipare oferită de comunism femeii în comparație cu regimul anterior, avortul a fost valorizat pozitiv. Astfel s-a ajuns la o mentalitate publică pro-avort, potrivit căreia avortul este opțiunea unică, sigură și eficientă în criza de sarcină.

După căderea comunismului, avortul a fost prezentat ca o emancipare față de societatea comunistă, care îl restricționase în 1967 din cauza scăderii populației.

Instaurarea mentalității pro-avort în societate a eliminat aproape complet înțelegerea corectă a crizei de sarcină, existența alternativelor la avort și firescul de a sprijini o femeie în criză de sarcină. Din punct de vedere practic, membrii societății au dezvoltat indiferență față de femeile în criză de sarcină, iar legislația nu s-a dezvoltat în direcția stimulării alternativelor la avort.

Mentalitatea pro-avort în spațiul public a dus la:

  • lipsa de informare despre deplina umanitate a copilului în fiecare etapă a vieții intrauterine;

  • lipsa de informare despre realitatea dureroasă și complexă a crizei de sarcină;

  • lipsa de sprijinire într-o măsură suficientă a femeii aflate în criză de sarcină;

  • minimalizarea vocilor publice pro-viață și incriminarea acestora ca fiind anti‑femeie.

În aceste condiții, în lipsa informației și a sprijinului, femeile sunt practic împinse să facă avort, iar protejarea vieții copiilor nenăscuți este privită ca o dovadă de lipsă de civilizație.

În realitate, avortul este o dovadă de lipsă de civilizație, o lipsă de compasiune și de respect, o lipsă de dragoste pentru femeie și pentru copil!

Avortul a afectat România mai mult decât orice război

În anul 2018, România va sărbători 100 de ani de la Unirea din 1918. Pentru România, implicarea în Primul Război Mondial, prin care s-a reușit Unirea, a însemnat circa 1.125.000 de români care au murit pentru a fi posibil actul de la 1 Decembrie 1918.

Însă nu în acest război3 și-au pierdut viața cei mai mulți români. Cei mai mulți români și-au pierdut viața prin avort: 22.743.390 de avorturi chirurgicale doar în spitalele de stat din țară:

  • 7.521.100 avorturi în perioada de liberalizare 1958–1966 (9 ani);

  • 7.298.402 avorturi în perioada de restricționare 1967–1989 (23 de ani);

  • 7.925.888 avorturi în perioada de liberalizare 1990–iunie 2016 (27 de ani).

Media în primele 6 luni din 2016 a fost de 185,4 avorturi chirurgicale efectuate pe zi în spitalele de stat.

Dar la aceste date trebuie adăugate următoarele categorii de avorturi care nu sunt raportate în statisticile din România:

  • avorturile care se efectuează în clinicile particulare;

  • avorturile medicamentoase, prescrise în spitalele de stat și în clinicile particulare;

  • avorturile făcute în străinătate de persoanele tinere și mature aflate la muncă în străinătate, care reprezintă o parte însemnată din populația României aflată în perioada de fertilitate.

Nu este cunoscut nici numărul avorturilor ilegale din perioada regimului comunist, dar și după 1990.

Dacă s‑ar avea în vedere și aceste avorturi, care nu sunt înregistrate în statistici,probabil că s-ar ajunge la un număr total al avorturilor dublu față de cel din statistici.

În Republica Moldova, a cărei populație la 1 ianuarie 2016 era de 3.553.056 locuitori, statisticile arată că în perioada 1960–1 ianuarie 2016 au fost înregistrate 2.112.158 avorturi chirurgicale în spitalele de stat. Aceste date fac ca Republica Moldova să se afle pe locul 10 în lume în privința raportului număr de avorturi/populația actuală a țării. Și pentru Basarabia, în statistica reală ar trebui adăugate avorturile medicamentoase și avorturile făcute de către persoanele tinere și mature aflate la muncă în străinătate.

Un proiect de țară: prețuirea darului vieții și sprijinirea femeilor în criză

În aceste condiții, considerăm că proiectul de țară vital al românilor din dreapta și din stânga Prutului este responsabilizarea societății față de darul vieții, înfăptuit concret prin sprijinirea femeilor în criză de sarcină și a copiilor lor.

În primul rând, fiecare persoană poate să ajute o femeie în criză de sarcină! Experiența celor care s-au implicat arată că sprijinul din partea tatălui copilului, a unei prietene, a unui psiholog sau a unui cleric poate face diferența între avort și nașterea copilului.

În al doilea rând, societatea, în ansamblu, poate crea instrumente prin care să sprijine femeia în criză de sarcină, precum:

  • acordarea, după a 14-a săptămână de sarcină, a unei indemnizații pentru femeia însărcinată, care să o sprijine în acoperirea nevoilor speciale care apar în perioada sarcinii ;

  • înființarea de centre de sprijin a femeii însărcinate, unde femeile în criză de sarcină să poată beneficia, la cerere, de consiliere psihologică gratuită și de sprijinul unui de asistent social specializat în criză de sarcină;

  • legiferarea plasării de instalații speciale de tip „baby box” în zidurile exterioare ale spitalelor, unde mamele care consideră că nu își pot îngriji copiii îi pot depune în condiții de siguranță – ca ultimă soluție la o situație de criză, aceste instalații pot preveni pruncuciderea și abandonul copiilor nou-născuți; aceste dispozitive sunt prezente în numeroase țări din lume.

  • legiferarea posibilității, la cererea mamei care a pierdut sarcina, de a înmormânta legal copilul; posibilitatea oficierii la cerere a unei slujbe religioase adecvate, cum se procedează în cazul copiilor decedați la scurt timp după naștere și nebotezați;

  • crearea posibilității legale ca femeia însărcinată care consideră că nu poate crește copilul să îl încredințeze spre adopție imediat după naștere, după modelul adopției începute în perioada de sarcină care este utilizat în S.U.A., Marea Britanie, Australia;

  • legiferarea adopției deschise, care ar putea determina mai ușor încredințarea spre adopție sau acceptul pentru adopția copiilor care nu pot fi îngrijiți de părinții sau de rudele biologice;

  • valorizarea în societate a tuturor celor implicați în adopție, în vederea eliminării mentalității disprețuitoare la adresa copiilor adoptați, a părinților adoptivi și, mai ales, la adresa mamelor sau părinților care își încredințează copiii spre adopție când consideră că nu se pot ocupa corespunzător de creșterea lor.

Fără o informare corectă și fără înființarea la nivel național de centre de sprijin a femeilor în criză de sarcină, trauma avortului va afecta în continuare copiii, mamele, familiile și societatea în general.

Luna pentru viață și Marșul pentru viață sunt apolitice și neconfesionale, dar sunt deschise participării tuturor confesiunilor religioase și formațiunilor politice.

Prin Marșul pentru viață nu promovăm interzicerea legală a avortului și nici un fel de violență împotriva femeii, ci promovăm conștientizarea societății și sprijinirea femeii să nască viața pe care o poartă în ea.

Posibilitățile enumerate mai sus nu vizează în primul rând statul și instituțiile lui, ci mai ales societatea, în diferitele ei forme de organizare, precum organizațiile non-guvernamentale. Nu putem aștepta de la stat să facă ceea ce noi, individual și prin posibilitățile asociative existente astăzi, nu facem! Aceasta înseamnă solidaritate, iubire și civilizație.

Dinamica organizării Marșului pentru viață în ultimii trei ani a fost următoarea:

  • 2014: 40 de orașe din România;

  • 2015: 77 de orașe (75 din România, 2 din Republica Moldova);

  • 2016: 130 de orașe (110 din România, 20 din Republica Moldova).

Începând cu 1 martie a.c., pe site‑ul www.marsulpentruviata.ro vor fi accesibile informațiile de la organizatorii locali.

În București, Luna pentru viață 2017 – „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine” și Marșul pentru viață 2017 – „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine” sunt organizate de către Asociația Studenți pentru viață.

 

Alexandra Nadane,

Președintele Asociației Studenți pentru viață

1 VM Rue et. al., “Induced abortion and traumatic stress: A preliminary comparison of American and Russian women,” Medical Science Monitor 10(10): SR5-16 (2004).

2 M Gissler et. al., “Pregnancy Associated Deaths in Finland 1987-1994 — definition problems and benefits of record linkage,” Acta Obsetricia et Gynecologica Scandinavica 76:651-657 (1997); and M. Gissler, “Injury deaths, suicides and homicides associated with pregnancy, Finland 1987-2000,” European J. Public Health 15(5):459-63 (2005).

3 Și nici celelalte conflicte armate din perioada modernă: în Războiul de Independență au murit circa 4.300 de români, în al Doilea Război Mondial au murit circa 833.000 de români.

Sursa foto http://alexandranadane.ro/

Întregul corp redacțional al ziarului Criteriul Național salută și susține acest demers și totodată se solidarizează cu acest gen de acțiuni deoarece numai așa se poate milita pentru viață, darul cel mai important și prețios primit de la Dumnezeu pentru care trebuie să avem mereu grijă!

Comentarii

Comentarii

Share

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

„Ţi-e milă? Ţi-am luat banii!…”- CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tristele amintiri au ajuns departe…De fapt, cu o anumită ritmicitate , indiferent de context omul are posibilitatea de a alege .

Iar, această posibilitate de a râde sau de a plânge ar trebui să nu ne-o cenzureze nimeni!

De cele mai multe ori, datorită „regulilor nescrise” ale acestei societăţi suntem puşi în faţa unor evenimente triste şi întunecate , dar comicul îşi face apariţia tocmai atunci când ne-am aştepta cel mai puţin.

De la o vreme încoace am tot scris pe diferite atitudini vis a vis de anumite aspecte ce m-au determinat să mă exprim în mai multe registre sufleteşti!

Dar acum e cu totul altă treabă…

Fără să aduc jigniri, situaţia în care se află românul este analizată în mod ironic.“Filantropica” reprezintă cea mai eficientă şi în acelaşi timp amuzantă metodă de a aduce în prim-plan ideea că “nu tot ceea ce pare este adevărat”.

Asemeni unei proiecţii video avem o sumendenie de întâmplări ce constituie o modalitate de a genera materiale de informare publică.

Modul în care noi, asemeni spectatorilor avem „şansa” de a privi lumea este oarecum influenţat de experienţele celor din trecut, deoarece astfel, participând în mod indirect la acţiunile personajelor, noi suntem publicul ce primeşte şi decodifică mesajul în mod diferit.

Replica cheie a lui Gheorghe Dinică (textier pentru cerşetori) :”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană”, reprezintă fraza de bază a relaţiilor publice.

El este un portret „artistic”, machiavelic până la perfecțiune al diavolului ca show-man de geniu, care prin minciună şi înşelăciune a reuşit să ocupe o poziţie bună în societate. Această replică ar putea să-l includă, în cinismul ei şi pe artistul român care cerşeşte finanţare şi care va rămîne cu mîna întinsă, atâta timp cât nu găseşte o poveste captivantă...........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro