Criteriul National

MĂŞTI ŞI MĂNUŞI – PAMFLET

MĂŞTI ŞI MĂNUŞI – PAMFLET
aprilie 24
15:35 2020

received_1142036036148438

Am trăit s-o auzim şi pe asta: măşti şi mănuşi obligatorii tot anul. Preşedintele ne-a spus de la început că măsurile se vor lua „gradual”, da’ noi nu şi nu! Chiar aşa! L-a luat cineva în serios sau îl va lua şi acum? Fie precum zice, dar de unde atâtea măşti şi mănuşi, frate, de la 15 mai până la 31 decembrie, în condiţiile în care nici acum, să dai cu tunul, nu le găseşti în farmacii?
Şi apoi, să presupunem, prin absurd, că s-ar găsi. De unde atâţia bani pentru măşti şi mănuşi, ţinând cont de faptul că până la finele anului ar trebui să cumpărăm cam 1000 de măşti? Aş mai fi înţeles dacă preţul unei măşti ar fi rămas 60 de bani bucata, dar acum, când bate spre 8-10 lei, şi asta în farmacia nevestei lui Vela, nu ştiu ce să mai cred.
Ar trebui ca madam Firea, care a testat cei 10 000 de bucureşteni-un eşantion reprezentativ pentru capitală-, să asigure acum 4,5 milioane de măşti pentru bucureşteni. Şi asta zilnic. Măcar atâta să facă dacă să testeze nu a fost în stare decât din gură. O să-mi spuneţi că doar a fost guristă – prezentatoare TV – şi că ar fi vorba de deformare profesională, dar cu ce ne încălzeşte acest lucru?
Măşti? De unde luăm noi 1000 de măşti? Şi mănuşile astea în care transpirăm ca dracul cât sunt de eficiente? Că din câte am văzut până acum, transpiri în ele de zici drace şi nu faci decât să colectezi microbi. Nu este dovedit ştiinţific că ar fi bune de ceva, dar noi trebuie să le cumpărăm, fiindcă, nu-i aşa, farmacia nevestei lui Vela trebuie să prospere.
Şi în felul ăsta ajutăm şi ECONOMIA. Ne dovedim patrioţi, nu, că şi domnul Cîţu a ţinut să ne anunţe că economia noastră va ieşi bine din această criză. Nu va dudui, desigur, dar, oricum, nu va ieşi tocmai şifonată, ba chiar va avea de câştigat.
Daţi-mi palme să pricep cum vine asta! Dar, mă rog, aşa o fi, dacă punem la socoteală amenzile de 78 de milioane de Euro date în ultima vreme. Dacă le adăugăm şi pe cele care vor urma după 15 mai, tot ce e posibil ca economia noastră dragă să-nflorească. Nu va mai fi obligatorie declaraţia pe propria răspundere, dar e musai să ai mască şi mănuşi, altfel, o iei pe coajă. Cuantumul amenzii rămâne acelaşi, a anunţat sec preşedintele.
Adică, măşti nu ai de unde cumpăra, mănuşi, idem, dar primeşti amendă dacă nu le ai la purtător. O enormitate mai mare nici că am auzit. Aşadar, moarte sigură, ca să mă exprim metaforic. Să fim, totuşi, mulţumiţi că în felul acesta contribuim şi noi la creşterea economiei (sic!).
Între timp, presa a fost pusă cu botul pe labe şi execută mişcările la comandă. Stânga, dreapta, 50 de genoflexiuni, 50 de flotări! Pe loc repaos! Aşa! Bravo! Felicitări!
Nici că se putea mai bine pentru Şică mandolină, care îl întrece pe tătucul „măi dragă” la oratorie. Poate turui o oră, două, trei, învârtindu-se în jurul cozii, fără să spună nimic concret, semn că şi-a făcut bine temele şi că moştenirea e pe mâini bune. Şi-a însuşit-o sută la sută şi bate apa-n piuă mai ceva decât tătucul. Te pomeni că de-aia s-a dat la fund bietul Ilici?! I-a venit un înlocuitor pe măsură.
No comment!

Acest material a fost realizat de către doamna Elena Neacșu în exclusivitate pentru platforma media independentă Criteriul Național

Comentarii

Comentarii

Share

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul