Reprezentanții UEFA au anunțat că vor lua măsuri dintre cele mai drastice în cazul în care cel puțin doi jucători ai unei echipe vor fi depistați pozitiv. Astfel, forul va merge până la excluderea din competiție a respectivelor naţionale.
Oficialii UEFA au anunțat că nu vor tolera fniciun fel de caz de dopaj. Înainte de startul turneului, UEFA a anunțat aceste măsuri dure împotriva jucătorilor care sunt găsiți dopați.
În timpul Campionatului European din Franța, care va debuta mâine, echipa care va avea doi jucători depistați pozitiv, va fi suspendată din competiție.
„Dacă vom depista mai mult de doi jucători dopați într-o echipă la Euro, întreagă formație va suferi. Poate fi suspendată! Vom avea câte două teste pe meci, dar putem examina câți jucători dorim. Vom continua controalele și între partide, la antrenamente sau la hoteluri, dacă informațiile noastre ne vor face să acționăm”, a amenințat Marc Vouillamoz, șeful Comisiei medicale și antidoping a forului european.
Sursa foto Guliver/GettyImages
Redacţia ziarului Criteriul Naţional