Criteriul National

Mediul antreprenorial își unește forțele pentru CONIL FEST, Festivalul Integrării

Mediul antreprenorial își unește forțele pentru CONIL FEST, Festivalul Integrării
februarie 20
19:14 2023

 

 -TÂRGUL PRIMĂVERII -

 
Au mai rămas două săptămâni până la cel mai așteptat eveniment al acestui început de primăvară – CONIL Fest, Festivalul Integrării – Mama SuperEroina mea, organizat de Asociația CONIL.

Ajuns la cea de-a XXII-a ediție, Festivalul din acest an va avea loc în zilele de 4 și 5 martie 2023, la Circul Metropolitan București, și va celebra Ziua Internațională a Mamei. Și în acest an, pe scena festivalului vor urca, plini de emoție, copii tipici și cu cerințe educaționale speciale, copii din medii sociale defavorizate, copii aparte, dar care se pot bucura de cântec, dans și voie bună.

Festivalul Integrării – CONIL Fest, este acel eveniment care demonstrează, de fiecare dată, că iubirea și zâmbetul nu au unitate de măsură. Pentru aceasta, acceptarea, empatia și afecțiunea sunt, de cele mai multe ori, cele mai prețioase daruri pe care le putem face acestor copii uimitori!

Anul acesta, evenimentul este dedicat în special mamelor acestor copii – devenite îngeri păzitori care, cu determinare incomensurabilă și iubire necondiționată, îi însoțesc zilnic în călătoria lor spre adaptare și înțelegere a mediului înconjurător.

Vă așteptăm la Circul Metropolitan, în zilele de 4 și 5 martie 2023, în ontervalul 9:00 -19:00! Încurajăm vizita în familie, tocmai pentru a putea preda copiilor societății de azi lecția empatiei și a acceptării, a blândețiii fără etichete prestabilite. Intrarea la eveniment este GRATUITĂ!

Și pentru a încuraja cât mai multe familii bucureștene – și nu numai – să treacă pragul Festivalului, Asociația CONIL a pregătit o serie de evenimente incluse, care să capteze atenția cât mai multor vizitatori.

Unul dintre punctele de atracție va fi Târgul Primăverii, care se va desfășura în cadrul foyer-ului Circului Metropolitan, și care reunește comercianți bucureșteni cu produse variate, de cea mai bună calitate, adaptate sezonului de primăvară care tocmai începe.

Dintre comercianții și antreprenorii români, prezenți la eveniment, sunt și membrele AntrepreMAME – comunitatea dedicată segmentului feminin, care susține inițiativele de dezvoltare antreprenorială ale mămicilor. Acestea vă așteaptă cu produse manufacturate și servicii de cea mai bună calitate, inspirate din iubirea față de copii și din nevoia de a-i ști în siguranță.

“Când vorbim despre mame, vorbim despre emoție. O emoție autentică, aparte, care însoțește orice acțiune a unei mame, inclusiv în dezvoltarea unui proiect antreprenorial. Femeia, devenită mamă, crește un business așa cum își crește propriul copil: cu răbdare, duioșie, dar și cu fermitate. Însă femeia antreprenor nu rămâne niciodată indiferentă la realitatea din jur, iar copiii speciali sunt o realitate actuală, stringentă, a timpurilor noastre. Tocmai de aceea, ne-am unit în jurul acestui proiect de suflet – Festivalul Conil – pentru a crește nivelul acelei voci care contribuie la conștientizarea acestei părți a realității. Comunitatea AntrepreMAME unește femei, mame, idei și susține cu toate resursele acele inițiative menite a schimba viitorul copiilor noștri în bine”, Mădălina Roman, Fondator AntrepreMAME

În cadrul Târgului Primăverii, deschis pe toată durata de desfășurare a Festivalului CONIL, veți putea găsi haine, cărți, produse cosmetice și de îngrijire, dulciuri, ateliere, cadouri personalizate și multe alte surprize, astfel încât toți cei aflați în căutarea cadoului perfect pentru femeile din viața lor, să îl poată achiziționa din cadrul acestui târg special organizat.

Mulțumim tuturor comercianților care s-au alăturat inițiativei CONIL și Festivalului Integrării – Mama SuperEroina mea:

5 To Go, Bubble Waffles, Agrostar Giurgiu, Jay Flowers, Produse Unicat Handmade By Dorina, Aliah, Ev’li Crafty Hands, Candle & Relax Boutique, Campul Cu Levantica, Mihaela Tasulea Fotograf, Urban Mom Studio, Terra Salin, Casa Cu Miere Berceni, Educational Center, Magazin Bucuria, Kovacs Alom, Ceraflower, Gabrielle, Dulciurile Copilariei, Cuddly, Stories By Ionut Panait, Hand Made Romania, Violeta Cosmetic, Usborne, Finaqua, Francesca Modern Gifting, White Lily Naturals, Traveland Romania, Nabu, 100 Remedii Naturale, Finaqua, Smartlyhand, Lavandbee, Țuți și Alesia.

Tot în cadrul Festivalului, în data de 5 martie, de la ora 10.00 AM, va avea loc spectacolul de circ “Povestea Calului”, o producție a Circului Metropolitan București, oferit de către Asociația CONIL unui număr de 1000 de copii cu dizabiliități, proveniți din medii defavorizate și din centre de plasament.

Îmbrățișează primele zile de primăvară la Circul Metropolitan și primește acest buchet minunat de zâmbete și emoție, de forță și determinare, de cântec și de dans, din partea acestor copii speciali.

Să nu uităm că afecțiunea unui copil special are nevoie de empatia și afecțiunea noastră.

 

Save the date! 4-5 martie, între 9-19-  Mama SuperEroina mea!

Pentru detalii ne puteți scrie la adresa de mail office@conil.ro sau puteți vizita pagina evenimentului https://fb.me/e/1WDNG0uhY.

Sponsori: Aqua Carpatica, Alka, Biofarm, TRANSAVIA, Asociația Șansa Ta, BIOFARM, Banca pentru alimente București, Fă Bine, Omfal Educațional, Sindicatul Fermierilor Patrioți, Asociația Casa Tuturor.

Parteneri media: București FM, AGERPRES , Radio Romania Actualitati, Radio 3 Net, Agenția de presă RADOR, Metropola TV, A7 TV, PR.1az.ro, Presa în blugi, Ziarul Pozitiv, Advertising4U, PRwave, E-femeia.

 

Contact media:

Liliana Uleia

Specialist comunicare

0766.395.799

Comentarii

Comentarii

Despre autor

AdrianaG

AdrianaG

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul