Criteriul National

MEMENTO!O privire sumară a Revoluției din Octombrie 1917, dimpreună cu unele dintre efectele sale

MEMENTO!O privire sumară a Revoluției din Octombrie 1917, dimpreună cu unele dintre efectele sale
noiembrie 14
16:46 2017

Insurecția din octombrie a fost o lovitură de stat, activ sprijinită de o infimă minoritate a populației , la care se opuneau chiar mai mulți lideri bolșevici.Revoluția din Octombrie s-a desfășurat în toiul unei revoluții sociale, al cărui ideal era înfăptuirea puterii sovietice (a consiliilor de cetățeni liber alese adică) și negarea statului central prin auto-guvernarea populară, în conformitate cu străvechiul ideal țărănesc al „volia” (autonomie, libertate a țăranilor). 

cover-1

 Evenimentele din 1917, pe scurt

Oare ce înseamnă revoluția bolșevică, a cărei aniversare a 100 de ani se încadrează în această săptămână, pentru Rusia? Nenumărați istorici au problematizat aceste evidențe încă consecințele anului 1917 par a avea ecouri.

Evenimentul istoric cunoscut ca Revoluția bolșevic a fost lovitura de stat prin care bolșevicii au preluat puterea cu forța de la guvernul lui Kerenski, și care a inaugurat a doua fază a Revoluției Ruse din 1917. Lovitura de stat a fost organizată de bolșevici sub conducerea lui Vladimir Ilici Lenin și este considerată a fi prima revoluție comunistă din secolul al XX-lea. Cu toate acestea, sunt multe voci care au afirmat că, din punct de vedere strict cronologic , aceasta  este a doua, ea având loc după revoluția bolșevică reușită de la Tallin, prin care bolșevicii estoni conduși de Jaan Anvelt au luat puterea cu două zile înaintea revoluției bolșevicilor ruși la Petrograd, din vreme ce social-democrații radicali estonieni pierzând-o mai târziu, datorită invaziei armatelor kaiserului. Această revoluție e bazată pe ideile lui Karl Marx. Cele mai importante activități revoluționare au fost controlate de Comitetul Militar Revoluționar al Sovietului din Petrograd.

Inițial, evenimentul a fost numit Revolta din octombrie sau Revolta de pe 25, așa cum apare în prima ediție a operelor complete ale lui Lenin. Proeminența evenimentului a fost scoasă în evidență mai târziu.

Insurecția bolșevică survine pe fondul deteriorării complete a popularității Guvernului provizoriu condus de Kerensky și a unei situații de criză profundă, atât pe front, cât și în întreaga societate și economie, fapt care a repolarizat societatea pe vechea linie de fractură dintre clase.Este, de asemenea, o reacție la provocările unui guvern nefuncțional și regim muribund.

De fapt, înlocuirea Guvernului provizoriu al lui Kerensky cu guvernul bolșevic al lui Lenin mai mult ca o prăbușire a primului, decât ca un rezultat al acțiunii celui de-al doilea. Una dintre faptele istorice e tocmai impunerea de către Lenin în 10 octombrie, a Comitetului Central al partidului, reunit într-o formă incompletă (doar 12 membrii din 21), cu planul unei insurecții armate, fără a preciza însă o dată precisă la care aceasta urma să aibă loc. Din cei 12 membri ai acestui comitet , zece au votat pentru propunerea lui Lenin și doi împotriva ei (Kámeniev și Zinoviev), fapt care face ca decizia să fi fost adoptată de o minoritate a plenului.

Unii istorici consideră de aceea mișcarea ca o lovitură leninistă în Comitetul Central al Partidul bolșevic, care a precedat lovitura de stat propriu-zisă. În presa bolșevică au avut loc după 10 octombrie confruntări epistolare între Lenin și ceilalți membri marcanți ai conducerii partidului care nu erau de acord cu declanșarea unei acțiuni de capturare a puterii înaintea desfășurării Congresului Sovietelor (programat pentru 20 octombrie și amânat, apoi, de menșevici și eseriști (socialist-revoluționari) pentru 25 octombrie), fapt care face cu greu un „puci” neașteptat din ceea ce a fost, de fapt, reacția defensivă a bolșevicilor la măsurile antidemocratice și provocatoare ale guvernului Kerensky din 24 și 25 octombrie.

Popularitatea partidului bolșevic crescuse ca urmare a atitudinii consecvente în privința opririi războiului, ei având majoritatea în Sovietul Petrogradului și obținând în alegerile din august și septembrie rezultate excelente (33%, 51%) în Duma orașelor Petrograd și Moscova), Lenin, un individ cu o psihologie extrem de autoritară, a fost mulțumit cu perspectiva unei guvernări în care va fi totuși obligat să împartă puterea, fie asta și de manieră simbolică, cu alte forțe politice. Pe de altă parte, arhivele confirmă faptul ca fostul șef al guvernului provizoriu (Lvov) intenționase chiar și mai înainte să mute capitala la Moscova pentru a scăpa de prezența în capitală a soldaților care participaseră la revoluție. Kerensky însuși, ca și alți membri ai guvernului său, intenționa, așa cum făcuse și în iunie, să folosească războiul drept instrument de blocare a presiunii maselor în sensul unei revoluții sociale.După 20 noiembrie 1917, Kerensky anunță intenția de a deplasa majoritatea unităților militare staționate în capitală pe linia frontului, acest fapt dând credibilitate acuzei bolșevice conform căreia guvernul pregătea un complot antirevoluționar. Însăși ipoteza bolșevică că guvernul intenționează să abandoneze capitala în mâinile dușmanului, a căpătat credibilitate din momentul în care presa a relatat despre îndemnurile lui Rodzianko, adresate primului ministru, de a abandona capitala pentru a închide astfel Congresul Sovietelor.

La 22 octombrie (după calendarul iulian) „Comitetul Revoluționar Militar” condus de Lev Davidovici Troțki a preluat comanda garnizoanei din orașul Petrograd, care atunci era capitala Rusiei, actualul oraș Sankt Petersburg.

Temându-se de presiunea crescândă din partea maselor în sensul acordării puterii Sovietelor (și, astfel, de o creștere a influenței bolșevicilor, care dominau deja sovietele în capitală, Moscova și marile orașe), Kerensky decide să-i confrunte în modul cel mai direct pe bolșevici, închizându-le în 24 octombrie 1917 ziarele, reacția ulterioară a acestora din urmă fiind una pur defensivă.

Ejército-rojo--russianbolshevik00rossuoft.png

 La 25 octombrie 1917 (după calendarul iulian încă în uz la acea vreme în Rusia, sau 7 noiembrie după calendarul gregorian) grupări militare conduse de liderul bolșevic Vladimir Ilici Lenin au înlăturat de la putere guvernul provizoriu al lui Alexandr Kerenski aproape fără vărsare de sânge. Gărzile Roșii conduse de bolșevici au preluat controlul principalelor puncte din capitală întâmpinând o slabă opoziție. În noaptea de 24-25 octombrie/6-7 noiembrie 1917 a fost ocupat Palatul de Iarnă, reședința țarilor Rusiei. Acțiunea, condusă de Vladimir Antonov-Ovseenko, a întâmpinat o rezistență minimă, majoritatea locuitorilor orașului Petrograd aflând de evenimente abia a doua zi, din ziar. Palatul era apărat de cazaci, „batalionul de femei” și de cadeți (elevi ai unei școli militare). Ziua de 7 noiembrie a devenit data oficială la care se sărbătorește revoluția. Istoria oficială din Uniunea Sovietică a descris evenimentele ca mult mai dramatice decât au fost în realitate. Filmele sovietice create sub controlul propagandei oficiale arătau o uriașă năvală populară asupra Palatului de Iarnă precum și lupte crâncene. În realitate, insurgenții bolșevici au întâmpinat o rezistență redusă, astfel încât au putut pur și simplu să intre la pas prin poarta clădirii și să o ia în stăpânire.
41220424_303
Moștenirile din 1917
După ocuparea sediului guvernului (Palatul de Iarnă), ordinea și organizarea detașamentelor de soldați și muncitori înarmați ai bolșevicilor, câtă a fost ea la început, s-a volatilizat brusc și durabil (mai multe zile și chiar săptămâni), atunci când în pivnițele clădirii a fost descoperită una dintre cele mai vaste rezerve de vechi vinuri de marcă și băuturi alcoolice care exista în lume la acel moment, și care aparținuseră și erau pentru uzul fostului țar. Așa cum se întâmplă adesea în siajul unor rebeliuni reușite, beția generalizată în oraș a degenerat rapid în jaf, distrugeri, violuri și crimă, liderii bolșevici nefiind în stare să readucă ordinea nici măcar cu mitraliera, plutonul de execuție sau celula de pușcărie (pușcăriile, de altfel, s-au umplut complet cu mult timp înainte de a fi epuizat masa de recalcitranți).

Căderea monarhiei a fost percepută ca o liberalizare fără precedent. Ea a deschis în Rusia o perioadă de jubilare populară și de frământare revoluționară. O frenezie a luării de cuvânt a pătruns în toate straturile societății. Mitingurile erau fapt cotidian și vorbitorii se succedau fără sfârșit. Paradele și protestele s-au răspândit. Zeci de mii de scrisori, adrese, petiții erau trimise în fiecare săptămână, tuturor punctelor din teritoriu pentru a face cunoscute sprijinul, doleanțele sau revendicările poporului. În special, acestea erau direcționate către noul guvern provizoriu și către sovietul de la Petrograd.

Dincolo de nevoile imediate, atmosfera era dominată de respingerea oricărei forme de autoritate; acest lucru i-a permis lui Lenin să vorbească despre Rusia acestor prime luni ca fiind „țara cea mai liberă din lume”.

Preluarea puterii este prezentată adesea a fi rodul unei conspirative lovituri de stat contra unui guvern democratic. A prezentat toate elementele unei lovituri de stat – deși una căreia i se făcea mare publicitate în presă – cu excepția faptului că o lovitură de stat presupune preluarea de către puciști a unei mașinării de stat funcționale. Dar așa cum poate fi argumentat, în Rusia momentului nu exista așa ceva din luna februarie .

Unul din primele decrete ale guvernului bolșevic aproba desființarea deja efectivă a marii proprietăți funciare și lăsa inițiativa țăranilor pentru a decide dacă împart sau socializează pământul. Acest decret era în contradicție cu programul bolșevic, care prevedea naționalizarea pământului.

Pentru unii, aceasta părea o manevră a bolșevicilor: în ultimele luni, ei reluaseră programul pe care aceștia din urmă nu putuseră să-l pună în aplicare. Ea marchează, de asemenea, neînțelegerile între bolșevici și țărani. Primii vizau în final colectivizarea în întregime, cei din urmă doreau extinderea și multiplicarea micii proprietăți. Dar din această cauză, fermierii nu s-au lăsat seduși decât conjunctural de partidul lui Lenin, care rămânea în primul rând colectivist, urban și muncitoresc.

La rândul lor, bolșevicii se declarau încă susținători ai naționalizării, dar recunoșteau că nu au nici dorința, nici mijloacele să o impună fermierilor. Lenin scria:

Nu putem ignora hotărârea bazei populare, chiar dacă nu suntem de acord cu ea… Noi trebuie să dăm maselor populare o deplină libertate de acțiune creatoare… Scurt și cuprinzător, clasa țărănească trebuie să obțină ferma asigurare că nu mai există nobili la țară, și trebuie ca țăranii înșiși să hotărască totul și să-și organizeze existența.

Într-adevăr, pentru bolșevici, era pe ordinea de zi reforma agrară și nu construirea unei societăți socialiste, pe care o considerau imposibilă într-o țară atât de săracă. Conștienți, prin urmare, că nu ar putea guverna fără sprijinul maselor rurale, imensa majoritate a țării, bolșevicii au convocat între 10 și 16 noiembrie un congres țărănesc. În ciuda unei majorități SR ostile bolșevicilor, acest congres a ratificat decretul privind pământul și și-a dat sprijinul noului guvern, consacrând o uniune provizorie între proletariatul urban și țărănime.

Astfel, în cele câteva luni foarte grele dinainte de tratatul de la Brest-Litovsk, noua putere a reușit să evite pericolul de a-și înstrăina și mai mult masele rurale, care deja se confruntau cu ostilitatea țariștilor, liberalilor, și a unei părți importante a formațiunilor socialiste. Dar a moștenit problema catastrofală a aprovizionării orașelor, care deja dusese la răsturnarea lui Nicolae al II-lea și a lui Kerenski. Nevoia de a continua rechizițiile de cereale pentru a supraviețui poartă în ea sămânța unui grav conflict cu țărănimea. Sovietele au organizat, astfel, încă din primăvara anului 1918, detașamente de muncitori care efectuau rechizițiile în mediul rural. Violența frecventă a metodelor acestora, împreună cu cea a rezistenței țărănești, a dus la o scădere semnificativă a producției agricole. Mai târziu, Albii, în timp ce proclamau liberul schimb, aveau și ei să se vadă obligați să recurgă la rechiziții forțate.

Russian_Revolution_of_1917

Teroarea albă contra teroarea roșie

Rusia țaristă avea cea mai grea tradiție a violenței sociale și politice din Europa, agravată de „brutalizarea” societății în timpul Marelui Război. Din vara anului 1917, explozia revoluționară, până atunci cea mai puțin violentă, s-a tradus în rândurile țăranilor răsculați prin uciderea mai multor proprietari și jefuirea caselor acestora. Războiul civil care a izbucnit avea să servească drept valvă de refulare a nemulțumirilor născute din secole de opresiune socială, temeri față de fosta elită privilegiată, și reglărilor de conturi personale. Vechii practicanți ai terorismului individual din secolul al XIX-lea, revoluționarii nu au făcut decât să refolosească aceeași armă împotriva bolșevicilor (Fanny Kaplan, rețeaua lui Boris Savinkov). Roșii și Albii au concurat în declarații incendiare, și s-au arătat gata de violență radicală.

Violențelor și abuzurilor sistematice ale revoluționarilor, Albii le-au răspuns cu executarea comisarilor roșii și a bolșevicilor. Descompunerea puterii a facilitat acte violente, necontrolate (pogromuri, jafuri), provocând ostilitatea populației. Nemulțumindu-se doar cu schimbarea ordinii politice, ei au restituit terenurile foștilor proprietari, și au permis din nou aplicarea pedepselor corporale. Unele dintre trupele lor (cum ar fi cele ale generalului Șkuro) au trecut imediat la violuri și jafuri, în timp ce liderii lor și-au multiplicat actele arbitrare și au afișat un stil de viață fastuos și depravat.

Aparatul polițienesc bolșevic, cu puteri arbitrare destul de extinse, a cunoscut o amplă dezvoltare. Deși Troțki dorea un proces public al lui Nicolae al II-lea, Lenin și o parte din Biroul Politic au hotărât în secret execuția sumară a familiei imperiale. Pretextată prin apropierea Albilor, aceasta a avut loc în noaptea de 17 spre 18 iulie 1918, la Ekaterinburg. Arestarea, execuțiile în masă, luarea de ostatici și închiderea în lagăre au devenit practici banale. Întrebarea dacă lagărele deschise de Ceka în timpul războiului civil prefigurează sau nu Gulagul stalinist rămâne o discuție deschisă.

Conform istoricului britanic George Leggett, aproximativ 140.000 de oameni au murit ca rezultat al terorii roșii.Menșevicii, anarhiștii, socialist-revoluționarii, liberalii sau democrații au fost vânați și scoși în afara legii, la fel ca Albii și naționaliștii, și chiar ca pacifiștii tolstoiști, sioniștii, bundiștii etc, precum și ca mulți dintre cei ale căror origine socială și marginalitate au fost suficiente pentru a-i face suspecți. În 1922, tânărul stat sovietic a organizat primul său proces politic-spectacol, împotriva liderilor socialist-revoluționari. Mai mulți dintre acuzați au fost condamnați la moarte și executați, alții deportați. Pe 19 februarie 1919, revoluționara Maria Spiridonova, arestată după insurecția socialist-revoluționarilor de stângadin iulie, a fost condamnată pentru „nebunie” și internată între decembrie 1920–decembrie 1921 într-un sanatoriu de psihiatrie. Ea avea să scrie mai târziu, însă, că „în epoca sovietică, vârfurile puterii, vechii bolșevici, inclusiv Lenin, m-au menajat și, izolându-mă în decursul luptelor din ce în ce mai grele, au luat în același timp măsuri pentru a se asigura că nimeni nu mă umilește niciodată.

306770maxim

Biserica Ortodoxă, care adesea a activat de partea reacțiunii (preoții ortodocși delatori au fost probabil, ici și acolo, responsabili pentru multe execuții sumare), a suferit mii de arestări, execuții, jafuri și distrugeri, cu scopul de a eradica în cele din urmă nu numai puterea ei anterioară, ci și convingerile sale religioase.

Mai general, toate părțile implicate au folosit, în grade diferite, aceleași metode de represiune: încarcerarea adversarilor politici și militari, în lagăre, luarea de ostatici (primul decret al ostaticilor a fost adoptat nu de către bolșevici, ci de generalul Niessel, comandantul misiunii militare franceze în Rusia), execuții sumare. Potrivit lui Peter Holquist, „tânărul stat al Sovietelor și adversarii săi au recurs la instrumente și metode dezvoltate în timpul Marelui Război”. Nikolai Melkinov, un important membru al guvernului Denikin, a subliniat în Memoriile sale că administrația albă „a aplicat […] în teritoriile sale, o politică fundamental sovietică”.

Chiar și scurtul guvern socialist-revoluționar de la Samara, care este adesea considerat ca fiind unul dintre beligeranții cei mai moderați, a utilizat și el măsuri de acest gen. În remarcile sale, istoricul britanic Orlando Figes nota: „Dacă libertatea de exprimare și de întrunire și libertatea presei ar fi fost restaurate, ar fi fost dificil să fie și respectate în condițiile unui război civil, și închisorile din Samara au fost în curând pline de bolșevici. Ivan Maiski, ministrul menșevic al muncii, număra 4000 de deținuți politici. Dumele și zemstvele municipale au fost restabilite, iar sovietele, ca organe de clasă, au fost ținute departe de viața politică”.

În mod similar, liberalii constituțional-democrați s-au supus, în general, soluțiilor dictatoriale acolo unde subzistau — cu unele excepții, și în Crimeea, unde s-a menținut un regim constituțional și parlamentar care a păstrat libertățile personale și chiar a prezentat o timidă reformă agrară.

În plus, nici una dintre armate nu ținea să lase în urma sa elemente suspecte sau periculoase. De asemenea, luptătorii anarhiști din armata lui Mahno au respectat cel mai mult populația civilă și i-au cruțat și eliberat pe simplii combatanți luați prizonieri, dar i-au lichidat în retragerea lor pe ofițeri, nobili, burghezi, culaci sau preoți, tribunalele populare spontane însărcinându-se și cu judecarea și pedepsirea celor care s-au compromis în masacrele Terorii Albe.

smolny-leninpaintingspeech

 

Bibliografie :

1. A People’s Tragedy: A History Of The Russian Revolution, Orlando Figes, Penguin Books 1998 (first published in Great Britain by Jonathan Cape 1996)

2.Russian Revolution, Encyclopedia Americana. Grolier Online, 2012.

3.A History of the Soviet Union from the Beginning to the End”, Peter Kenez (University of California, Santa Cruz), Cambridge University Press 2006, http://www.cambridge.org/gb/knowledge/isbn/item1173772/?site_locale=en_GB

4.”The Russian Revolution: A Very Short Introduction”, Steve A. Smith, Oxford University Press 2002.

5.Russian Revolutions Of 1917″ în „Europe Since 1914: Encyclopedia of the Age of War and Reconstruction”, Rex A. Wade, Ed. John Merriman and Jay Winter. Vol. 4. Detroit: Charles Scribner’s Sons, 2006. p. 2272-2284.

6. Martin MaliaLa Tragédie soviétique. Histoire du socialisme en Russie, 1917-1991, Seuil

7. Anatole Kopp, „Avant-garde”, în Art Russe, Encyclopaedia Universalis éditeur, 1977

Sursa foto : fineartamerica.com,Curierul National,lindsayfincher.com

Acest material a fost editat și actualizat de către Prof.Dr.Daniel Mihai, redactor-șef al platformei media Criteriul Național

 

Comentarii

Comentarii

Share

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

AU TRECUT DOI ANI DE LA TRAGEDIA DIN CLUBUL COLECTIV… CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Au trecut deja destul de repede doi ani de la tragedia din clubul Colectiv. Neputința pe care au trăit-o majoritatea în acele zile coroborate și cu revolta care a urmat, rămân încă bine întipărite în memoria multora. Multitudinea de evenimente de comemorare din aceste zile ne arată că nu suntem dispuși să lăsăm umbra uitării să se aștearnă în urma incendiului care a luat 64 de vieți.

Colectiv este acea mărturie de netăgăduit, acea expresie plină de tragism pe care și din care foarte puțini au putut înțelege câte ceva. Cert este că lumea a rămas marcată pe moment, ca mai pe urmă, aproape ireversibil, inexplicabil, cu aceeași doză de cinism…a alunecat pe partea uitării.

Momentul Colectiv ne-a adus nu doar pierderea unor oameni de care suntem cu toții iremediabil legați. Ci, a fost vorba și de un fel de trezire involuntară, care ne-a pus în față un adevăr crud: corupția chiar ucide. Iar, dacă stăm și reflectăm câteva momente, fără a avea pretenția de a ne situa în postura de ”judecători”, cu acea durere a omului rănit, vom ajunge la anumite concluzii, despre care s-a tot scris și strigat cu voce tare, sinonimă cu acea dorință de a nu renunța până în ziua în care vom transcede și ne vom alătura lor, cu mențiunea și rugămintea adresată Cerului de a nu avea acel tragic sfârșit!

Tineri aceia deosebiți nu meritau să moară în asemenea chinuri. Tineri aceia meritau tratați cu mare grijă de către cei specializați și în măsură să îi aline, să le asigure o speranță…Dar, din nefericire, nimeni și nimic nu au putut să le schimbe destinul.

Așa s-a ajuns cu acțiunea de a protesta, atunci când o mare de oameni a decis să strige și să vocifereze, pe deplin întemeiat contra lentorii, neajunsurilor, incapacității Sistemului. Astfel, fără de acest spirit civic, care ulterior a fost confiscat de către unele partide nu se putea face vreo schimbare.

Datoria, dreptul de a manifesta, de a dezbate cu argumente, de a vocifera atunci când guvernanții greșesc și de a semna petiții pentru a cere și a obține o schimbare veritabilă este unul garantat de bunul simț, dacă de Constituție, se tot încearcă, spre a fi eliminat, treptat-treptat.........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo