Dovada ca mai exista si primari in Romania care isi fac treaba! Felicitari!
1. Suntem foarte aproape de a obține finanțarea pentru racordarea la gaze (in prima faza vom obține o suma suficienta pentru a racorda unul dintre satele comunei, urmând apoi extinderea retelei);
2. Este depus, este conform si eligibil proiectul pentru digitalizarea scolilor din comuna;
3. Luni, 11-04-2022 s-a întrunit Comisia de Fond Funciar (după aproximativ 20 de ani) pentru a pune în legalitate și a elibera 16 Titluri de proprietate pe legea 231;
4. In urma cu cateva luni am depus documentația și am obținut 5 Titluri de proprietate pentru 5 familii din comuna care așteptau de multi ani aceste documente;
5. S-a extins iluminatul stradal în zona Garii Gradinari si pe strada Stadionului;
6. S-au montat indicatoare pentru treceri de pietoni în zonele școlilor unde este risc de accidente rutiere pentru copii;
7. S-a răspuns la majoritatea adreselor venite de la diferite instituții ale statului (Garda de Mediu, Prefectura, Consiliul Judetean, ANAF, OCPI…) în timp util astfel încât, pana acum, am scăpat de sanctiuni;
8. Am intervenit pentru tineri și sportul din comuna, reușind în acest sens următoarele:
– baza sportiva din Tantava a fost omologata de către AJF, tot acolo am reusit sa instalam pe o platforma betonata un container cu funcție de vestiar pentru arbitri și echipele oaspete; în perioada imediat următoare vom instala un al doilea container pentru echipa gazda, prevazut cu apa curenta, dușuri și electricitate;
– atât la echipa de fotbal de la Zorile cât și la cele doua echipe din Tantava am reușit sa obțin sponsorizări pentru echipamente de joc, plase la porti pentru terenul din Tantava;
– din fonduri personale am cumpărat mingi si am platit cateva arbitraje;
– am realizat terenul sintetic de la Gradinari pe care elevii de la scolile din Gradinari si Zorile își fac orele de Educație fizica iar tinerii și bătrânii din comuna vin sa facă sport; urmează refacerea terenului mare de iarba;
9. Am finalizat Proiectul AFIR – achiziția unei sararite si a unei autoutilitare 4×4 – IVECO, prevazuta cu lama de zapada;
10. Am realizat recepția lucrarilor pentru extinderea „SCOLII MICI” din Gradinari urmează recepția „SCOLII MARI”;
11. Suntem în curs de finalizare a Proiectului Monitorizarea Video a Comunei;
12. Am reușit sa pietruim și sa nivelam mai multe drumuri neasfaltate inca de pe raza comunei;
13. Am încercat sa răspundem cât mai prompt si eficient fiecărei doleanțe a cetățenilor;
14. Am rezolvat problema sării si nisipului care se aplica pe sosele pentru iarna precedenta dar și pentru următoarea iarna.
Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.
Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”
A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.
Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.
Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?
Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.
Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?
Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru
Disclaimer
Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.
Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.
CONTACT
CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.