Criteriul National

Mirel Rădoi, înaintea debutului în Liga Națiunilor: „Suntem într-o mare dilemă cu privire la primul 11″ – Fotbal

Mirel Rădoi, înaintea debutului în Liga Națiunilor: „Suntem într-o mare dilemă cu privire la primul 11″ – Fotbal
septembrie 03
19:37 2020

Selecţionerul Mirel Rădoi a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că primele două partide din Liga Naţiunilor sunt foarte importante şi că jucătorii din lot, prin felul în care s-au antrenat, i-au îngreunat alegerea unui prim “11”. El a menţionat că nu este exclus ca la partidele următoare din lot să facă parte şi Mario Camora, potrivit News.ro.

În plus, tehnicianul a spus că în lot nu vor exista jucători care să se abată de la principiile echipei naţionale.

“Sunt foarte importante cele două partide, pentru că începe un nou drum şi am ajuns în play-off-ul pentru Euro prin această competiţie. Sunt partide foarte importante pentru noi, pentru băieţi, pentru noul drum. Sper ca băieţii mâine seară să încerce să pună în aplicare cât mai multe dintre ideile mele pentru această campanie. Nu o să fie o garnitură de început cu extreme. În rest, cel mai important nu este sistemul de joc, ceea ce producem în dinamica jocului. Nu am avut foarte multe nume, a fost anumite situaţii de îndoieli, Dennis Man, Creţu, au fost alegeri de ultim moment. Sperăm că am fost inspiraţi în alegerea acestor jucători. E posibil să-l vedem pe Camora în următoarele meciuri făcând parte din lotul nostru”, a afirmat Rădoi.

El a precizat că gazonul de pe Arena Naţională nu este cum se aştepta: “Am văzut gazonul din păcate şi nu este aşa cum mă aşteptam, dar trebuie să ne adaptăm”.

Rădoi a mai declarat că a primit multe mesaje de susţinere şi că în ceea ce îl priveşte pe Alibec, care l-a lăudat, cel mai important este respectul acestuia daţă de colegii săi şi de naţională: “Sunt mai multe mesaje decât m-aş fi aşteptat, oamenii sunt alături de noi, sunt încrezători. Sper ca la sfârşitul partidei de mâine seară să fie bucuuroşi că o parte din ei au avut încredere în noi. Nu ştiu dacă neapărat sunt cel mai bun, probabil că în ultimii ani a fost prezent dar nu a jucat foarte mult. Am încercat în aceste zile să am o relaţie sinceră şi deschisă nu ei. Cred că cel mai important este respectul faţă de colegii lui şi de echipa naţională, contează mai puţin ce spune referitor la noi şi staf”.

Întrebat despre lucrurile care vor fi văzute la echipa naţională sub conducerea sa, Rădoi a răspuns: “Nu am cum să garantez pentru jucători. Nu pot să îi oblig să facă lucruri, e chestie de atitudine personală. Dar cu siguranţă nu vor fi jucători care se vor abate de la principiile echipei naţionale. Dacă o fac probabil prima oară o să avem o discuţie, a doua oară probabil o să fie pe bancă şi a treia oară nu o să mai fie. (…) Agresivitate, personalitate în joc, determinare…”

Tehnicianul a menţionat că are probleme în alegerea primului “11”: “La cum s-au pregătit zilele astea suntem într-o mare dilemă cu privire la primul 11. Înainte de antrenamente aveam o idee, dar zilele astea ne-au pus în dificultate. Le-am şi mulţumit. Cea mai mare importanţă pentru noi o au jucătorii de pe bancă. Când apelăm la ei deja au atât informaţiile din spate cât şi informaţiile în direct luate de către ei”.

Naţionala României întâlneşte, vineri, de la ora 21.45, pe Arena Naţională, selecţionata Irlandei de Nord, într-un meci din prima etapă a grupelor Ligii Naţiunilor. La 7 septembrie, tricolorii vor întâlni Austria, tot de la ora 21.45, la Klagenfurt. Ambele jocuri vor fi transmise în direct la PRO TV şi Radio România Actualităţi și LiveText pe HotNews.ro.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul