Criteriul National

Nebunia adoptată de CNSU prin care impune proceduri de termoscanare cu aparate electronice utilizate de jandarmi, paznici, etc. este în sfera penalului

Nebunia adoptată de CNSU prin care impune proceduri de termoscanare cu aparate electronice utilizate de jandarmi, paznici, etc. este în sfera penalului
mai 19
09:37 2020

1. Procedura de ”termoscanare” este folosită în scop medical, adică să arate că temperatura corporală indică o primejdie in cazul ca ea depășește o valoare maximă prestabilită admisă (37 sau 37,3 sau 37,5 C).

Așadar persoanele care realizează această activitate de măsurare desfășoară activitate profesională din domeniul medical, pentru care este necesară pregătire de specialitate, instructaj SSM, aviz sanitar, dovada instructajului de utilizare a aparaturii, si cam tot ce inseamnă componentele unei profesii din domeniul medical (asistent medical, medic, paramedic, personal al Crucii Roșii, etc).
Pe scurt, exercită acte ale unei profesii recunoscute, autorizate și pentru care este necesară o acreditare preliminară debutului acestei activități.
E limpede că jandarmii care au fost obligați să facă acest lucru nu indeplinesc aceste condiții, așa cum nici diversele persoane care lucrează pe la firme de paza si protecție nu o detin.
Nu dezvolt mai mult, vreau sa ajung la subiect.
2. Un jurist, cu diploma de absolvire a facultății de drept, și chiar doctor in drept, dacă nu are calitate de avocat nu poate oferi consultații juridice (activitate recunoscută de art 3 din legea nr. 51/1995). Am avut dosare cu persoane urmărite penal, judecate și condamnate penal pentru exercitarea activităților în formă neautorizată.
3. Un cadru medical, absolvent al unei specialități medicale, alta decât medicină stomatologică, nu este acceptat să desfășoare activități specifice acestei ramuri a medicinii, situația fiind similară în cazul celorlalte specailități și specializări medicale. Am avut asemenea cazuri in care persoane cu pregătire medicală intr-o specialitate medicala au exercitat acte medicale ale unei specialități pentru care nu aveau autorizarea necesară, au fost urmărite penal și condamnate.
Ambele exemple sunt enumerative, situatia este regasită și în alte ramuri.
De exemplu in situația unui conducator auto care conduce un vehicul fără a poseda categoria necesara (a condus un vehicul pentru care avea nevoie de categoria C, desi el folosea uzual vehicul categoria B, diferenta de gabarit, masă și manevrabilitate fiind insesizabila, iar experienta sa de multi ani in profesie excludea orice forma de pericol).
A fost urmarit penal si condamnat, implacabil.
De ce?
Aici apare un comentariu suplimentar:
Exista diferența intre lipsa autorizării, deși are aptitdinile și pregătirea necesară, și lipsa pregătirii – nu are deloc pregătire in domeniul respectiv, sau cum s-ar spune in limbaj popular, este ”necalificat”, prin urmare nu se pune problema etapei a doua, cea a autorizarii.
Ca o concluzie la cele de mai sus observ faptul că această guvernare de diletanți instituie obligații pentru anumite persoane care nu au calificarea necesara, obligându-i să procedeze și la exercitarea fără drept, fără autorizare a acestei activități.
Sa ne înțelegem, termoscanarea nu este o procedura din domeniul geodezic (cum am citit zilele trecute pe Facebook la cineva care pretindea că este inginer, specializat în geodezie, și cu pregătire și autorizare în rapoartele de ”eficienta energetică” a cladirilor).
Noi nu discutăm despre scanare automată a pierderii de căldură, pe care să o cunantificăm în unități specifice energiei calorice (Joule), noi discutăm de măsurarea temperaturii corporale ca procedeu medical de prevenție, de verificare a parametrilor corpului uman.
Orice măsurare a parametrilor biologici ai corpului uman se situează în domeniul medicinii (lato sensu) si se supun draconicelor aprobări, certificări, reglementări, încercări, omologări, s.a., specifice medicinii și tehnicii medicale.
Dezinformarea asta care circulă prin Facebook, si prin diverse canale de media electronică, cum că măsurarea temperaturii cu termoscanerele ”nu este invazivă și deci nu este medicala ”(sic!) este cea mai criminală abordare.
Aș vrea să vă gândiți la procedurile de scanare similare: ecografie (ultrasunete), radiografie (scanare Roentgen), Computer tomograf (scanare neutrinică), și care ne arată că sunt neinvazive, adică nu introduc nimic in corp, insă verifică parametrii ai corpului uman, și țin de medicină și de tehnica medicală.
Până și analiza genetică a materialului biologic abandonat (prelevat de pe obiecte) se încadrează în ramura medicală a geneticii, nefiind un procedeu judiciar ci unul științific, adiacent procedurilor judiciare.
Concluzia?
Nebunia adoptată de CNSU prin care impune proceduri de termoscanare cu aparate electronice utilizate de jandarmi, paznici, etc. este în sfera penalului.
Infracțiunea prevăzută de art. 348 cod penal român.
Această infracțiune nu este una de rezultat, nu trebuie să se producă o consecință vătămătoare, ci este o infracțiune de pericol, este suficient ca persoana care exercită să nu aibă pregătirea sau autorizarea necesară acelui tip de activitate reglementată, și prin aceasta să se producă o stare de pericol, de primejdie, valoarea socială ocrotită fiind aceea de încredere a populației în desfășurarea în mod corect, avizat, a activităților, de către persoane care au fost verificate anterior, certificate, și care au pregătirea necesară să facă acest lucru, și să emită o concluzie acceptată legal.
Batjocura la care sunt supuși jandarmii, dar și firmele de pază, pe de o parte, transformându-i in subiecți activi ai infractiunii prev de art 348 cod penal, iar pe de altă parte nesocotirea normelor de încredere în orânduirea socială predictibilă, de natură să confere cetățeanului sentimentul de ocrotire, de protecție a drepturilor și libertăților sale, silind cetățeanul să se supună unor activități ilegale, corelativ cu incalcarea GDPR, precum și cu expirarea derogării limitării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățeanului in temeiul art 15 CEDO, așa cum au fost ele notificate prin Decretele 195 si 240 din 2020, deci toate aceste acțiuni nu reprezintă altceva decât o mare, o uriașă ilegalitate și o periculoasă manipulare a legii în favoarea unei categorii de indivizi în mod evident certați cu bunul simț și cu etica juridică, aceea care îi obligă să normeze și să guverneze în scopul protejării drepturilor și libertăților fundamentale.
Concluzia mea personală este că cei care au adoptat aceste măsuri, prin acte administrative (HG sau HCNSU) sunt persoane care nu au simțul responsabilității funcției ocupate, singura lor soluție fiind demisia și retragerea din viața publică.
Știu, vor apărea throlii care vor critica, și pentru ei există un singur răspuns: aplicarea legii este mai necesară în situații de criză, căci o societate bine orânduită, bine condusă, bine organizată, cu respect pentru lege și reguli echilibrate, o asemenea societate nu poate fi condusă de oameni care fac reguli temporare prin care încalcă principii fundamnetale de drept și de conviețuire socială.
Fiat justitia, pereat mundus.
Nu am nimic împotriva aplicării procedurii de măsurare a temperaturii corporale în situația intrării în spațiile închise, cu condiția să fie realizată în acord cu parametrii stabiliți de normele medicale: camera separată, personal medical instruit, respectarea confidențialității datelor medicale obținute, asumarea de către cadrul medical a păstrării secretului datelor astfel cunoscute, și eliberarea unei dovezi asumate cu privire la rezultatul obținut, precizeaza Daniel Caraman pe pagina sa de socializare. (Cristina T.).

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul