Criteriul National

Numărul 2 din SPP, trecut în rezervă de Iohannis, printre cele 42 de persoane descoperite de procurori la clinica de „șamanism” în care se consuma ayahuasca – surse – Esential

Numărul 2 din SPP, trecut în rezervă de Iohannis, printre cele 42 de persoane descoperite de procurori la clinica de „șamanism” în care se consuma ayahuasca – surse – Esential
decembrie 20
19:26 2019

General-locotent Gabriel Crețu, fostul adjunct al șefului Serviciului de Protecție și Pază, trecut în rezervă joi de către președintele Klaus Iohannis, a fost depistat de anchetatori la momentul la care au fost făcute percheziții la clinica de „șamanism” unde fostul șef al serviciului secret din Ministerul de Interne Gelu Oltean și iubita lui organizau „ceremonii spirituale” cu ayahuasca, au declarat surse judiciare pentru HotNews.ro.

Potrivit surselor citate, fostul adjunct al șefului SPP se afla între cele 42 de persoane găsite de anchetatori la momentul descinderii la clinica din localitatea Răcari unde erau organizate ceremonii spirituale cu un ritual specific medicinei amazoniene cu ayahuasca, băutură tradițională folosită de triburi amerindiene și care are ca bază DMT – dimethyltryptamine. DMT este o substanţă psihoactivă endogenă care produce puternice halucinaţii vizuale.

Sursele judiciare citate au declarat că la acest moment fostul șef al SPP Gabriel Crețu are calitatea de martor în acest dosar, fiind citat pentru audieri.

Joi, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind trecerea în rezervă a general-locotenent – cu trei stele Gabriel Crețu, adjunct al șefului Serviciului de Protecție și Pază.

În acest dosar, Gelu Oltean, fost șef al Departamentului de Informații și Protecție Internă din Ministerul de Interne, concubina sa și un cetățean britanic au fost arestați pentru 30 de zile. Ei sunt cercetați de procurorii DIICOT pentru infracțiunile de punere la dispoziție, cu știință, cu orice titlu a unui local pentru consumul ilicit de droguri şi deţinerea şi desfăşurarea de operaţiuni privind circulaţia drogurilor de mare risc.

Potrivit DIICOT, fostul şef al DIPI organiza împreună cu iubita lui, Vanessa Youness, şi cu cetăţeanul britanic Thomas Lishman şedinţe de şamanism la care participau zeci de persoane, unde se consumau droguri, respectiv o băutură tradiţională folosită de triburile din Amazon, care provoacă halucinaţii.

Procurorii spun că în 9 decembrie s-au sesizat din oficiu că un cetățean britanic ( T. I. M. L.) urmează să coordoneze în România, în perioada 13-15 decembrie 2019, împreună cu inculpata Y. A.-V. o ceremonie spirituală cu un ritual specific medicinei amazoniene cu ayahuasca, băutură tradițională folosită de triburi amerindiene și care are ca bază DMT – dimethyltryptamine. Evenimentul era organizat prin intermediul a două companii globale internaţionale, într-un loc care urma să fie comunicat ulterior participanților.

Ce spun procurorii DIICOT:

  • Inculpatul își promova evenimentele de acest gen prin intermediul unui website, folosind ca acoperire o firmă de turism înregistrată în paradisul fiscal Isle of Man, situată în Marea Irlandei.
  • Pentru participarea la evenimentul din România, participanții trebuiau să achite suma de 550 de euro de persoană dacă acceptau să fie cazați în camere pentru două persoane sau 1.100 de euro de persoană dacă participantul dorea să fie cazat singur, iar sumele de bani trebuiau virate într-un cont indicat de către organizator.
  • Înscrierea participanților se efectua prin completarea mai multor date personale pe respectivul website și ulterior prin condiţionarea participării de o recomandare transmisă prin email de un alt participant la un eveniment anterior.
  • În urma cercetărilor s-a stabilit că cele două companii organizează retreat-uri care au fost interzise de comunitatea internaţională deoarece pun în pericol vieţile participanţilor, iar substanţele halucinogene utilizate în cadrul ritualurilor sunt interzise.

Sâmbătă, a fost făcută o percheziţie la Răcari, judeţul Dâmboviţa, iar în imobilul percheziţionat au fost identificate spaţii de cazare în clădirea principală a clinicii, unde se aflau 42 de persoane, printre care şi inculpaţii O. G. M., T. I. M. L. şi Y. A.-V. În urma percheziţiei au fost ridicate trei kilograme ayahuasca, ce are ca bază DMT – dimethyltryptamine – drog halucinogen de mare risc, precum şi două kilograme de fragmente vegetale care conţin aceleaşi substanţe.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Partener media exclusiv

Revista presei