Criteriul National

NYT: Noua dilemă a liderilor Marii Britanii: Ce se întâmplă dacă Donald Trump pierde alegerile? – International

NYT: Noua dilemă a liderilor Marii Britanii: Ce se întâmplă dacă Donald Trump pierde alegerile? – International
iulie 31
23:07 2020
Marea Britanie ar putea fi afectată grav de eventualul eşec al preşedintelui SUA, Donald Trump, în scrutinul prezidenţial din noiembrie, în contextul în care candidatul democrat Joseph Biden s-a opus producerii Brexit şi s-ar putea să nu fie interesat de un acord comercial, notează cotidianul NYT.

„Regina Elizabeth i-a oferit un banchet de stat extravagant la Palatul Buckingham. Fostul premier Theresa May l-a primit la Palatul Blenheim, reşedinţa familiei eroului lui, Winston Churchill. Succesorul ei, Boris Johnson, a refuzat să se alăture seriei de critici mondiale după ce Trump a ordonat dispersarea protestelor antirasism din faţa Casei Albe. Puţine ţări s-au străduit mai mult decât Marea Britanie să îi facă pe plac preşedintelui Trump. Dar acum, dat fiind că Trump este pe locul doi în sondajele de opinie după fostul vicepreşedinte Joseph Biden, oficialii britanici s-au trezit în faţa unei perspective incerte: preşedintele pe care au încercat atât de mult să îl mulţumească ar putea pleca de la putere anul viitor”, comentează editorialistul Mark Landler într-un articol publicat în cotidianul The New York Times sub titlul „Noua dilemă a oficialilor britanici: Dacă pierde Trump alegerile? / Dacă Joe Biden câştigă scrutinul din noiembrie, Marea Britanie se va confrunta cu un preşedinte care s-a opus Brexit-ului, care ar încerca să aibă relaţii bune cu Irlanda şi ar putea fi interesat foarte puţin de un acord comercial”.

La Paris şi Berlin, o înfrângere a lui Donald Trump ar fi salutată, fiind o uşurare eliminarea unui lider politic care a perturbat alianţele, a ameninţat cu război comercial şi a încercat să destrame proiectul european. Dar la Londra, unde Guvernul Boris Johnson tocmai a părăsit Uniunea Europeană, situaţia este mai complicată. „În momentul izolării britanice, susţinerea totală acordată de Donald Trump pentru Brexit a transformat Statele Unite într-o zonă de siguranţă. Promisiunea sa în sensul unui acord comercial productiv i-a oferit lui Boris Johnson un element pe care să îl poată vinde publicului. Politicile sale populiste au fost sincronizate cu tacticile lipsite de scrupule ale politicienilor pro-Brexit”, observă NYT.

„Dacă Joseph Biden va câştiga în noiembrie, Marea Britanie se va confrunta cu un preşedinte care s-a opus Brexit-ului, care ar încerca să îşi asigure prin Irlanda interesele într-o Europă post-Brexit şi care ar avea puţine motive să prioritizeze un acord comercial SUA-Marea Britanie. Fostul său şef, preşedintele Barack Obama, i-a avertizat la un moment dat pe britanici că, dacă părăsesc Uniunea Europeană, vor ajunge «la coadă» în orice negocieri comerciale cu SUA”, subliniază NYT.

„Britanicii nu vor înţelege de ce ultimii doi premieri au încercat să se poarte frumos cu Trump. El este cald cu britanicii din instinct, dar Londra va trebui să lucreze la această relaţie”, afirmă Peter Westmacott, fost ambasador britanic în SUA.

În contextul în care popularitatea lui Donald Trump s-a erodat, publicaţiile proguvernamentale britanice au început să argumenteze că preşedintele Joe Biden ar fi mai bun pentru Marea Britaniec decât preşedintele Donald Trump. Spre deosebire de Trump, Biden crede în alianţe. Nu îi va da lui Boris Johnson lecţii aspre despre necesitatea de a fi dur în relaţia faţă de China. Nu ar fi atât de toxic cu o mare parte a publicului britanic.

Într-un editorial publicat recent în The Sunday Times, jurnalistul Tim Shipman a citat un membru al Guvernului de la Londra care a declarat că o înfrângere a lui Donald Trump „ar face lucrurile mult mai uşoare”. (Mediafax)

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul