Criteriul National

OFICIAL! Terapia prin muzică previne crizele de epilepsie!

august 11
09:11 2015

 

 

Potrivit ultimului studiu realizat pe un eşantion de 21 de pacienţi, creierele persoanelor care suferă de epilepsie reacţionează diferit la muzică. In tot acest timp, oamenii de ştiinţă consideră că aceasta ar putea fi folosită pentru a preveni crizele epileptice.

Terapie prin Muzica  Criteriul National

Terapia prin muzică ar putea fi utilizată pentru a preveni crizele de epilepsie, potrivit unui studiu prezentat la cea de-a 123-a convenţie anuală organizată de Asociaţia psihologilor americani, organizată duminică, la Toronto, informează nme.com

Studiul a fost prezentat de Christine Charyton, cercetătoare la Universitatea de Stat din Ohio, şi are în vedere doar pacienţi cu epilepsie de lob temporal – care alcătuiesc aproximativ 80% din totalul pacienţilor diagnosticaţi cu această maladie.

Potrivit savanţilor americani, muzica este procesată la nivelul cortexului auditiv din creier, care face parte la rândul său din lobul temporal.

Cercetătorii au înregistrat undele cerebrale ale pacienţilor atunci când aceştia au petrecut 10 minute în linişte, apoi cele emise în timp ce voluntarii ascultau de exemplu „Sonata în Re major de Mozart” pentru pian sau „My Favorite Things” apartinand lui John Coltrane. Urmau alte 10 minute de linişte, apoi alte două compoziţii muzicale şi, la final, un al treilea interval de 10 minute de linişte. Ordinea în privinţa compoziţiilor muzicale a fost aleatorie – unii dintre participanţi au ascultat mai întâi Mozart, alţii au ascultat mai întâi Coltrane, au descris savanţii americani metoda folosită, pentru site-ul EurekAlert.org.

sunet Criteriul National

Cercetătorii au descoperit niveluri semnificativ mai mari de activitate cerebrală la participanţii care au ascultat muzică. Potrivit lui Christine Charyton, activitatea undelor cerebrale s-a sincronizat mai mult cu aceea a undelor muzicale la persoanele cu epilepsie decât la persoanele fără epilepsie din grupul de control.

Experţii americani speră că descoperirea lor ar putea fi folosită pentru a oferi pacienţilor o terapie suplimentară, pe lângă tratamentele actuale contra epilepsiei, şi pentru a contribui la prevenirea crizelor epileptice. Pentru cei 3% din pacienţii epileptici diagnosticaţi cu fotosensibilitate, o asociere pozitivă cu undele muzicale ar reprezenta un beneficiu medical important.

Surse foto : travelreservation.wordpress.comwww.lovendal.ro

Comentarii

Comentarii

Articole similare

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Only registered users can comment.

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

AU TRECUT DOI ANI DE LA TRAGEDIA DIN CLUBUL COLECTIV… CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Au trecut deja destul de repede doi ani de la tragedia din clubul Colectiv. Neputința pe care au trăit-o majoritatea în acele zile coroborate și cu revolta care a urmat, rămân încă bine întipărite în memoria multora. Multitudinea de evenimente de comemorare din aceste zile ne arată că nu suntem dispuși să lăsăm umbra uitării să se aștearnă în urma incendiului care a luat 64 de vieți.

Colectiv este acea mărturie de netăgăduit, acea expresie plină de tragism pe care și din care foarte puțini au putut înțelege câte ceva. Cert este că lumea a rămas marcată pe moment, ca mai pe urmă, aproape ireversibil, inexplicabil, cu aceeași doză de cinism…a alunecat pe partea uitării.

Momentul Colectiv ne-a adus nu doar pierderea unor oameni de care suntem cu toții iremediabil legați. Ci, a fost vorba și de un fel de trezire involuntară, care ne-a pus în față un adevăr crud: corupția chiar ucide. Iar, dacă stăm și reflectăm câteva momente, fără a avea pretenția de a ne situa în postura de ”judecători”, cu acea durere a omului rănit, vom ajunge la anumite concluzii, despre care s-a tot scris și strigat cu voce tare, sinonimă cu acea dorință de a nu renunța până în ziua în care vom transcede și ne vom alătura lor, cu mențiunea și rugămintea adresată Cerului de a nu avea acel tragic sfârșit!

Tineri aceia deosebiți nu meritau să moară în asemenea chinuri. Tineri aceia meritau tratați cu mare grijă de către cei specializați și în măsură să îi aline, să le asigure o speranță…Dar, din nefericire, nimeni și nimic nu au putut să le schimbe destinul.

Așa s-a ajuns cu acțiunea de a protesta, atunci când o mare de oameni a decis să strige și să vocifereze, pe deplin întemeiat contra lentorii, neajunsurilor, incapacității Sistemului. Astfel, fără de acest spirit civic, care ulterior a fost confiscat de către unele partide nu se putea face vreo schimbare.

Datoria, dreptul de a manifesta, de a dezbate cu argumente, de a vocifera atunci când guvernanții greșesc și de a semna petiții pentru a cere și a obține o schimbare veritabilă este unul garantat de bunul simț, dacă de Constituție, se tot încearcă, spre a fi eliminat, treptat-treptat.........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo