Criteriul National

OMS: Copiii de peste 12 ani ar trebui să poarte mască în aceleași condiții ca adulții – Coronavirus

OMS: Copiii de peste 12 ani ar trebui să poarte mască în aceleași condiții ca adulții – Coronavirus
august 22
09:21 2020
Copii în vârstă de 12 ani şi peste ar trebui să poarte masca în aceleaşi condiţii ca adulţii pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19, potrivit recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) publicate vineri, relatează AFP, preluată de Agerpres.

OMS a reunit un grup de experţi internaţionali multidisciplinar însărcinat să treacă în revistă datele privind COVID-19 şi transmisia sa la copii, precum şi cele câteva date disponibile privind utilizarea măştii de către copii.

Pe baza acestor informaţii şi a altor factori precum nevoile psihosociale ale copiilor, precum şi diferitele etape ale dezvoltării lor, autoritatea sanitară mondială a publicat vineri recomandări detaliate pentru copii, în funcţie de vârstă.

În document, OMS „recomandă portul măştii copiilor de 12 ani şi peste în aceleaşi condiţii ca adulţii, în special atunci când nu pot garanta o distanţă de cel puţin un metru faţă de ceilalţi şi dacă transmisia este generalizată în zona respectivă”.

Copiii în vârstă de 5 ani sau mai puţin nu ar trebui să fie obligaţi să poarte mască. „Această indicaţie este bazată pe siguranţa şi interesul global al copilului şi pe capacitatea sa de a utiliza o mască corect cu o asistenţă minimă”, a precizat agenţia ONU.

În ceea ce priveşte segmentul de vârstă 6-11 ani, OMS recomandă ca decizia de a utiliza o mască să aibă la bază o serie de factori, printre care nivelul de transmisie al virusului în zona în care locuieşte copilul şi capacitatea sa de a utiliza masca corect şi în deplină siguranţă.

Accesul la măşti, precum şi posibilitatea de a le spăla sau de a le înlocui în anumite contexte precum şcolile, o supervizare adecvată de către un adult şi instrucţiuni date copilului privind portul măştii trebuie de asemenea să fie luate în calcul.

Alţi factori cheie pentru copiii de 6-11 ani sunt efectele potenţiale asupra învăţământului şi a dezvoltării psihosociale şi interacţiunile speciale ale copilului cu alte persoane expuse la un risc crescut de a dezvolta o boală gravă, precum persoanele în vârstă şi cele care suferă de alte afecţiuni preexistente.

La modul mai general, OMS subliniază că utilizarea măştii la copiii de orice vârstă care suferă de tulburări de dezvoltare, diverse handicapuri sau alte probleme de sănătate specifice nu ar trebui să fie obligatorie şi ar trebui să facă obiectul unei evaluări de la caz la caz.

OMS notează, în plus, că copiii nu ar trebui să poarte mască „atunci când fac sport sau practică o activitate fizică, precum alergatul, săritul sau jocul pe un teren de joacă, pentru ca ele să nu le obstrucţioneze respiraţia” şi face apel la menţinerea unei distanţe de cel puţin un metru.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul