Criteriul National

Omul sfinţeşte locul tot mai rar. Ce este de făcut?

Omul sfinţeşte locul tot mai rar. Ce este de făcut?
martie 21
11:36 2016

20_martie_Navodari_Peninsula

„Omul sfinţeşte locul” este o zicală bine cunoscută în popor dar tot mai rar pusă în aplicare – dacă ne uităm şi la oraşul Constanţa – el nu ilustrează numai incapacitatea administrativă, cât mai ales dispreţul populaţiei care preferă să urce cu maşina pe spaţiul verde, decât sa facă doi paşi în plus şi să planteze flori în faţa blocului.

Familia Leahu-Miron sunt prietenii noştri de mai multe luni şi încercăm să-i ajutăm. D-na Rodica suferă de un dureros handicap locomotor şi îngrijeşte singură trei copii minunaţi. Este greu de înteles de ce comunităţile din Dobrogea sunt atât de dezbinate, dar încercăm pe cât posibil să transmitem un mesaj de comuniune prin acţiunile noastre. Una dintre activităţile cele mai eficinte sunt cele de amenajare a grădinilor. Sunt oameni care nu au fost educaţi si nu se pot auto-educa sau alţii care nu au puterea fizică şi trebuiesc ajutaţi. Avem zeci de acţiuni până în prezent şi nu s-a întâmplat niciodată să nu muncească pe brânci gazdele cu noi. Mai mult decât atât, de fiecare dată când am revenit am găsit culturi însămânţate sau copci fructiferi plantaţi. La familia Leahu-Miron am muncit trei zile pâna în prezent (trei duminici) şi acest lucru nu este doar un sprijin pentru dânşii, este şi modalitatea noastră de a face mişcare în aer curat. Dacă putem fi şi utili totodată, asta este cu atât mai bine. Sperăm să descopere şi alţii acest „sport” benefic pentru toata lumea.

proiect al Asociaţiei Simplu – coordonator şi redactare – Andrei Chivu

20_martie_Navodari_Peninsula_2

12380258_10206009861473627_831276885_n

 

11997349_10205820706984883_2029261758_n

12736289_10205820706704876_1713937946_n

12767215_10205820703984808_1204573183_n

 

804546_10205906665173784_1448167044_n

12325278_10206008603642182_1408642028_n

12387987_929477017144949_1671874762_n

12443015_10206009866793760_1393236700_n

12443289_10206009859753584_1026408819_n

12498998_10206009866953764_1046595708_n

12516175_10206008606042242_1920004281_n 12516347_10206008595881988_479888610_n

12527830_10206009867673782_1611475175_n

12596167_10206008603042167_1121434717_n

12721968_10206009862873662_1345579513_n

12788103_10205906652893477_860252989_n

12804364_10205906660853676_912678052_n

12822183_10205906653733498_1428878518_n

12825597_10205906662813725_297626429_n

12833389_10205906667533843_660602682_n

12833433_10205906651293437_1554432899_n

12834609_10205906660013655_2126644939_n

12834900_10205906667093832_786922833_n

12835027_10205906658773624_1870899941_n

12842508_1752694171609536_562502322_o

12884618_10206008603122169_257654309_n

 

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

AU TRECUT DOI ANI DE LA TRAGEDIA DIN CLUBUL COLECTIV… CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Au trecut deja destul de repede doi ani de la tragedia din clubul Colectiv. Neputința pe care au trăit-o majoritatea în acele zile coroborate și cu revolta care a urmat, rămân încă bine întipărite în memoria multora. Multitudinea de evenimente de comemorare din aceste zile ne arată că nu suntem dispuși să lăsăm umbra uitării să se aștearnă în urma incendiului care a luat 64 de vieți.

Colectiv este acea mărturie de netăgăduit, acea expresie plină de tragism pe care și din care foarte puțini au putut înțelege câte ceva. Cert este că lumea a rămas marcată pe moment, ca mai pe urmă, aproape ireversibil, inexplicabil, cu aceeași doză de cinism…a alunecat pe partea uitării.

Momentul Colectiv ne-a adus nu doar pierderea unor oameni de care suntem cu toții iremediabil legați. Ci, a fost vorba și de un fel de trezire involuntară, care ne-a pus în față un adevăr crud: corupția chiar ucide. Iar, dacă stăm și reflectăm câteva momente, fără a avea pretenția de a ne situa în postura de ”judecători”, cu acea durere a omului rănit, vom ajunge la anumite concluzii, despre care s-a tot scris și strigat cu voce tare, sinonimă cu acea dorință de a nu renunța până în ziua în care vom transcede și ne vom alătura lor, cu mențiunea și rugămintea adresată Cerului de a nu avea acel tragic sfârșit!

Tineri aceia deosebiți nu meritau să moară în asemenea chinuri. Tineri aceia meritau tratați cu mare grijă de către cei specializați și în măsură să îi aline, să le asigure o speranță…Dar, din nefericire, nimeni și nimic nu au putut să le schimbe destinul.

Așa s-a ajuns cu acțiunea de a protesta, atunci când o mare de oameni a decis să strige și să vocifereze, pe deplin întemeiat contra lentorii, neajunsurilor, incapacității Sistemului. Astfel, fără de acest spirit civic, care ulterior a fost confiscat de către unele partide nu se putea face vreo schimbare.

Datoria, dreptul de a manifesta, de a dezbate cu argumente, de a vocifera atunci când guvernanții greșesc și de a semna petiții pentru a cere și a obține o schimbare veritabilă este unul garantat de bunul simț, dacă de Constituție, se tot încearcă, spre a fi eliminat, treptat-treptat.........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo