Criteriul National

ONU: Pământul ar putea deveni un „iad nelocuibil” din cauza schimbărilor climatice și a pandemiei de COVID-19 – Terra

ONU: Pământul ar putea deveni un „iad nelocuibil” din cauza schimbărilor climatice și a pandemiei de COVID-19 – Terra
octombrie 12
17:10 2020
Creşterea numărului dezastrelor climatice, alături de pandemia de COVID-19, demonstrează că liderii politici şi economici nu reuşesc să oprească transformarea planetei într-un „iad nelocuibil” pentru milioane de oameni, conform unui raport emis luni de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), relatează Haaretz.

În ultimele două decenii, numărul dezastrelor provocate de fenomenele meteorologice extreme aproape s-a dublat la 6.681, în creştere de la 3.656 între 1980 şi 1999, conform unui raport emis cu o zi înainte de Ziua internaţională pentru reducerea riscului dezastrelor, marcată în fiecare an la 13 octombrie.

Inundaţiile şi furtunile din ce în ce mai grave au constituit aproximativ patru cincimi din totalul dezastrelor naturale din perioada 2000-2019, la care s-a adăugat o înmulţire a perioadelor de secetă, incendii şi valuri de caniculă.

„Suntem în mod deliberat distructivi. Aceasta este singura concluzie la care se poate ajunge”, acţiunile pentru reducerea schimbărilor climatice şi a altor ameninţări majore întârziind, a declarat Mami Mizutori, reprezentant special al secretarului ONU pentru reducerea riscurilor de dezastre.

„COVID-19 este doar ultima dovadă că liderii politici şi din mediul de afaceri nu sunt încă în acord cu lumea din jurul lor”, a adăugat Mizutori într-un comunicat.

În ultimii 20 de ani au fost înregistrate aproape 7.350 de dezastre majore, inclusiv cutremure şi tsunami, care au provocat peste 1,2 milioane de morţi şi au afectat 4,2 miliarde de oameni. De asemenea, aceste fenomene au provocat pierderi economice globale de aproape 3 trilioane de dolari – aproape de două ori în comparaţie cu valoarea pagubelor din cele două decenii precedente.

Într-o prefaţă comună a raportului ONU, Mizutori şi Debarati Guha-Sapir de la Centrul de Cercetare în Epidemiologia Dezastrelor din Belgia au remarcat însă că agenţiile pentru gestionarea dezastrelor au salvat numeroase vieţi printr-o mai bună pregătire. Printre ţările care au făcut paşi importanţi în evacuarea a milioane de persoane în zone sigure şi reducerea numărului de morţi în urma inundaţiilor şi furtunilor se numără India şi Bangladesh.

Însă şansele „continuă să le fie potrivnice, în special în ceea ce priveşte naţiunile industriale care eşuează lamentabil în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră” în conformitate cu obiectivul convenit de limitare a încălzirii globale la 1,5 grade Celsius, se arată în document.

Acordul de la Paris și Cadrul de la Sendai

Aproape niciuna dintre ţări nu a făcut suficiente demersuri pentru a preveni un val de decese şi îmbolnăviri cauzate de pandemia de COVID-19, în pofida apelurilor din partea experţilor şi a agenţiilor ONU, au notat autoarele.

„Este năucitor să continuăm de bunăvoie şi cu bună ştiinţă să semănăm seminţele propriei distrugeri, în pofida ştiinţei şi dovezilor conform cărora ne transformăm singura noastră casă într-un iad nelocuibil pentru milioane de oameni”, au adăugat ele.

Guha-Sapir a avertizat că, în cazul în care numărul evenimentelor meteorologice extreme va continua să crească în acelaşi ritm în următorii 20 de ani, „viitorul omenirii arată într-adevăr foarte sumbru”.

Pentru a se evita acest lucru, lumea trebuie să acţioneze urgent investind în prevenţie, adaptare la schimbările climatice şi reducerea riscului de dezastre, a spus și Mizutori.

Ea a îndemnat guvernele să dea dovadă de leadership şi să ofere rezultatele promisiunilor făcute în 2015 în temeiul Acordului de la Paris de limitare a schimbărilor climatice, cadrul de acţiune Sendai pentru gestionarea riscului de dezastru şi obiectivele globale de dezvoltare urmând să se încheie în 2030.

Cadrul de Acţiune Sendai 2015-2030 pentru reducerea riscului de dezastre a fost stabilit la cea de-a treia Conferinţă mondială a ONU privind reducerea riscului de dezastre (WCDRR), care a avut loc la Sendai, Japonia, în perioada 14-18 martie 2015. A fost primul acord major al agendei de dezvoltare post-2015, cu şapte obiective şi patru priorităţi de acţiune.

Cadrul de la Sendai a fost adoptat de Adunarea Generală a ONU, care a urmat conferinţei. Statele membre ale ONU au fost de acord să instituie la nivel naţional şi local strategii de reducere a riscurilor de dezastru până în 2020, însă până în prezent doar puţin peste 90 au reuşit să îşi îndeplinească promisiunile, a remarcat ea.

„Totul se reduce într-adevăr la guvernare dacă vrem să scăpăm această planetă de flagelul sărăciei, de pierderea în continuare a speciilor şi biodiversităţii, de explozia riscului urban şi de cele mai grave consecinţe ale încălzirii globale”, a precizat Mizutori.

Citește și:

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul