Criteriul National

Orban: Dacă PSD nu ar fi vrut să treacă moțiunea de cenzură, nu ar fi trebuit să ne apărăm cu atâta energie / Strategia liberalilor la votul de luni – Politic

Orban: Dacă PSD nu ar fi vrut să treacă moțiunea de cenzură, nu ar fi trebuit să ne apărăm cu atâta energie / Strategia liberalilor la votul de luni – Politic
august 30
22:23 2020

Parlamentarii PNL nu vor gira moțiunea de cenzură depusă de PSD și nu vor intra în sală la vot, afirmă Ludovic Orban, cu o zi înaintea votului. „Eu, din ce am simţit, cei de la PSD vor să treacă această moţiune. Dacă nu ar fi vrut să treacă această moţiune, nu ar fi trebuit să ne apărăm cu atâta energie”, a afirmat premierul.

„Din ce am simțit, cei de la PSD vor să treacă această moțiune. Dacă nu ar fi vrut, nu ar fi trebuit să ne apărăm cu atâta energie. PSD și-a dovedit încă o dată <<originalitatea>>. În 30 de ani, pentru prima dată au pus o moțiune de cenzură în vacanța parlamentară. Din punctul nostru de vedere, această moțiune este în afara cadrului constituțional. Parlamentarii PNL nu vor gira această moțiune de cenzură care este în afara cadrului constituțional și pentru care PSD nici nu a catadicsit să amâne dezbaterea până se pronunță Curtea Constituțională”, a spus Orban, duminică seară, la B1 TV.

El a precizat că parlamentarii PNL nu vor intra în sala de plen luni, la momentul votului.

„Este o poțiune de cianură, cum am intitulat-o, pe care o administrează PSD unei Românii care are nevoie de stabilitate. PSD demonstrează o dată în plus că nu înțelege care sunt nevoile reale ale României și încearcă să arunce țara în haos”, a susținut din nou Ludovic Orban.

Întrebat dacă este adevărat că UDMR nu va vota moțiunea de cenzură, el a spus că această informație poate fi dată doar de UDMR și că PNL a avut discuții și va mai avea și luni cu reprezentanții Uniunii. El a mai spus că au existat discuții individuale cu parlamentarii din „PSD-ul mare și din PSD-ul mic”.

Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD va fi dezbătută şi votată în ultima zi a sesiunii extraordinare, pe 31 august, de la ora 14.00. Pentru ca moțiunea să treacă, sunt necesare 233 de voturi, iar PSD are în prezent 209 parlamentari.

În condițiile în care nici USR și nici PMP nu vor participa la ședință, așa cum au anunțat, există riscul să nu fie îndeplinit cvorumul pentru ședința de dezbatere și vot la moțiune.

În ultima săptămână, Ludovic Orban împreună cu Raluca Turcan au purtat negocieri intense cu parlamenatrii PSD și PRO România. Surse social-democrate au declarat pentru HotNews.ro că au fost vizați parlamentarii care nu se regăsesc pe listele partidelor din care provin la alegerile parlamentare. Astfel, liberalii le-ar fi promis parlamentarilor din cele două partide locuri eligibile pe lista PNL la viitoarele alegeri parlamentare. În acest context, liderii PSD se tem că o parte din parlamentarii PSD și Pro România vor absenta sau vor vota împotriva moțiunii de cenzură.

„Am primit asigurări de la parlamentarii noștri și mă refer aici și la cei care au fost abordați de Orban – au spus că vor fi prezenți și vor vota moțiunea. Vom vedea cine și cum. Să vedem dacă Ponta se ține de promisiune. Ne acuză pe noi de blat cu PNL, dar chiar el vrea să trădeze. Vom vedea”, au susținut sursele social-democrate.

Oficial, însă, PSD anunță că moțiunea de cenzură trece, iar partidul este pregătit de guvernare.

Întrebat de jurnaliști ce se întâmplă dacă parlamentarii PSD absentează sau votează împotrivă, Grindeanu a răspuns: „Cine nu se prezintă mâine sau votează invers, dacă nu există o cauză obiectivă, înseamnă că nu mai face parte din echipa PSD. Vreau să fiu cât se poate de clar din acest punct de vedere”.

De partea cealaltă, liderul PRO România anunță eșecul moțiunii de cenzură, acuzând blat între PSD și PNL. „Din păcate, trebuie să vă dau o veste proastă: blatul se duce mai departe, până la Parlament. Vă daţi seama că deja s-a negociat rezultatul moţiunii de mâine şi chiar dacă noi toţi cei de la Pro România o să votăm pentru moţiune, deja cred că s-a şi scris, s-au numărat şi voturile. Nu se întâmplă nimic mâine, rămânem cu Orban şi gaşca foarte bine finanţată de altfel din Ilfov”, a declarat Victor Ponta duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor PRO România Ilfov.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul