Criteriul National

Orban, despre obligativitatea purtării măştii în spații publice: Dacă va creşte numărul de infectări, se poate ajunge şi la această situaţie – Esential

Orban, despre obligativitatea purtării măştii în spații publice: Dacă va creşte numărul de infectări, se poate ajunge şi la această situaţie – Esential
octombrie 10
19:17 2020

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat sâmbătă că, în cazul în care va creşte numărul de infectări cu COVID-19, este posibilă introducerea obligativităţii purtării măştii în spaţiile publice. Pe de altă parte el s-a declarat convins că poate fi oprită intensificarea îmbolnăvirilor, pentru că a crescut numărul oamenilor care poartă măști. Totodată, premierul a subliniat că se vor intensifica controalele la nivelul instituţiilor publice.

„Sigur, dacă va creşte numărul de infectări, se poate ajunge şi în această situaţie (a obligativităţii purtării măştii în spaţiile publice, n.r.). Pe de altă parte, important e ca masca să fie purtată în spaţii închise, iar în afara incintelor, să fie purtată în spaţiile aglomerate, în pieţe, pe peroane de gări, în staţii de autobuz, peste tot unde există aglomeraţii. Cum s-a impus, de exemplu, în jurul şcolilor – că mulţi nu au înţeles de ce s-a luat decizia de obligativitate a portului măştii în jurul şcolilor – pentru că sunt mulţi părinţi sau bunici care îşi duc copiii la şcoală şi unii dintre ei s-a văzut pe imagini că nu poartă mască şi atunci am decis că este obligatoriu portul măştii pe o rază de 50 sau 100 de metri în jurul şcolilor, astfel încât şi părinţii să aibă obligativitatea de a purta mască, nu numai copiii”, a precizat premierul, la finalul unei vizite efectuată la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, relatează Agerpres.

Pe de altă parte, el a apreciat că, în ultima perioadă, a crescut gradul de conformare a populaţiei în ce priveşte respectarea regulilor.

„Să ştiţi că eu urmăresc întotdeauna în comparaţie. Sigur, avem o creştere, e o creştere care e mai mare decât ne-am fi aşteptat. Pe de altă parte, încă putem să stopăm creşterea. Am urmărit, sunt un om care urmăresc cu mare atenţie, inclusiv pe stradă, mijloace de transport în comun, văd că a crescut gradul de conformare. Sunt convins că, dacă există şi o atitudine civică, pentru că noi nu putem controla tot… Hai să fim cinstiţi! Poliţia, Jandarmeria, ANSVSA, Inspecţia de control de stat pentru controlul traficului rutier, DSP-urile nu pot să controleze pe fiecare ce face. Până la urmă este o chestiune şi de responsabilitate individuală şi de participarea tuturor actorilor instituţionali sau a companiilor la respectarea regulilor”, a precizat Orban.

În acest sens, premierul a declarat că aplicarea regulilor depinde în mare măsură de nivelul de responsabilitate al fiecărei companii sau a instituţii, dar şi că funcţionarii publici trebuie să fie un exemplu pentru semenii lor.

„De ce în anumite restaurante toţi chelnerii poartă măşti, se respectă regulile de distanţare, iar în altele nu se respectă? Deci, evident că depinde în mare măsură şi de responsabilitatea companiei, a instituţiei, de ce în unele instituţii publice se respectă regulile şi în alte instituţii… Fac o paranteză, să ştie toţi angajaţii din instituţii publice că se vor trezi cu controale, pentru că am văzut reportaje în care s-a văzut că sunt angajaţi din instituţii publice care nu respectă regulile şi vor avea controale, organizate sistemic. Pentru că, din punctul meu de vedere, angajaţii, funcţionarii publici şi cei din instituţii publice trebuie să fie cei mai responsabili, să fie un exemplu pentru semenii lor”, a precizat Orban.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul